„Atunci când vor să expedieze un colet sau o altă trimitere poştală, utilizatorii trebuie să ţină cont de condiţiile în care aceasta poate fi acceptată de furnizorul de servicii poştale. În acest context, Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (...) recomandă utilizatorilor să verifice, înainte de expediere, condiţiile de acceptare stabilite de furnizorul de servicii poştale ales. Acestea includ reguli privind ambalarea şi etichetarea, în special în cazul bunurilor fragile sau al celor care necesită o manipulare specială, precum şi lista trimiterilor poştale interzise la transport", notează Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM), scrie Agerpres.

Expeditorii trebuie să verifice regulile

Înainte de expedierea unei trimiteri poştale, ANCOM sfătuieşte expeditorii să verifice şi alte condiţii generale ale furnizorului ales, precum: informaţii referitoare la: limitele maxime admise pentru greutatea şi dimensiunea coletului; completarea datelor de identificare şi a adresei expeditorului şi destinatarului; serviciile suplimentare disponibile, precum valoarea declarată sau monitorizarea electronică a traseului trimiterii; limita maximă admisă a rambursului, respectiv a mandatului poştal; modalitatea concretă de depunere a trimiterii poştale şi de plată a tarifului serviciului poştal; condiţiile şi termenele în care poate fi solicitată o despăgubire în cazul pierderii, furtului, distrugerii sau deteriorării trimiterii.

„Există situaţii în care o trimitere poştală nu poate fi acceptată. Nu sunt acceptate la colectare, sortare, transport şi livrare bunurile al căror transport este interzis prin lege. De asemenea, pot fi refuzate trimiterile care nu pot fi prelucrate cu personalul şi mijloacele obişnuite de care dispune furnizorul sau pentru care există condiţii speciale de transport prin dispoziţii legale administrative, economice, sanitare, veterinare, fitosanitare. În general, nu sunt acceptate nici trimiterile al căror ambalaj prezintă inscripţii contrare ordinii publice sau bunelor moravuri ori cele care prezintă etichete sau inscripţii vechi care nu au fost îndepărtate", se menţionează în comunicat.

Unele colete pot fi refuzate

În ceea ce priveşte produsele alimentare, ANCOM atrage atenţia că pentru acestea există reguli speciale de transport/depozitare, stabilite, de exemplu, de norme din domeniul sanitar-veterinar, sau, în funcţie de natura bunurilor, chiar interdicţia de a fi transportate.

„De regulă, furnizorii nu acceptă livrarea unui colet care conţine produse perisabile, iar în cazul expedierii unui produs neacceptat la transport, nu îşi asumă răspunderea în cazul unei eventuale deteriorări/distrugeri", subliniază Autoritatea.

Orice nemulţumiri referitoare la (ne)preluarea şi gestionarea unor trimiteri poştale trebuie adresate în primul rând furnizorului, care este cel mai în măsură să ofere explicaţii şi soluţii punctuale. În lipsa unei soluţionări amiabile cu furnizorul, utilizatorii care contestă refuzul acestuia de a prelua o trimitere poştală în vederea livrării se pot adresa ANCOM.