Celebru creator de modă, prizonier în casa sa. De ce i-au sudat muncitorii uşa

×
Publicitate

Creatorul de modă Florin Dobre împreună cu soția și copilul lor s-au trezit în marți dimineață prizonieri în propria casă.

Un grilaj metalic a fost sudat la intrarea în apartamentul pe care l-au închiriat, fără a primi în prealabil vreo înștiințare. Creatorul de modă pare a fi victimă colaterală într-un război purtat între Muzeul Național de Artă Contemporană și o firmă privată, care dețin clădiri într-o curte comună. Reprezentanții muzeului, cei care au blocat intrarea, susțin că nu fuseseră înștiințați că acolo locuiesc oameni și știau că este doar un punct de lucru.

Reporter: „De ce au pus grilajele?”

Paznic: „Discuții între conduceri, doamnă, eu nu cunosc, sunt de la pază.”

Reporter: „Și dacă e incendiu sau vrea să plece la farmacie?”

Paznic: „Asta stabilește cine trebuie să stabilească."

Prieten: „Am vrut să urc crezând că doar sus are o problemă, dar nu, este sechestrat și toată clădirea e închisă, uitați. Nu a fost anunțat în scris, am sunat și avocata să dea în judecată."

La etajul doi al unei clădiri, aflate în curtea unei anexe a Muzeului Național de Artă Contemporană, este atelierul lui Florin Dobre, un creator de modă, în care spune că locuiește 3-4 luni pe an când vine în Capitală.

Accesul în această clădire se face pe la intrare dar și pe o poartă aflată la câțiva metri distanță. Numai că de mai bine de o lună, oamenii nu au mai avut voie să intre nici prin aceste locuri, așa că singura cale de a ajunge în locuință este intrarea unui magazin care duce spre scară.

Asta până marți dimineață când și acolo a fost pus un grilaj.

După cinci ore de la incident, grilajele au fost îndepărtate de pompieri.

Florin Dobre: „De un an de zile am fost agresați, hăituiți. Ne-au închis poarta și nu aveam pe unde să intrăm. Au spus: „Intrați prin curtea din față a muzeului” și trebuia să sunăm paznicul: „ Vă rugăm frumos, ne lăsați să intrăm."

Pe de altă parte, reprezentanții MNAC transmit că Florin Dobre le-a declarat că aici se află doar un punct de lucru cu activitate de zi. Iar "blocarea cailor de acces s-a decis în urma unei istorii litigioase cu proprietarul clădirii vecine", în care Florin Dobre are spațiul, "fără a negocia cu MNAC dreptul de trecere a acestora pe terenul administrat de muzeu."

MNAC: „Administratorul firmei de la etajul 2 a demolat neautorizat o construcție anexă din curtea interioară a imobilului deținut de MNACR și a ocupat în mod abuziv un spațiu din incinta imobilului aflat în administrarea MNAC, acțiune pentru care, de asemenea, a fost formulată plângere penală."

Creatorul de modă susține că va face o plângere la poliție.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Un pachet de mușchi: Nick Walker a câștigat Mr Olympia și a primit o sumă colosală
FOTO Un pachet de mușchi: Nick Walker a câștigat Mr Olympia și a primit o sumă colosală
Citește și...
62090310
Românii riscă să nu aibă carne de porc pe masa de Crăciun. Dezastrul din ferme

Scump și fără prea multe excese. În asta riscă să se transforme Crăciunul de anul acesta.

61866291
Baza Kogălniceanu va deveni una dintre cele mai mari din NATO. Câţi militari americani vin

Baza militară de la Mihail Kogălniceanu va deveni una dintre cele mai mari baze NATO din Europa de Est.

61508726
Leo Iorga, condus pe ultimul drum. Proiectul la care lucra când s-a stins din viaţă

Artistul Leo Iorga, fostul solist al trupei Compact, a fost condus marți pe ultimul drum, de familie și admiratori.

Recomandări
Elevi in uniforma, la școală
Elevii protestează luni, îmbrăcaţi în negru, faţă de introducerea uniformelor. „Inechitatea nu dispare sub o vestă”

Elevii protestează luni faţă de introducerea uniformelor şcolare şi sunt îndemnaţi să vină la şcoală îmbrăcaţi în negru, la recomandarea Consiliului Naţional al Elevilor (CNE).

Vlcsnap 2026 09 27 16h52m59s871
DNA arată traseul șpăgii de 450.000 euro din România către expertul sloven. Însemna 2% dintr-un proiect energetic în Harghita

Expertul sloven acuzat de DNA că ar fi pretins o jumătate de milion de euro mită de la firma care construiește în România unul dintre cele mai mari sisteme de baterii de stocare a energiei electrice a fost arestat preventiv. 

Aleksandar vucic
Președintele Serbiei, Aleksandar Vučić, și-a anunțat demisia. Țara se pregătește acum pentru două rânduri de alegeri

Preşedintele populist al Serbiei, Aleksandar Vučić, şi-a anunţat duminică demisia, punând capăt celui de-al doilea său mandat de cinci ani şi deschizând calea către alegerile prezidenţiale anticipate, relatează Reuters şi Euractiv.