„Atragem atenția că, la achiziționarea unei roviniete prin intermediul acestui site, utilizatorii achită, pe lângă tariful de utilizare reglementat, un cost suplimentar pentru rovinieta cu valabilitate de 12 luni, astfel: autoturisme - 76 euro, respectiv cu 26 euro (52%) peste tariful legal de 50 euro; vehicule destinate transportului de marfă cu masa totală maximă autorizată (MTMA) de cel mult 3,5 tone - 144,5 euro, respectiv cu 30,5 euro (26,75%) peste tariful legal de 114 euro; microbuze pentru transport persoane cu cel mult 8+1 locuri și autorulote/caravane - 143 euro, respectiv cu 93 euro (186%) peste tariful legal de 50 euro; rulote și remorci cu MTMA de cel mult 1,5 tone - 79 euro, deși pentru aceste categorii de vehicule nu este prevăzut un tarif distinct de rovinietă”, se precizează în comunicatul companiei de drumuri, potrivit Agerpres.
Tarife mai mari decât cele prevăzute de lege
CNAIR precizează că OG nr. 15/2002 nu stabilește tarife distincte de rovinietă pentru microbuzele destinate transportului de persoane cu cel mult 8+1 locuri, acestea fiind încadrate în categoria autoturismelor, autorulotelor, rulotelor și remorcilor, indiferent de masa totală maximă autorizată.
De asemenea, portalul https://evignet24.eu încasează tarife și pentru vehicule care nu sunt prevăzute în legislația națională.
CNAIR recomandă utilizarea portalului oficial
CNAIR îi sfătuiește pe utilizatori să achite rovinieta doar de pe portalul oficial al instituției.