Ce va face, oficial, Klaus Iohannis în Dubai de pe 2 până pe 4 decembrie

62393200

Klaus Iohannis pleacă în Dubai, între 2-4 decembrie, la Convenția Cadru a Națiunilor Unite privind Schimbările Climatice (COP28). Președintele României va susține un discurs despre provocările de mediu generate de încălzirea globală.

Reprezentarea la COP28 este una la cel mai înalt nivel, până în prezent peste 140 de șefi de stat și de guvern confirmând participarea și urmând să aibă declarații naționale la Summitul Global privind Acțiunea Climatică. Intervențiile naționale, limitate la aproximativ trei minute de regulile ONU, având în vedere numărul foarte mare de vorbitori, vor iniția negocierile care urmează la COP28 pe parcursul întregii Conferințe care va dura două săptămâni și la care sunt așteptați zeci de mii de negociatori, reprezentanți ai guvernelor, întreprinderilor, ONG-urilor și mediului academic și de inovare” se arată într-un comunicat al Administrației Prezidențiale.

Președintele României va susține o declarație națională în dimineața de 2 decembrie.

Președintele Klaus Iohannis va susține necesitatea implementării de urgență a angajamentelor deja asumate cu privire la combaterea schimbărilor climatice. Totodată, va sublinia importanța pe care educația privind clima și mediul înconjurător o are în sistemul de învățământ din România. În același timp, va reliefa ambiția României de a reduce în continuare emisiile de gaze cu efect de seră și deschiderea spre cooperare într-un cadru multilateral pe teme relevante pentru diplomația climatică a țării noastre. În intervenția sa, Președintele Klaus Iohannis va face un apel cu privire la un angajament comun ambițios având ca obiectiv protejarea mediului înconjurător, în beneficiul tuturor cetățenilor” se precizează în comunicat.

România susține la COP28 inițiativa Net Zero Nuclear: „Președintele României va participa, totodată, pe 2 decembrie, la Evenimentul la Nivel Înalt pe Atenuarea Schimbărilor Climatice, în cadrul căruia, alături de alți șefi de stat și de guvern, va discuta cu privire la răspunsul la nivel global la schimbările climatice prin măsuri de atenuare care pun accent pe tranziția climatică justă. În aceeași zi, Președintele Klaus Iohannis va fi prezent la un eveniment de promovare a inițiativei Net Zero Nuclear, pe care România o susține la COP28. Cu acest prilej, Președintele României va interveni pe aspecte legate de rolul energiei nucleare în asigurarea securității energetice și în procesul global al decarbonizării.”

Investiții în „acțiunea climatică eficientă”

Pe 3 decembrie, Președintele Klaus Iohannis va participa la evenimentul care marchează alăturarea României la Alianța Solară Internațională. În mesajul său, va evidenția, printre altele, beneficiile pentru România care derivă din aderarea la această alianță de state care promovează extinderea energiei solare.

Pe 4 decembrie, Președintele României, în calitate de vorbitor principal, va participa la Forumul Inovației Sustenabile pentru a extinde dialogul cu actorii non-statali a căror importanță este crucială în limitarea schimbărilor climatice. Acțiunea climatică eficientă are nevoie de investiții, modele noi de afaceri, colaborare pe multiple niveluri și implicarea universităților în dezvoltarea unor noi tehnologii și soluții climatice.

Prezența Președintelui României la COP28 se înscrie în rândul acțiunilor privind clima și sustenabilitatea inițiate și sprijinite constant de-a lungul celor două mandate și transmite un semnal puternic la nivel național și internațional în ceea ce privește angajamentul serios și consecvent al țării noastre de a răspunde provocării schimbărilor climatice.

Gaze de seră mai puține în România

Potrivit administrației prezidențiale, față de alte țări europene, România emite mai puține gaze cu efect de seră pe cap de locuitor.

România se va implica activ la nivel politic și tehnic pentru a sprijini procesul global de atenuare și adaptare la schimbările climatice, așa cum a făcut constant în ultimii ani. Prin această abordare, România își propune să beneficieze de multiplele efecte pozitive pe care acțiunea climatică le aduce planetei, economiei mondiale și cetățenilor, în special în materie de sănătate, locuri de muncă decente, sisteme alimentare sustenabile și prețuri accesibile la energie.

Țara noastră are un nivel scăzut de emisii de gaze cu efect de seră pe cap de locuitor în raport cu alte țări UE, un angajament de a reduce în continuare emisiile și obiectivul de a colabora cu celelalte state ale lumii în procesul de gestionare a provocării fără precedent a schimbărilor climatice”.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Noua bestie de 1.600 CP de la Bugatti! Există un singur exemplar în lume
FOTO Noua bestie de 1.600 CP de la Bugatti! Există un singur exemplar în lume
Citește și...
Misterul legitimației MAI pe numele lui Cătălin Cherecheș, găsită asupra lui de polițiștii germani. Precizări oficiale

Cătălin Cherecheș avea asupra lui mai multe documente de identitate și legitimații, atunci când a fost prins în Germania. Toate erau emise pe numele său, de diferite instituții din România și străinătate.

Justiţia franceză refuză extrădarea la Bucureşti a prințului Paul al României

Curtea de Apel din Paris a refuzat, miercuri, să-l predea Bucureştiului pe Paul Philippe al României.  

Dezbatere aprinsă în Parlament acum 150 de ani pe salariile bugetarilor. Cât câștigau un ministru și un învățător la 1880

„Cauza acestei dificultăți ce am întâmpinat și întâmpin, este că funcționarii noștri sunt puțin plătiți”, declara premierul Ion C. Brătianu în noiembrie 1880, ca explicație parțială pentru lipsa de angajați „de peste Milcov” în Capitală.   

Recomandări
Moscova s-a răzbunat: un angajat al Ambasadei României a fost declarat „persona non grata”. MAE, reacție rapidă

Rusia a declarat un angajat al Ambasadei României la Moscova „persona non grata”, a anunţat joi Ministerul de Externe rus, informează Interfax.

Sentința care ar fi blocat ROMATSA și traficul aerian din România, anulată printr-o decizie definitivă. S-a implicat și CSAT

Traficul aerian din România se poate desfășura normal, în urma deciziei Instanței Supreme, pentru că ROMATSA nu și-a pierdut certificatul de furnizor de servicii de trafic aerian.

Ploi torențiale, vijelii și grindină de până la 4 centimetri. Cod galben în mare parte din țară. HARTĂ

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, joi, atenţionări Cod galben de instabilitate atmosferică, averse torenţiale însemnate cantitativ şi intensificări ale vântului, valabile în zone din Transilvania, Muntenia, Moldova şi Dobrogea.