Cea mai scumpă zonă de plajă din Mamaia nu va fi amenajată până în iulie. Care este motivul

×
Publicitate

Haos în stațiunea Mamaia, cu puțin timp înainte de începerea sezonului estival. Cea mai scumpă zonă de plajă nu va fi amenajată până în iulie.

Din centrul stațiunii și până în nord, operatorii de plaje nu vor putea să amplaseze baruri și șezlonguri. Anunțul a fost făcut de cei de la Apele Române, care administreză zona.

Cu toate că au promis că plajele vor fi gata din mai, constructorii olandezi s-au lovit de mai multe întârzieri: DNA a oprit pentru două săptămâni extracția nisipiului într-un perimetru și zeci de firme nu și-au demontat construcțiile, aflate acum în nisip.

Extinderea porțiunii de plajă de la Pasarela Regală din Mamaia până în zona de nord a stațiunii, în fața cluburilor, va fi finalizată pe 15 mai, conform proiectului. Este vorba despre nouă kilometri de plajă cu o lățime maximă de 250 de metri.

Potrivit anunțului făcut de cei de la Apele Române, din centrul până în nordul stațiunii Mamaia, acolo unde au fost lărgite plajele nimeni nu are voie să amenajeze nimic până la 1 iulie. Iar de atunci șezlongurile și beach barurile pot fi amplasate doar în zona vechii porțiuni de nisip. Cu alte cuvinte, până în iulie este liber la plajă pe prosop sau pe cearșaf în una dintre cele mai scumpe zone de pe litoral.

Autoritățile susțin că întârzierea a fost provocată de zecile de baruri de pe plaja care nu au fost demontate de proprietari. Apoi, termenul de finalizare a fost prelungit cu încă două săptămâni în momentul în care DNA a cerut sistarea lucrărilor de extragere a nisipului dintr-un anumit perimetru din largul marii.

Hotelierii și patronii barurilor au anunțat că vor da autoritățile în judecată.

Nicolae Bucovala – vice-președintele FPTR: „Vor urma o serie de procese. Vrem să asigurăm turiștii să vină fară nici o grija la mare pentru că vor avea exact ceea ce le-am promis”.

Roberto Tortora – administrator plaja în Stațiunea Mamaia: „Este târziu pentru turismul local și pentru noi operatori, pentru organizare. Dacă plaja se va preda la 1 iulie, cu probabilitate va începe în 15-20 iulie. "

George Ticu – administrator: „Noi estimăm că undeva la vreo 30% pierdere din încasările pe care le făceam în mod normal. Timingul este foarte prost mai ales că am avut vara 2020 destul de slabă”.

Hotelierii din Mamaia susțin că vor apela la Ministerul Mediului și la cel al Economiei pentru a găsi o soluție pentru deschiderea plajelor la începutul verii .

Valoarea totală a proiectului de lărgire și protejare a plajelor de pe țărmul românesc depășește 840 de milioane de euro. Mare parte din finanțare este de la Uniunea Europeană. Statul contribuie doar cu 15%. La final, România va câștiga peste 220 de hectare noi de teren.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO S-a aflat cauza morții soției lui Wladimir Klitschko
FOTO S-a aflat cauza morții soției lui Wladimir Klitschko
Citește și...
Persoanele din județul Timiș se pot vaccina anti-Covid și la medicii de familie

În ziua în care s-a înregistrat un nou record de pacienți în secțiile de terapie intensivă, 1.487, în Timiș campania de vaccinare a intrat într-o nouă etapă.

Noile reguli pentru înmormântarea persoanelor decedate din cauza COVID-19

Familiile îndurerate, care au pierdut pe cineva drag, din cauza noului coronavirus, vor putea organiza o ceremonie religioasă.

Părinții care se întorc mai devreme din concediul de creștere a copilului primesc bani mai mulți

Guvernul le dă vești bune tinerilor părinți. Dacă se întorc din concediul de creștere a copilului mai devreme de 6 luni, vor primi 1.500 de lei lunar de la stat.

Recomandări
Dunărea a atins cel mai scăzut nivel din istorie. În locul apei de 2 metri adâncime, sunt plante de 2 metri înălțime

Din cauza secetei, Dunărea a atins un nou minim istoric, iar situația actuală depășește cel mai grav scenariu înregistrat în ultimii 40 de ani. 

Ce spun experții despre măsurile propuse de ministrul Educației după dezastrul PISA. ”Bă, mă leși?!”. Ce trebuie făcut

După rezultatele slabe înregistrate de elevii români la testele internaționale PISA, ministrul Educației vine cu primele măsuri. 

Cum ajung urșii să trăiască tot mai aproape de casele din România. Puii, crescuți tot mai des lângă oameni

Cercetătorii spun că ursoaicele învață de mici să își crească puii lângă sate și orașe.