Ce spun medicii în cazul bebeluşilor gemeni morți după externare, în Brașov

×
Publicitate

Este anchetă la Spitalul de Pediatrie Brașov unde doi bebeluși, frați gemeni, au murit la doar două zile după ce au fost externați și trimiși acasă.

Copiii, un băiețel și o fetiță de doar două luni și jumătate, fuseseră aduși la spital în stare foarte gravă, cu pneumonie acută. Medicii spun că, vreme de câteva zile, i-au tratat corect, iar la externare erau perfect sănătoși. Drept urmare, li s-a recomandat un simplu tratament cu vitamina C. Însă, după o zi și o noapte, amândoi copiii au murit. Procurorii Curții de Apel Brașov au deschis un dosar de ucidere din culpă.

Gemenii s-au născut prematur într-o comunitate sărmană din localitatea Apața, județul Brașov. Primul ajuns la Spitalul de Ppediatrie a fost băiețelul, pe 2 februarie, iar medicii au constat că era într-o stare foarte gravă, cu pneumonie acută, insuficiență respiratorie și anemie. După câteva zile a ajuns la spital și sora lui geamănă, cu aceleași simptome și a primit același diagnostic. La externare, pe 11 februarie, medicii i-au asigurat pe părinți că amândoi sunt sănătoși.

Bunica gemenilor: „Când ni i-a dat acasă a zis că nu mai are absolut nimic niciunul dintre ei, că sunt perfect sănătoși, că dacă ar fi avut vreo boală, ei ar fi răspuns, că nu ni i-ar fi dat bolnavi acasă. A spus doamna doctoră: „Dacă eu îți dau copilul bolnav, eu răspund. Ți-l dau cu încredere, copilul e sănătos.”

În documentele de externare ale băiețelului scrie clar că nu se eliberează prescripție medicală și nu este necesară revenirea pentru internare. Bebelușului i se recomandă doar un tratament cu vitamina C pentru 10 zile. După nici două zile însă, băiețelul a fost găsit fără suflare, în pat.

Bunica gemenilor: „O zi a trăit. Așa ceva. O zi să-ți mai vezi bebelușii. În casă o noapte au trăit și dimineață când ne-am trezit a fost băiatul mort.”

Disperată, mama și-a luat în brațe fetița care încă trăia și a dus-o iar la spital. După câteva ore s-a stins și cel de-al doilea bebeluș.

Mama gemenilor: „Îmi zice mie că a murit după două ore. Păi, cum vine asta? Păi acolo, în spital, așa ceva se întâmplă. Nu erau sănătoși. Asta nu poți să zici, că erau sănătoși, că nu erau deloc sănătoși.”

Medicii susțin că nu au recomandat tratament suplimentar la externare, tocmai pentru că starea bebelușilor era foarte bună și nu își explică de ce au murit copiii.

Oana Falup, Spitalul de Pediatrie Brașov: „În condiții de normalitate, în condiții de sănătate, nu luăm tratament nici măcar preventiv. Există o anchetă în derulare. Suntem și noi dornici să aflăm ce s-a întâmplat. Prin urmare, nu pot nici măcar să îmi dau cu presupusul.”

Alina Ivan, purtătorul de cuvânt al IPJ Brașov: „În cauză a fost întocmit un doar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere de culpă, dosar instrumentat de parchetul competent.”

Pe lângă ancheta penală, la spital a fost deschisă și o anchetă internă.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Tesla a depășit orice limită! Imaginile cu noua ”jucărie” a lui Elon Musk fac înconjurul internetului
Tesla a depășit orice limită! Imaginile cu noua ”jucărie” a lui Elon Musk fac înconjurul internetului
Citește și...
62109987
Formă agresivă de gripă, în România. Poate ucide chiar şi un tânăr în 24 de ore

O formă agresivă a gripei sezoniere a omorât în 24 de ore, o femeie din Iași, care nu era cunoscută cu nicio altă boală.

62109973
Protest pe DN1. Oamenii se plâng că au o singură trecere de pietoni pe o distanţă de 6 km

Oamenii din localitățile traversate de DN1, în județul Prahova, au ieșit vineri în stradă.

62109953
Motivul uluitor pentru care un primar de comună vrea să construiască aerodrom. "Ideea a fost a părintelui pompier"

Initiativă ambițioasă a unui primar din județul Suceava. Vrea să construiască un aerodrom pe malul răului Moldova și să-l termine în acest an.

Recomandări
Sorin Grindeanu și Ilie Bolojan inquam photos octav ganea
PSD vrea la guvernare cu unele dintre măsurile criticate la Bolojan. Ce păstrează din programul fostului guvern

Reforme pe care PSD le critica până nu demult se regăsesc acum în programul de guvernare al premierului desemnat, iar social-democrații le susțin. 

Shutterstock oameni pe strada in fata palatului victoria
Cifra de care depinde rectificarea bugetară încă nu este publică. Ce ar putea ieși la iveală în scurt timp

Rectificarea bugetară pregătită de guvernul Luca Niculescu dacă va trece de Parlament va depinde de deficitul calculat după standardul ESA, care include toate datoriile statului, nu doar plățile pe care le-a făcut. 

Femicid 2
„Dragostea bolnavă”. Româncele plecate în Italia, victime ale violenței. Cifre îngrijorătoare despre abuzurile suferite

Violența nu are granițe. Iar femeile au nevoie să trăiască fără frică, în siguranță. Duminică, la „România, te iubesc!”, continuăm seria investigațiilor despre violența împotriva femeilor și femicid: „Iubirea nu omoară”.