Cine este bărbatul care a spulberat cu șalupa un caiac cu patru sportivi, la Orșova

×
Publicitate

Bărbatul aflat la cârma șalupei care a spulberat un caiac pe Dunăre, în zona localității Orșova, este un fost angajat al Poliţiei de Frontieră. Bărbatul este cercetat în libertate pentru vătămare corporală din culpă.

Patru sportivi - cu vârste între 14 şi 16 ani - se aflau în caiacul care a fost izbit în plin de ambarcaţiunea care înaintează cu viteză pe Dunăre. După impact, toţi cad în apă. Unii sunt loviţi. Caiacul este rupt în două.

Cel care filmează dintr-o altă barca se îndreaptă spre ei ca se le acorde primul ajutor. Copiii înoată să se salveze.

Bărbatul care conducea ambarcaţiunea care a lovit caiacul nu schiţează niciun gest ca să evite accidentul. După ce trece peste copii, nu opreşte.

Sportiv: "Noi am încercat să plecăm, să ocolim, dar el nu a vrut să ne ocolească, să treacă pe lângă noi, tot drept spre noi a ţinut-o. Şi după ce a dat în noi nu s-a oprit, tot în faţa a plecat."

Adolescenţii care se aflau în caiac sunt elevi la un club sportiv din Orşova. Se antrenau împreună cu alţi colegi. După accident au fost examinaţi de medici. Niciunul nu are răni grave.

Alexandru Ghitoacia, antrenor CSS Orșova caiac-canoe: "Nu pot să îmi dau seama cum nu a putut să vezi un caiac de 11 metri cu patru persoane în el."

Ilie Bănăduc, antrenor CSS Orșova: "De ani de zile, unde noi facem pregătire, unde este cel mai mare centru de pregătire de canotaj este un haos total. Din cauza acestor ambarcaţiuni care circulă şi ne aruncă în maluri."

Autorităţile din Orşova susţin că se gândesc să mute pontoanele de unde pleacă şalupele în croaziere. În urma unui control făcut de Apele Române ar fi reieşit că platformele sunt ilegale.

Marius Stoica, primar Orșova: "În următoarea perioadă, cei care îşi desfăşoară această activitate de agrement nautic, cu şalupe de mare viteză, nu mai au ce să caute pe golful Cernei. Sunt tot felul de entităţi, ori persoane fizice, ori firme, care le-au construit şi nu s-au gândit probabil decât la o îmbogăţire grabnică."

Bărbatul care conducea ambarcaţiunea care a lovit caiacul a fost identificat de poliţie. Este un localnic cercetat acum pentru vătămare corporală din culpă.

 

Articol recomandat de sport.ro
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
Citește și...
62186217
Coronavirus în România, bilanț 14 iulie. 79 cazuri noi de persoane infectate cu SARS–CoV–2

Coronavirus în România, bilanț 14 iulie. Până astăzi, 14 iulie, pe teritoriul României, au fost confirmate 1.081.405 cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 1.046.537 de pacienți au fost declarați vindecați.

62201601
Un călugăr de la Mănăstirea Rarău a fost mușcat de o ursoaică. Cum a reușit să scape

Nou incident cu un urs adult, de această dată în judeţul Suceava! Un călugăr de la Mănăstirea Rarău a ajuns la spital după ce a fost muşcat de o ursoaică.

62201584
Reacția unui șofer venit din Franța când polițiștii i-au confiscat bolidul, în Galați. „Nu știam”

Un autoturism marca Mercedes, în valoare de 100.000 de lei, căutat pentru a fi confiscat de autoritățile suedeze, a fost găsit în vama Oancea, județul Galați.

Recomandări
Original csat 24 nov 2025 1
Ședință CSAT la mai bine de o săptămână de la atacurile de lângă Sulina. Prima reuniune la care participă Luca Niculescu

Preşedintele Nicuşor Dan a convocat Consiliul Suprem de Apărare a Ţării, în cadrul căruia se vor analiza implicaţiile de securitate generate de incidentele de la Marea Neagră. Şedinţa va avea loc joi, de la ora 18.00.

facebook
Meta, amendată cu 25 de miliarde de dolari în SUA. Ce a descoperit instanța despre datele utilizatorilor Facebook

Compania Meta se confruntă cu o sancțiune de proporții, după ce un judecător din statul american New Mexico a decis că firma a indus publicul în eroare ani la rând în privința modului în care gestiona datele utilizatorilor.

Vlcsnap 2026 10 21 19h35m21s729
România a ajuns să importe semințe de plante medicinale, deși avea o tradiție în cercetare. Ce s-a ales de stațiunea de la Fundulea

Renumită cândva pentru cercetarea din domeniul tincturilor și ierburilor terapeutice, România importă până și semințe de plante medicinale.