Este a zecea zi consecutivă fără raze de soare, cel puțin în Capitală. Iar la munte, la peste 1.600 de metri altitudine, a nins necontenit. În stațiunea Rânca, din Gorj, au fost deszăpezite șoselele. Iar șoferii sunt preveniți să nu pornească la drum fără mașini echipate de iarnă.

După ce ieri Transalpina a fost închisă definitiv între Rânca și Obârșia Lotrului, duminică drumarii au intervenit pentru a curăța zăpada de pe porțiunea rămasă deschisă. Turiștii care ar fi vrut să se aventureze mai departe s-au oprit la barieră.

Turist: „Am văzut că e zăpadă, am zis hai să mergem încolo”.

Reporter: Știați că Transalpina s-a închis?

Turist: „Da, dar am zis să vedem până unde.” (...)

„E foarte greu și frig, nu se poate avansa” spune alt bărbat.

Turistă: „Văzusem că o să ningă, dar parcă e cam măricică zăpada. Nu credeam că e așa mare.”

A nins și pe Transbucegi și s-a circulat în condiții de iarnă pe drumul județean care leagă Sinaia de Peștera Ialomiței.

Deși nu a fost închis decât temporar, și Transfăgărășanul e acoperit de zăpadă.

Cristian Toma, șef Salvamont Argeș: „Stratul de zăpadă de la 1.800 în sus atinge undeva la 15 cm. Recomandăm celor care vor să se aventureze să se echipeze de iarnă.”

La Vârful Omu e iarnă de mai bine de o săptămână, iar vremea nu dă semne de îmbunătățire. În aceste condiții, salvamontiștii din Prahova avertizează că toate traseele de drumeție din Bucegi sunt închise și îi sfătuiesc pe turiști să nu se aventureze pe munte.

În Capitală, soarele se ascunde de 10 zile, iar ploile se vor opri abia peste câteva zile, spun meteorologii.

Mihai Huștiu, meteorolog: „Vom fi afectați de un ciclon ce se generează în bazinul central al Mării Mediterane, va evolua luni și marți peste Peninsula Balcanică. Până luni avem cod portocaliu pe nordul Olteniei, cod galben pe toată Oltenia. Putem să avem cantități foarte mari de apă în județul Constanța. Abia joia viitoare se arată soarele și în Capitală.”

Cercetătorii confirmă că există o legătură directă între condițiile meteorologice și felul în care ne simțim.

Corespondent PROTV: „Un amplu studiu publicat anul acesta a analizat peste 400.000 de observații, colectate pe parcursul a 27 de ani, în Marea Britanie, acolo unde plouă, în medie, în aproape 160 de zile pe an. Iar răspunsurile oamenilor au fost apoi corelate cu datele înregistrate de 32 de stații meteorologice.

Rezultatele au arătat că, în perioadele cu mai mult soare, oamenii aveau cu 10,5% mai multe șanse să fie optimiști în privința situației lor financiare. Totodată, probabilitatea de a raporta o stare de tristețe ridicată era cu aproximativ 5,4% mai mică. Schimbări s-au văzut și în felul în care răspundeau legat de sănătate ori satisfacția față de viața pe care o au.”

În București și în sudul țării, în toamna anului 2014, soarele nu și-a arătat fața timp de 30 de zile consecutive. A fost unul dintre cele mai lungi episoade de acest fel înregistrate la noi.