Cod galben de caniculă în 30 de judeţe şi Bucureşti. Avem și avertizări de vijelii și grindină

62199068
Shutterstock

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis mai multe avertizări, joi, de caniculă, dar și de vijelii și grindină.

Astfel, ANM a emis o atenţionare cod galben de caniculă şi disconfort termic valabilă joi şi vineri în Bucureşti şi în 30 de judeţe din Oltenia, Muntenia, Moldova, vestul Dobrogei şi, local, Transilvania.

Potrivit ANM, în sudul, estul şi centrul ţării, valul de căldură va persista şi local va fi caniculă, iar disconfortul termic ridicat. Indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi în cea mai mare parte a teritoriului pe parcursul zilei de joi iar vineri mai ales în regiunile extracarpatice. În aceste regiuni vremea se va menţine caniculară până la sfârşitul săptămânii.

Judeţele marcate cu Cod galben sunt: Suceava, Botoşani, Iaşi, Neamţ, Harghita, Mureş, Sibiu, Braşov, Covasna, Bacău, Vaslui, Galaţi, Vrancea, Buzău, Prahova, Dâmboviţa, Argeş, Vâlcea, Gorj, Mehedinţi, Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Călăraşi, Ialomiţa, Ilfov, Brăila şi Bucureşti. De asemenea, afectate parţial de Codul galben sunt şi judeţele Constanţa şi Tulcea.

cod canicula

Cod portocaliu și galben de vijelii

 

De asemenea, ANM a emis, tot joi, o avertizare cod portocaliu de instabilitate atmosferică deosebit de accentuată în 11 judeţe din vestul şi nord-vestul ţării, valabilă până vineri dimineaţa. 

Potrivit meteorologilor, în perioada 15 iulie, ora 16:00 - 16 iulie, ora 6:00, în judeţele Timiş, Arad, Bihor, Sălaj, Satu Mare, Maramureş, Bistriţa Năsăud, Cluj, Hunedoara, Caraş-Severin, precum şi în zona montană a judeţului Alba vor fi perioade cu instabilitate atmosferică deosebit de accentuată. Vor fi vijelii puternice, intensificări ale vântului cu rafale de peste 80 - 90 km/h, grindină şi frecvente descărcări electrice.

Vor fi averse torenţiale, iar cantităţile de apă vor depăşi local 35 - 50 litri/mp şi izolat 70 - 80 litri/mp.

A fost emisă și o atenționare de tip cod galben pentru câteva județe. Aceasta este valabilă de pe 15 iulie, ora 14:00 până pe 16 iulie, ora 23:00.

În intervalul menționat, în Banat, Crișana, Maramureș, local în Transilvania și vestul Olteniei, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin averse torențiale, descărcări electrice, vijelii și pe alocuri grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși 25...40 l/mp.

cod vijelii

 

Articol recomandat de sport.ro
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
Citește și...
62201755
Pățania de "Cascadorii Râsului" a unui șofer din Brașov care a încercat să treacă cu mașina peste o conductă

Un șofer din Făgăraș, județul Brașov, a fost protagonistul unei scene care s-ar califica lejer la "Cascadorii Râsului".

62172398
Liderul de sindicat de la metrou, Ion Rădoi, plasat sub control judiciar. Este acuzat de folosirea influenţei şi şantaj

Preşedintele Sindicatului de la Metrou, Ion Rădoi, este urmărit penal pentru folosirea influenţei şi şantaj. Anunțul a fost făcut miercuri seară, de Direcția Națională Anticorupție, la capătul a peste cinci ore de audieri.

62186276
Planul climatic al UE: România trebuie să-şi reducă cu 12,7% emisiile de gaze cu efect de seră

Comisia Europeană a propus miercuri un pachet ambiţios de măsuri pentru atingerea obiectivelor climatice ale UE.

Recomandări
Original csat 24 nov 2025 1
Ședință CSAT la mai bine de o săptămână de la atacurile de lângă Sulina. Prima reuniune la care participă Luca Niculescu

Preşedintele Nicuşor Dan a convocat Consiliul Suprem de Apărare a Ţării, în cadrul căruia se vor analiza implicaţiile de securitate generate de incidentele de la Marea Neagră. Şedinţa va avea loc joi, de la ora 18.00.

61952740
SUA și Israelul pregătesc un nou atac asupra Iranului. Când ar putea începe ofensiva amânată de Trump

SUA și Israelul pregătesc o nouă ofensivă împotriva Iranului după alegerile de la jumătatea mandatului din SUA, programate pe 3 noiembrie, potrivit New York Times. Donald Trump amânase un atac în octombrie, când ambele armate erau în alertă maximă.

62588348
Vremea se schimbă radical în România. Ploi, vânt puternic și temperaturi în scădere. Ce anunță meteorologii pentru weekend

După câteva zile cu soare, toamna s-a răzgândit și trimite ploi și vânt în aproape toată țara.