Listele de așteptare pentru programarea la vaccinare s-au deschis. Programul pe județe

×
Publicitate

De câteva ore, a început etapa a treia a campaniei de vaccinare, cea care acoperă populația generală. Prioritate au, deocamdată, românii care stau în județele cu o rată de incidență de peste 4,5 la mia de locuitori.

Restul lumii se poate înscrie pe platforma electronică. Site-ul este, însă, aproape imposibil de accesat. Oficialii spun că 500.000 de români și-au făcut cont și așteaptă undă verde să își treacă numele pe listă.

Listele de aşteptare pe judeţe pentru vaccinarea anti-COVID-19 s-au deschis succesiv, luni, începând cu ora 9,00, se arată pe pagina oficială a Platformei naţionale de informare cu privire la vaccinarea împotriva COVID-19.

Potrivit CNCAV, în dimineaţa zilei de 15 martie, începând cu ora 9,00, se vor deschide succesiv listele de aşteptare pe judeţe, în conformitate cu următorul program:

* 9,00 - 11,00 - Centre de vaccinare din judeţele Alba, Arad, Argeş, Bacău, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Botoşani, Brăila, Braşov, Buzău, Călăraşi, Caraş-Severin, Cluj, Constanţa, Covasna

* 11,00 - 13,00 - Centre de vaccinare din judeţele Dâmboviţa, Dolj, Galaţi, Giurgiu, Gorj, Harghita, Hunedoara, Ialomiţa, Iaşi, Maramureş, Mehedinţi, Mureş, Neamţ, Olt, Prahova

* 13,00 - 15,00 - Centre de vaccinare din judeţele Sălaj, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiş, Tulcea, Vâlcea, Vaslui, Vrancea, Ilfov şi Municipiul Bucureşti.

„De asemenea, vă informăm că pot exista perioade de mentenanţă în vederea optimizării aplicaţiei. În aceste perioade este posibil ca aplicaţia să funcţioneze cu întârzieri'', arată sursa citată.

De lunii începe vaccinarea persoanelor din etapa a treia. Prioritate au românii care stau în județele unde rata de incidență depășește 4,5 la mia de locuitori.

Restul populației se poate înscrie, de la ora 9,00, pe liste de așteptare, în platforma electronică. Deja 500.000 de oameni cuprinși în această etapă au anunțat că vor să se vaccineze.

 

Primii vaccinați, cei din localitățile focar

 

Primii vaccinați în etapa a treia sunt oamenii care locuiesc în localitățile focar. Ei au avut posibilitatea să-și facă deja programare.

Andrei Baciu, secretar de stat Ministerul Sănătăți: „Am alocat doze suplimentare de vaccin, 33 de mii 800 suplimentare de vaccin, pentru aceste nouă localități, pentru care a început programarea de săptămână trecută. Toate locurile au fost ocupate până la sfârșitul zilei de vineri."

În același timp, premierul Florin Cîțu a anunțat că 500.000 de oameni din rândul populației generale s-au înscris la vaccinare.

Nu este vorba însă de programări propriu-zise, ci de 500.000 de oameni care au fost precauți și deja și-au deschis conturi pe platforma de vaccinare. Aceștia trebuie să facă un pas în plus și să intre din nou pe platforma electronică și să-și creeze programare propriu-zisă. Vor primi apoi o notificare pe telefonul mobil cu ora și locul la care trebuie să se prezinte la vaccinare.

Între timp, în multe centre din țară se fac eforturi pentru a se mări capacitatea de vaccinare și cât mai multe persoane să fie imunizate.

La un centru din Sectorul 4 vor mai fi deschise șase cabinete, astfel încât să fie vaccinate zilnic peste 700 de persoane.

Vlad Niculescu, director executiv Primăria Sectorului 4: „Aș dori să apelez la persoane care dintr-un motiv sau altul nu se pot vaccina, să facă responsabil acest lucru, să anuleze programarea din aplicație, astfel încât o persoană care își dorește să se vaccineze, să se poată programa în locul lor."

Tudor Giurgiu: „Este foarte important să te vaccinezi pentru a avea grijă și de tine și de ceilalți, pentru a putea călători în voie și pentru a nu avea alte riscuri pe viitor. Am venit convins că fac un lucru bun pentru sănătatea mea."

Femeie: „Mama a fost internată în spital și am considerat că un vaccin nu are cum să-ți facă rău, la fel cum îl fac la copii de atâția ani."

 

”E bine să scăpăm de-o grijă”

 

În Timișoara, oraș intrat în cea de-a doua săptămână de carantină, s-au deschis 14 fluxuri noi pentru administrarea serului AstraZeneca.

”Săptămâna trecută, de când am auzit că s-a pornit etapa a treia pentru Timișoara fiind rata de infectare mare, m-am programat online și am urmărit dacă am reușit să găsesc locuri libere".

"A fost foarte rapid pentru mine, cel puțin pentru mine, a fost puțină îngrămădeală dar pentru că nu erau locuri libere, dar am reușit".

"E bine să scăpam de o grijă, cel puțin la nivel psihologic".

Numai luni, la acest centru s-au programat 350 de persoane.

Dr. Alexandra Stanciu, reprezentant centru vaccinare: "Cam jumătate din aceste persoane sunt cei din categoria a treia, până acum nu au fost probleme. Toți cei vaccinați au fost vaccinați cu vaccinul AstraZeneca".

Tot luni, de la ora 13 și până la 15 sunt deschise listele de așteptare pentru județ.

În Gorj, doar două centre de vaccinare mai au disponibile, fiecare, câte 800 de locuri. La centrele de la Tismana și Stoina se adiminstrează AstraZeneca. Totuși, după retragerea lotului suspect, oamenii par să caute celelalte seruri.

Ionuț Pantiș, medic coordonator centru de vaccinare Târgu Jiu: ”Noi avem programări până la sfârșitul lunii aprilie, în contextul în care ele au fost închise, dar azi s-au deschis și probabil o să se ocupe și luna mai, și iunie mă gândesc – interesul e mare – da, e mare, avem și o lista de așteptare”.

Cei care au reușit să se vaccineze s-au programat cu mult timp înainte.

Femeie: A fost greu, că nu am găsit locuri decât la Rovinari, printr-o relație.
Reporter: E nevoie de pile.
Femeie: Da, da”.

Primii vaccinați în etapa a treia sunt oamenii din localitățile-focar. Ei au avut posibilitatea să-și facă deja programare.

Cine nu are posibilitatea să-și facă programarea online, poate suna la un call center.

 

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Diletta Leotta s-a fotografiat în cel mai strâmt costum de baie și i-a înnebunit pe fani: ”Zoom incontrolabil”
GALERIE FOTO Diletta Leotta s-a fotografiat în cel mai strâmt costum de baie și i-a înnebunit pe fani: ”Zoom incontrolabil”
Citește și...
Coronavirus România, bilanț 15 martie. 2.972 de cazuri noi în ultimele 24 de ore

Coronavirus România, bilanț 15 martie. Până astăzi, 15 martie, pe teritoriul României, au fost confirmate 862.681 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 787.392 de pacienți au fost declarați vindecați.

Incendiu la Spitalul de Psihiatrie din orașul Cavnic a fost cauzat de o țigară aruncată în aerisirea toaletei

71 de pacienți și angajați de la Spitalul de Psihiatrie din Cavnic, Maramureș, au fost evacuați rapid din cauza unui incendiu.

Polițist din Vaslui aflat în misiune cu mașina Poliției, amendat și lăsat fără permis. Cum a fost posibil

Un polițist din Vaslui aflat în misiune cu mașina Poliției a fost amendat și lăsat fără permis de un coleg de la Rutieră pentru că a depășit viteza legală fără a avea semnalele luminoase și acustice pornite.

Recomandări
ANAF pregătește o nouă procedură pentru veniturile nedeclarate. Contribuabilii vor fi notificați și pot fi chemați la audieri

ANAF pregătește o nouă procedură pentru persoanele care au obținut venituri anul trecut, dar nu și-au declarat contribuțiile la pensie și sănătate. 

”Izvoare de sănătate”. La Slănic Moldova, locurile la tratament se rezervă cu un an înainte, dar studiile clinice lipsesc

Începem campania: „Izvoare de sănătate”, despre una dintre puținele bogății pe care România nu le-a pierdut de tot: apele ei sărate, minerale și termale. 

Câte femei conduc, de fapt, marile companii din România. Cristina Chiriac: Numărul e neschimbat, deși legea s-a modificat

Legea care trebuia să crească reprezentarea femeilor în conducerea companiilor listate nu a făcut mari schimbări. Într-un interviu, Cristina Chiriac, președinta CONAF, explică de ce numărul femeilor din consiliile analizate a rămas exact același: 82.