Ciobanii au protestat în Piața Victoriei. Acuză că peste 200.000 de oi și capre au fost ucise degeaba, pentru a opri pesta

×
Publicitate

Nemulțumiți de felul în care autoritățile au gestionat până acum pesta ovinelor, sute de oieri au ieșit și luni în stradă. S-au instalat în fața Guvernului și spun că nu vor pleca de acolo până nu îi ascultă premierul.

Cer, între altele, ca responsabilii să nu le mai ucidă în masă animalele. Între timp, boala pare să bată în retragere. Numărul focarelor a scăzut la 27.

Nici oierii nu mai au pace de când autoritățile au început să le ucidă animalele. Oamenii cer demisia lui Alexandru Bociu, președintele Autorității Sanitar Veterinare, dar și a altor oficiali implicați în gestionarea pestei ovine. Spun ei că responsabilii nu înțeleg cum funcționează piața, dar și că deciziile radicale le-au adus pierderi mari. Peste 220.000 de oi și capre au fost ucise, iar exporturile, adică principala sursă de venit a crescătorilor, au fost perturbate.

Protestatar: „Vor să își acopere greșelile.

Pentru că virusul s-a răspândit foarte repede, autoritățile au decis la începutul acestei luni să interzică mutarea animalelor dintr-o zonă în alta, timp de 30 de zile. Potrivit ultimelor date ale Autorității Sanitar Veterinare, săptămâna trecută au fost stinse 10 focare de boală, însă au mai rămas active alte 27.

Oierii adunați în fața Guvernului au venit pregătiți cu haine de schimb și mâncare în cazul în care vor fi nevoiți să aștepte mai multe zile. Unii și-au improvizat deja saltele din cojoacele de pe ei.

Protestatar: „Trebuia să lase ședința și dacă îi era frică să intre în mulțime, de la gard, cu un microfon, trebuia să ne transmită. Să ne asculte doleanța noastră!”

În schimb...

Radu Bumbea, fermier din județul Alba: „Ne-a ascultat consilierul domnului Ciolacu și un vicepreședinte de la ANSVSA.”

Reporter: Ce v-au zis?

Radu Bumbea, fermier din județul Alba: „Ne-au spus că din data de 15 se ridică restricțiile, o să înceapă să se cumpere animalele, să se miște marfa. 15 octombrie.

Bărbat: „La anul sau anul ăsta?”

Radu Bumbea, fermier din județul Alba: „Anul ăsta!

Totodată, fermierii le cer oficialilor să stabilească un preț minim la poarta fermei de 20 de lei pe kilogramul de carne de oaie și de capră.

Articol recomandat de sport.ro
Șoferul român de dubă care a omorât o atletă în Marea Britanie va fi deportat
Șoferul român de dubă care a omorât o atletă în Marea Britanie va fi deportat
Citește și...
Păcatul greu care „nu vă lasă să urcați spre cer” dacă nu îl răscumpărați. ÎPS Teodosie: „Toată viaţa să fiţi într-o căinţă”

Înalt Prea Sfințitului Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, revine în atenție cu noi declarații controversate. Acesta i-a spus unei femei care a stat în concubinaj că a fost în slujba celui rău și a stat în patima desfrâului.

Preot din Bacău, trimis în judecată după ce a amenințat cu moartea un jurnalist care a scris despre tâlhăriile fiului său

Un preot din Buzău a fost trimis în judecată după ce ar fi amenințat cu moartea un jurnalist. Faptele ar fi avut loc în urmă cu un an, asta după ce victima amenințărilor ar fi publicat mai multe articole.

Viitura care a inundat Budapesta se apropie de România. Ce se vede pe Dunăre din elicopter. FOTO

Ministrul Mediului, Mircea Fechet, împreună cu experţi de la Apele Române şi reprezentanţi ai DSU, survolează luni cu un elicopter zone din ţară în care riscul de inundaţii mai mare.

Recomandări
Protestul ciobanilor, „deturnat” și transformat într-o confruntare violentă. Analist: „În mulțime au fost infiltrați”

Scene violente și haos în centrul Capitalei. Un protest al ciobanilor veniți din toată țara s-a transformat într-o confruntare între manifestanți și jandarmi. 

Ce variante de guvern propun PSD, PNL, USR și UDMR. Nicușor Dan ar putea desemna joi un nou premier

Deși președintele a anunțat că vrea să aibă consultări și să desemneze un nou prim-ministru săptămâna aceasta, pozițiile partidelor au rămas neschimbate.  

Statul a mutat problema urșilor la primării. Ce trebuie să facă edilii atunci când salbăticiunile intră în localități

Când ursul intră într-o localitate, primarul trebuie să decidă ce face cu el. Campania Știrilor PRO TV - „Țara dintre oameni și urși” - vorbește, marți, despre faptul că statul a mutat problema urșilor în brațele autorităților locale.