BIAS 2019. Spectatorii pot admira noul ATR-72, care va intra în flota TAROM

×
Publicitate

Bucureştiul se pregăteşte pentru cel mai mare show aviatic din an. ''Bias 2019'' va dura 12 ore neîntrerupte, timp în care publicul va putea urmări în aer atât avioane de acrobaţie, cât şi militare.

Doritorii pot admira şi noul model de aparat care va intra în flota Tarom, un ATR-72, abia scos din fabrică.

''Baltic Bees'', altfel zis albinele baltice, au revenit la BIAS cu un program nou de acrobaţii. Vineri şi-au făcut încălzirea.

Artiom Soloduha, pilot: "Avem un nou program, agresiv şi dinamic. Programul de noapte va fi cel mai spectaculos."

La apus avioanele lor vor tăia cerul sub ultimele raze ale soarelui. Tot atunci vor avea loc şi cele mai spectaculoase demonstraţii ale armatei.

Mădălin Cristea, statul major al armatei: "Este una dintre cele mai spectaculoase părți ale unui show aerian deoarece implică utilizarea unor capcane termice și a jocurilor de lumini."

Dar nu vă veţi plictisi nici pe lumină, promit cei de la Aeroclubul României.

George Rotaru, directorul Aeroclubului României: "Va fi continuu până la ora 20.45. Tot timpul în aer vor fi aeronave."

Cu alte cuvinte un record pentru BIAS. În tot acest timp, la sol spectatorii vor putea admira un avion nou, abia ieşit din fabrică. Un model similar va intra din octombrie în flota Tarom.

Noile avioane ATR-72 care intră în flota Tarom au nişte scaune destul de ergonomice, cu suficient spaţiu pentru picioare. În plus, pentru cei care vor să doarmă în timpul zborului, scaunele se dau puțin în spate. Noutatea este pentru bagaje, pentru că producătorul a pus aici mai mult spaţiu.

Mark Dunnachie, reprezentant ATR: "Asta pentru că în prezent oamenii călătoresc cu bagaje mai mari în avion. Avionul consumă cu 40 la sută mai puţin carburant şi are cu 40 la sută mai puţine emisii. Capacitatea de 72 de locuri va permite Tarom să crească frecvența rutelor regionale."

În total, 9 ATR 72-600 vor intra în flota Tarom până în 2022 în locul celor vechi, pe care operatorul naţional le va da în regim de buy-back.

Dacă vreţi să vedeţi toate aceste aeronave, ar trebui să vă protejaţi de soare.

Vali Iordache, purtătorul de cuvânt al Companiei Aeroporturi București: "Orice altceva dar fără autoturism, va fi cald."

Evenimentul este programat de la ora 10 şi va avea loc pe aeroportul Băneasa. Accesul publicului este gratuit.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
Shakira l-a uitat pe Pique și se iubește cu un fost star de la Real Madrid! | FOTO
Shakira l-a uitat pe Pique și se iubește cu un fost star de la Real Madrid! | FOTO
Citește și...
62009028
Judecătorul Cristi Danileț: Un magistrat nu poate fi ministru, asta a decis recent CCR

Judecătorul Cristi Danileț afirmă că Dana Gîrboveanu, propusă de PSD pentru funcția de ministru al Justiției, nu poate ocupa această funcție.

62071757
O femeie din Târgu Mureș are grijă de 55 de maimuţe. "Tot timpul ești băgat în priză"

A fost mare sărbătoare la Grădina Zoologică din Târgu Mureș, una dintre cele mai mari din țară, cu ocazia împlinirii a 55 de ani de activitate.

62071742
Mai mulți migranți, pe cale să ajungă ilegal în Ungaria. Planul pus la cale de străini

În mai puţin de 12 ore, două grupuri de străini au fost oprite de poliţişti, înainte de a trece ilegal graniţa, în ţara vecină.

Recomandări
Congres psd noiembrie 2025 inquam photos octav ganea
Cine sunt miniștrii PSD din Guvernul Niculescu. Social-democrații revin la guvernare după cinci luni de criză

Liderii PSD au decis în unanimitate să-l susțină în Parlament pe Luca Niculescu, iar Sorin Grindeanu a prezentat numele celor 11 social-democrați care ar urma să facă parte din noul Executiv.

Nava golful persic
Nouă alertă în Marea Neagră. Un incendiu a izbucnit la bordul unei nave în apropiere de Sulina

O nouă navă ar fi fost atacată, joi dimineață, în apropiere de Sulina, în Marea Neagră. Potrivit informațiilor disponibile, vasul se află la aproximativ 14 mile marine de țărm, iar incendiul a izbucnit la castelul navei, conform surselor Știrilor PRO TV.

Congres psd noiembrie 2025 inquam photos octav ganea
Stenograme din ședința în care PSD a decis intrarea la guvernare: „Eu am doctorat în Nicușor Dan. Trebuie să limităm pierderile”

După ședința în care PSD a decis să facă parte din guvernul Luca Niculescu, surse din cadrul formațiunii au oferit o serie de stenograme din cadrul discuțiilor.