Și asta pentru că, spun cei din domeniu, florile nu mai înseamnă doar buchete și decorațiuni, ci o combinație între horticultură, design și artă care, la final, transformă evenimentul pentru care sunt gândite într-o experiență de neuitat.
Florile transformă evenimentele în experiențe
Aceste imagini surprind decorul special comandat de un cuplu pentru ziua nunții. Andreea Ștor, designerul care a creat conceptul, a ales aranjamente de crini care în lumina UV se vedeau în nuanțe de violet și verde, așa cum percep insectele florile.
Este ceea ce specialiștii numesc „un proiect de design floral" care, dincolo de flori, poate include instalații suspendate, lumină, sunete și chiar parfum.
Andreea Ștor, inițiatoarea standardului ocupațional de designer florist: „Dacă avem lansarea unui restaurant și acel eveniment presupune o anumită atmosferă, ne adresăm unui designer florist care va ține cont de lumină, va ține cont de o anumită structură a sălii, va ține cont de înălțimea sălii. Pe când un florar decorator în același cadru, poate va realiza niște aranjamente foarte, foarte minunate, dar care vor fi puse doar pe mese.”
Tocmai de aceea, cele două sunt recunoscute acum ca profesii distincte, fiecare cu pregătirea și cunoștințele aferente. Iar distincția vine într-un moment în care cererea pentru decoruri aparte e în creștere. Sunt însă servicii care costă de la câteva mii de euro.
Decorurile florale pot costa mii de euro
Sorana Ionașcu, managerul unui spațiu de evenimente: „Dacă vorbim din bugetul global de eveniment, probabil că undeva la 60% se duce pe marile categorii de cheltuieli, spațiu și tot ce ține de funcționare în locul respectiv. Iar ceea ce rămâne este flexibil, pentru că sunt cupluri pentru care realmente este un segment extrem de important, acesta al vizualului și al atmosferei create de flori. Și atunci vor aloca atât cât este nevoie.”
Facultatea de Horticultură din București a anunțat că, în premieră pentru țara noastră, va include în programă cursuri pentru cei interesați să devină designeri floriști. În țări precum Marea Britanie sau Olanda, există numeroase cursuri pentru cei care iubesc să lucreze cu florile.
Facultatea pregătește viitori designeri floriști
Adrian Asănică, decanul Facultății de Horticultură: „A venit ca un răspuns la o nevoie să creăm o școală în acest domeniu și să o reglementăm. Trebuie să cunoaștem partea botanică, să înțelegem organele plantelor, forma lor, culoarea, nuanța, textura. Sunt lucruri care țin de biologie și, pe de altă parte, dincolo de partea botanică, spunem de fiziologie, de modul în care o floare, pentru că este un organ viu, se transformă.”
Cei care vor să se înscrie trebuie să fie absolvenți de studii superioare.