Cine sunt cei doi columbieni care au extras cocaină într-un laborator improvizat din Bihor

×
Publicitate

Narcotraficanții încearcă tot mai des piața din România. Doi chimiști columbieni, care extrăgeau cocaină ascunsă în pachete cu cafea, au fost prinși de procurorii DIICOT și de agenții antidrog într-o localitate din Bihor.

Și-au improvizat un laborator într-o cabană, aflată într-o zonă izolată, pe care un român o închiriase sub pretextul că vrea să se relaxeze acolo. Acesta ar fi fost, de altfel, cel care oganizase întreaga afacere ilegală, din care mai făceau parte un român și un israelian. Gruparea de traficanți ar fi avut legături cu două carteluri extrem de periculoase din Columbia.

Agenții antidrog au filmat cu camere de acțiune intervenția în vila din Bihor în care traficanții își amenajaseră laboratorul în care extrăgeau cocaină ascunsă în pachete de cafea. Pe suspecți i-au prins la lucru.

Operațiunea în urma căreia au fost prinși traficanții a primit numele „El Matador” pentru că printre suspecți erau și doi columbieni, care - spun surse din anchetă - aveau legături cu două carteluri din Columbia: Norte Del Valle care a devenit cunoscut după fragmentarea cartelurilor Cali și Medelin și Clan Del Golfo, un grup paramilitar columbian, acum cel mai mare cartel de droguri de acolo.

Cetățenii columbieni au adus cocaina ascunsă în cafea în România și erau „chimiștii” grupării, singurii care știau cum să extragă drogurile.

Ofițer DCCO: "Reţeta de extragere a cocainei era una secretă, care era cunoscută doar de aceşti cetăţeni columbieni, de aceea ei sunt foarte valoroşi pentru cartelurile de droguri din America de Sud".

Dr. ing. Sabina Violeta Nițu, șef lucrări Universitatea Politehnica Timișoara: "Este nevoie de cunoștințe, de tehnică, de chimie preparativă și de solvenți selectivi, adică lichidul care extrage cocaina".

Un asasin plătit a fost prezent în Apuseni

Chimiștii columbieni sunt Paco Marin Os Pitia și Daniel Salzar. Anchetatorii bănuiesc că bărbatul de 61 de ani era și un așa-zis „sicario” - asasin plătit al cartelurilor de droguri columbiene.

Afacerea ilegală era condusă de doi români: "Mihai Strelciuc și Emilian Silgahi. Primul, era stabilit în Columbia și - în trecut - a fost arestat acolo pentru furt de date de pe carduri bancare. Cel de-a doilea era stabilit în Spania și are condamnări anterioare pentru trafic de droguri".

Din grupare, mai făcea parte și un cetățean israelian.

Propietarului cabanei din Bihor, unde indivizii își amenajaseră laboratorul, i-au spus că sunt în căutare de liniște.

Florin Lele, proprietarul cabanei: "Eu nu i-am întrebat, n-am știut cu ce se ocupă".

Reporter: "Dar când au închiriat ei, ce ți-au zis?".

Proprietar: "Că vin la relaxare".

Vecin: "Unul cu părul cărunt, dat peste cap, și doi mai tineri. Și admirau peisajele, ce zonă frumoasă".

Agenții antidrog spun că traficanții ar fi avut nevoie de o săptămână ca să extragă cocaina pe care le ascunseseră în pachetele de cafea. Marfa brută o aduceau din Columbia.

Cocaină ascunsă în zeci de kilograme de cafea

Șase kilograme de cocaină au fost ascunse de cei doi columbieni în zeci de kilograme de cafea - cu care indivizii au plecat, în bagaje, de pe aeroprtul din Bogota - Columbia. O cursă de linie i-a dus până în Paris. Acolo i-au preluat românii și împreună au venit cu mașina în România. Distanța de 1700 de kilometri au parcurs-o în două saptămâni. În țară au intrat printr-o vamă din vestul țării și înainte de a ajunge la cabana din Bihor, au făcut un popas la Băile Felix.

Poliștii de la combaterea crimei organizate și procurorii DIICOT i-au monitorizat permanent pe suspecți de la intrarea în țară. Mai mulți agenți sub acoperire au fost infiltrați în rețea. Unii chiar le-au livrat traficanților substanțele de care aveau nevoie ca să extragă cocaina.

Cabana unde indivizii își făcuseră laboratorul a fost supravegheată cu drone.

Pe piața neagră, cocaina gasită la suspecți valoreaza 200 de mii de euro.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
Citește și...
62270116
"Câinele de mare", rechinul din zona litoralului românesc, e pe cale de dispariție. Când a fost văzut ultima oară

În timp ce lumea întreagă se uită cu teamă la atacurile rechinilor din Marea Roșie, cercetătorii români atrag atenția că această specie este pe cale de dispariție în Marea Neagră.  

62271730
România se confruntă cu cele mai mari prețuri din ultimii 20 de ani. Nivelul de trai se înrăutățește rapid

România se confruntă cu cele mai mari prețuri din ultimii 20 de ani. Este realitatea de zi cu zi, confirmată și de Institutul Național de Statistică.

62271677
Programul Start-Up Nation: De anul acesta, antreprenorii vor trebui să aducă bani de acasă

Guvernul a anunțat începerea celei de-a treia ediții a programului „Start-Up Nation”, cu bani mai puțini, ce-i drept. 11.000 de firme debutante ar putea să primească până la 200.000 de lei de la stat pentru a se dezvolta.

Recomandări
62529528
Bogdan Peşchir, un finanţator al campaniei lui Călin Georgescu pe TikTok, trimis în judecată pentru coruperea alegătorilor

Bogdan Peşchir, finanţatorul campaniei lui Călin Georgescu pe TikTok, a fost trimis în judecată de Parchetul General, în stare de libertate, sub aspectul comiterii infracţiunii de coruperea alegătorilor (874 acte materiale), în formă continuată.

Avion sua
Vizita în România a delegației Congresului SUA a fost amânată în ultima clipă. Anunțul Palatului Victoria

Vizita în România a delegației Congresului Statelor Unite ale Americii, programată pentru vineri, 09 octombrie, a fost anulată „din motive obiective”, au anunțat reprezentanții Palatului Victoria chiar în ziua în care trebuia să aibă loc această vizită.

Santier naval damen
Tranzacție-record la Mangalia. Cine a cumpărat oficial șantierul naval Damen și cât a plătit

CITR, lichidatorul judiciar al Damen Shipyards Mangalia, și liderul pieței de restructurare și insolvenţă din România, anunţă vânzarea şantierului vineri, în urma procedurii de licitaţie, la preţul de 138.034.320,47 milioane de euro, fără TVA.