Femeia și bărbatul din Timișoara, diagnosticați cu coronavirus, au acum rezultate negative
Un al doilea test cu rezultat negativ a fost înregistrat pentru femeia de 38 de ani diagnosticată cu coronavirus şi internată la Timişoara, aceeaşi situaţie fiind şi în cazul bărbatului de 47 de ani, după ce în 12-a zi rezultatul era pozitiv.
În cazul adolescentului de 16 ani internat miercuri, tot la Spitalul de boli infecţioase din Timişoara, a fost consemnat al doilea test cu rezultat pozitiv, în timp ce rezultatul pentru colegul său de bancă a fost negativ.
Şase cazuri de coronavirus au fost înregistrate până acum în România, cele mai multe, trei, fiind la Timişoara. Un prim caz a fost în judeţul Gorj, fiind vindecat. Alte două cazuri sunt cel al unui bărbat din Maramureş, internat la Cluj, şi al unuia din Suceava, aflat acum la Iaşi.
De asemenea, cei doi români infectați pe nava Diamond Princess s-au vindecat.
Nelu Tătaru, secretar de stat și prof. dr. Alexandru Rafila au susținut o declarație de presă în noul context de răspândire a COVID-19.
Principalele declarații:
- La nivel național sunt 38 de persoane în carantină; peste 11.000 de persoane în carantină
- 6 cazuri confirmate, dintre care unul vindecat.
- România are 6 centre în care pot fi tratați cei cu Coronavirus: București, Cluj, Iași, Constanța, Timișoara
- Băiatul de 16 ani din Timișoara nu are simptome. Colegul lui de bancă s-a prezentat singur la Spitalul de Boli Infecțioase și va fi monitorizat.
- Bărbatul din Maramureș, internat în Cluj, este și el în stare bună.
- Se pare că există două forme de coronavirus, S și L, conform unui studiu realizat de cercetătorii chinezi. Eșantionul pe care s-a realizat studiul este destul de mic, 107 persoane.
- Ar putea exista de fapt două modele de transmitere a virusului, nu neapărat două forme de coronavirus. Așteptăm dezvoltări ulterioare.
- Cu siguranță virusul s-a transmis de la animal la om. Cercetătorii au demonstrat că provine de la liliac și a ajuns la om printr-o gazdă intermediară, care momentan nu s-a confirmat.
- Bărbatul de 71 de ani din Suceava a fost în urmă cu 8 zile în Italia, unde se trata pentru o boală cronică. A revenit în țară pe 28 februarie, pe 3 martie a prezentat febră.
- Institutul Matei Balș din București are peste 1.000 de kituri de testare pentru coronavirus disponibile, iar restul centrelor au „cel mai probabil în rândul sutelor”.
- Testele se fac în baza unor criterii, nu la întâmplare.
- Trebuie în primul rând să protejăm personalul medical, el reprezintă prioritatea zero. Dacă personalul medical se infectează, vom avea probleme cu diagnosticul și tratarea acestor pacienți.
- Recomandarea OMS e următoarea: măști cu grad de protecție 2 sau 3, ochelari/vizieră, mănuși, halat cu mânecă de lungă de unică folosință. Acesta este standardul pentru medici.
- Nu avem resurse nelimitate, dar sperăm ca în curând colegii de la Colegiul de Achiziții să procure suficient echipament cât să nu intrăm într-o criză.
- Există 4 scenarii luate în calcul. Scenariul 2- dacă se trece de 25 de cazuri. În acel moment ne gândim la posibilitatea că virusul se va transmite la nivel local mai rapid. Momentan, băiatul de 16 ani e singurul care a luat virusul la nivel local.
- Așadar, în scenariul 2 ne vom concentra pe împiedicarea unei „transmiteri în comunitate”.
- La nivelul întregii țări avem peste 2.500 de paturi la Boli Infecțioase și peste 4.000 de paturi la Terapie Intensivă.
- La Timișoara sunt izolate 13 persoane din clasă cu băiatul confirmat.
- Nu este o perioadă pentru migrare. Drumurile din Italia trebuie evitate.
- Riscul să fie obținut un rezultat fals-pozitiv este foarte mic, testele au exactitate de 99%. Există mai multe teste, care identifică structuri genomice diferite din structura coronavirusului. Depinde de fiecare spital, ce teste a achiziționat. Dar testele acestea de obicei nu au rezultate false.
- Legat de persoanele care și-au revenit în timp scurt, probabil i-am identificat în zilele finale ale bolii, când deja se vindecau.
- Transmiterea virusului se face prin aer și prin suprafețe, niciodată prin sânge.
- 82% dintre cazurile de coronavirus sunt cazuri ușoare, de obicei asimptomatice. Rata mortalității este de doar 3%.
- În cazul în care vom avea foarte multe cazuri, o să se întâmple exact ca la gripă. Cazurile ușoare și medii se vor trata acasă, simptomatic.
- Testarea și spitalizarea se vor face cât mai aproape de casă, de aceea centrele sunt distribuite uniform. Când ai 25 poți să îi concentrezi, dar dacă sunt mulți, transportul acestora trebuie limitat.
- Ce înseamnă pandemie? Afectează tot globul. Înseamnă că vom avea transmitere susținută în comunitate pe 3 continente. Avem în Iran, în Coreea de Sud, avem transmitere susținută în Italia. Deci sunt două continente afectate. Când vom avea cazuri concentrate pe 3 continente se va declanșa pandemia. Practic este o decizie de politică de sănătate și vor exista consecințe la nivel global.
- În China nu mai este vorba de transmitere susținută în comunitate, numărul de cazuri se micșorează zilnic.
Conferința de presă poate fi urmărită aici:
Cei doi români infectați cu coronavirus pe nava Diamond Princess s-au vindecat
Cei doi cetățeni români care au fost depistați cu coronavirus pe nava Diamond Princess din Japonia s-au vindecat, a anunțat joi Grupul de Comunicare Strategică.
Românii s-au vindecat într-un spital din Japonia, în care au fost internați după ce au fost infectați. Cei doi urmează să fie externați și se vor întoarce în România.
38 de persoane sunt în carantină, 11.311 în izolare la domiciliu în România
La nivel național sunt în carantină instituționalizată 38 de persoane pentru care se efectuează verificări pentru a depista dacă au contactat virusul COVID – 19 (coronavirus).
Alte 11.311 de persoane sunt în izolare la domiciliu și sub monitorizare medicală.
Șase persoane au fost confirmate cu coronavirus
Pe teritoriul României au fost confirmate 6 cazuri de infectare cu coronavirus. Un pacient, primul depistat pe teritoriul țării noastre ca fiind pozitiv, este considerat vindecat după ce două teste au ieșit negative la un interval de 24 de ore unul de celălalt. Bărbatul a fost externat.
Ceilalți cinci pacienți sunt internați la Cluj-Napoca, Timișoara și Iași, starea acestora de sănătatea fiind în acest moment bună.
Anchetele epidemiologice continuă la Suceava și Timișoara
Anchetele epidemiologice la Suceava și Timișoara continuă pentru a identifica toate persoanele cu care pacienții depistați pozitiv miercuri au intrat în contact.
Rudele persoanelor depistate pozitiv sunt îndemnate să respecte regulile de carantină și izolare și să nu încerce să viziteze pacienții internați, pentru că aceștia stau în izolare completă până când sunt declarați vindecați.
Românii au efectuat 69 de apeluri la 112 și TelVerde pentru coronavirus
În cursul zilei de miercuri, 4 martie, au fost înregistrate 69 de apeluri la numărul unic de urgență 112 și 1011 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.
Cetățenii români din străinătate pot solicita informații despre prevenirea și combaterea virusului la linia special dedicată lor +4021.320.20.20.
România, printre statele cel mai puțin afectate de coronavirus
Până la data de 4 martie 2020 au fost raportate 3.351 de cazuri în UE / SEE, Regatul Unit, Monaco, San Marino, Elveția, Andora. Cele mai multe cazuri au fost înregistrate în Italia, Franţa, Germania, Spania și Regatul Unit.
Sursa: StirilePROTV
Etichete: romania, epidemie, coronavirus, Diamond Princess,
Dată publicare:
05-03-2020 14:31