Guvernul va adopta, la 24 martie 2026, un OUG prin care să fie declarată situaţia de criză pe piaţa ţiţeiului şi/sau a produselor petroliere şi să fie stabilite măsuri de protejare a economiei şi a populaţiei pe durata acestei crize.
Decizia a fost luată la 23 martie 2026 în grupul de lucru pentru analizarea creşterii preţurilor la combustibili şi identificarea soluţiilor menite să reducă impactul asupra economiei şi populaţiei, convocat de prim-ministrul Ilie Bolojan.
„În urma discuţiilor, s-a decis ca Guvernul să adopte, mâine, o ordonanţă de urgenţă prin care să fie declarată situaţia de criză pe piaţa ţiţeiului şi/sau a produselor petroliere şi să fie stabilite măsuri de protejare a economiei şi a populaţiei pe durata acestei crize. Pe durata situaţiei de criză vor fi instituite măsuri de protecţie aplicabile pentru o perioadă de 6 luni, cu posibilitatea prelungirii succesive pentru intervale de cel mult 3 luni, atât timp cât persistă circumstanţele care au determinat instituirea situaţiei de criză. Adaosul comercial pentru benzină, motorină şi materiile prime utilizate pentru obţinerea acestora va fi limitat pe întregul lanţ de activitate economică”, se arată în comunicat.
Totodată, exportul şi/sau livrările intracomunitare de benzină şi motorină vor putea fi realizate de către operatorii economici exclusiv cu acordul prealabil scris al Ministerului Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului şi Turismului şi al Ministerului Energiei.
„Pe durata situaţiei de criză, se reduce cantitatea de biocarburant din benzină pentru scăderea preţului final”, conform comunicatului.
De asemenea, ministerele Finanţelor, Economiei, Energiei, împreună cu Consiliul Concurenţei, vor monitoriza permanent piaţa şi vor evalua orice alte măsuri care se impun.
Cine poate declara situaţie de criză pe piaţa ţiţeiului şi a produselor petroliere
Cadrul legal care prevede măsurile anunţate de Guvern include, între altele, acte normative precum:
- Legea nr. 85/2018 privind constituirea şi menţinerea unor rezerve minime de ţiţei şi/sau produse petroliere;
- Hotărârea de Guvern nr. 795/2018 privind aprobarea Planului de urgenţă pentru gestionarea situaţiilor de disfuncţionalitate majoră în aprovizionarea cu ţiţei şi/sau produse petroliere, a situaţiilor de urgenţă deosebită şi a situaţiilor de criză locală;
- OUG nr. 33 din 12 mai 2023 privind modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 80/2018 pentru stabilirea condiţiilor de introducere pe piaţă a benzinei şi motorinei, de introducere a unui mecanism de monitorizare şi reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră şi de stabilire a metodelor de calcul şi de raportare a reducerii emisiilor de gaze cu efect de seră şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 220/2008 pentru stabilirea sistemului de promovare a producerii energiei din surse regenerabile de energie etc.
Conform Legii nr. 85/2018, în situaţia constatării unor situaţii de urgenţă deosebită sau de criză locală, autoritatea competentă declară situaţia de urgenţă deosebită sau, după caz, situaţia de criză locală şi pune în aplicare planul şi procedurile de urgenţă şi informează Comisia Europeană cu privire la cantităţile de produse petroliere care au fost puse în circulaţie din stocurile de urgenţă şi/sau stocurile specifice, potrivit planului şi procedurilor de urgenţă (art. 26).
Condițiile în care poate fi declarată situaţia de criză pe piaţa ţiţeiului şi a produselor petroliere
Hotărârea nr. 795/2018 include în criza locală evenimente precum: calamităţi naturale, dezastre, conflicte şi alte evenimente, cu excepţia celor de natură economică, care cauzează, pe teritoriul României, întrerupere în aprovizionarea cu ţiţei şi/sau produse petroliere sau în alimentare cu gaze naturale care necesită schimbarea destinaţiei produselor petroliere, cum ar fi utilizarea produselor petroliere drept combustibil pentru producţia de energie (art. 24).
De asemenea, situaţia de urgenţă deosebită este definită de HG nr. 795/2018 prin evenimente precum calamităţi naturale, dezastre, conflicte şi orice alte evenimente, cu excepţia celor de natură economică, care cauzează întrerupere în aprovizionarea cu produse petroliere în Uniunea Europeană.
În cazuri extreme, în caz de situaţie de urgenţă la nivel intern, astfel stabilită de către Comisia Europeană, la propunerea autorităţii competente, Guvernul, prin hotărâre, cu avizul Consiliului Concurenţei, poate decide interzicerea temporară a exportului de ţiţei şi sau de produse petroliere aferente stocurilor minime deţinute de România în conformitate cu prevederile Legii nr. 85/2018 (art. 12 din HG 795/2018).
Măsurile pe care autoritățile le pot lua într-o situaţie de criză pe piaţa ţiţeiului şi a produselor petroliere
Hotărârea de Guvern nr. 795/2018 prevede măsuri diverse în caz de situaţie de criză sau de urgenţă, incluzând:
- măsuri de limitare a cererii ca răspuns la o întrerupere a aprovizionării în caz de situaţii de urgenţă;
- limitarea vânzării/achiziţiei individuale de produse petroliere la o anumită cantitate şi/sau prin restricţionarea temporară a utilizării parcului auto;
- întocmirea unor scheme de raţionalizare a cantităţilor etc.
În funcţie de durata şi amplitudinea întreruperii aprovizionării, în situaţii de urgenţă, la nivel de criză, Guvernul, la propunerea autorităţii competente, poate dispune măsuri cu caracter temporar pentru combaterea creşterii excesive a preţurilor sau chiar blocarea acestora, care să respecte Legea concurenţei nr. 21/1996 republicată (art. 13, HG nr. 795/2018).
Conform OUG nr. 33 din 12 mai 2023 privind modificarea şi completarea OUG nr. 80/2018 pentru stabilirea condiţiilor de introducere pe piaţă a benzinei şi motorinei, pentru respectarea obiectivului de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră, începând cu data de 1 iunie 2023, operatorii economici comercializează numai benzină cu un conţinut de biocarburanţi de minimum 8% în volum.
Urmărește Știrile PRO TV pe canalul de social media preferat:
Etichete:
petrol,
guvern,
criza,
motorină,
Dată publicare:
Articol recomandat de sport.ro