Ce s-a întâmplat înainte ca profesoara din Craiova să fie ucisă cu sălbăticie de soțul ei. Femeia i-a spus fiicei să fugă

×
Publicitate

Apar detalii șocante în ancheta crima de joi, din Craiova! Profesoara de limba germană a fost ucisă de soțul ei, care apoi și-a provocat răni grave, a sărit de la etaj și a murit la spital.

Surse din cadrul anchetei spun că femeia a fost înjunghiată de multe ori, iar fetița celor doi, de 11 ani a asistat la aceste scene cumplite.

Prietenii apropiați ai femeii de 44 de ani spun că profesoara de limba germană se plângea că în ultimele două luni relația cu soțul ei nu mergea deloc bine și că se certau des.

Bărbatul i-ar fi reproșat femeii că se dedică prea mult școlii, pregătea elevi pentru olimpiade și făcea meditații, iar pe el îl neglijează. Nimeni, însă, nu s-a gândit că se poate ajunge la crimă.

Luminița Popescu, director adjunct al colegiului național Carol I: „Era un profesor dedicat, implicat, un profesor care era mereu alături de noi la școală, sunt niște clipe grele și ne este foarte greu să ne revenim, toți suntem în stare de șoc. Realitatea ne forțează să acceptăm acest lucru, dar ne este greu să percepem ca omul pe care l-am văzut acum 2 zile, cu care făceam planuri pentru începutul noului an școlar astăzi nu mai este.”

Surse din anchetă spun că femeia a fost atacată cu sălbăticie și înjunghiată de partener. A suferit mai multe răni, iar cea de la gât i-a fost fatală, arată raportul medico-legal.

Vecin: „Am auzit strigăte de ajutor, am scos fetița afară, ea era înjunghiată.”

Cu ultimele puteri, mama i-ar fi spus copilei să fugă din casă.

Joi, puțin după ora 10, vecinii au auzit certuri in apartamentul celor doi soti din Craiova. La un moment femeia a strigat după ajutor, iar un poștaș care intrase in bloc și a auzit-o a alertat autoritățile.

Când polițiștii au intrat în apartament, femeia zăcea pe jos, fără suflare, plină de sânge. Bărbatul de 45 de ani a fost găsit extrem de agitat.

Mihaela Sadoveanu, purtător de cuvânt IPJ Dolj: „La vederea polițiștilor s-ar fi aruncat de la balconul apartamentului, amplasat la etajul 1.”

Bărbatul rănit grav a fost transportat la spital cu mai multe răni și a murit în scurt timp.

Femeia preda germana la un liceu de prestigiu din oraș și era foarte apreciată. Bărbatul era inginer de profesie, dar nu mai lucra. Avusese o firmă care a dat faliment, iar din acel moment ar fi intrat în depresie, spun vecinii.

Copila de 11 ani se afla acum în grija bunicilor și a unei mătuși. Inspectorii de la protecția copilului Dolj se vor asigura că primește consiliere psihologică după trauma suferită.

Familia se pregătește acum de înmormântare.

Articol recomandat de sport.ro
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
Citește și...
62411946
Peste 32.000 de bărbați din Italia distribuiau poze intime cu soțiile pe Facebook. Meta se confruntă cu un scandal major

Meta a anunţat că a închis un grup pe Facebook în Italia în care bărbaţii împărtăşeau fotografii intime cu soţiile lor, fără ştirea acestora, după ce utilizatorii au raportat acest lucru autorităţilor, provocând un val de indignare publică.

62560291
Bărbat bătut crunt de trei frați, în fața unui cazinou din Timișoara. Camerele de supraveghere au surprins întreaga scenă

Trei frați din Timișoara au fost arestați preventiv pentru lovire sau alte violențe după un episod provocat pe stradă, în fața unui cazinou din oraș.

62568886
Un bărbat din Craiova și-a înjunghiat mortal soția, apoi s-a aruncat de la balcon

Un bărbat de 45 de ani din Craiova și-a înjunghiat mortal soția și apoi s-a închis în locuinţă.

Recomandări
Original csat 24 nov 2025 1
Ședință CSAT la mai bine de o săptămână de la atacurile de lângă Sulina. Prima reuniune la care participă Luca Niculescu

Preşedintele Nicuşor Dan a convocat Consiliul Suprem de Apărare a Ţării, în cadrul căruia se vor analiza implicaţiile de securitate generate de incidentele de la Marea Neagră. Şedinţa va avea loc joi, de la ora 18.00.

facebook
Meta, amendată cu 25 de miliarde de dolari în SUA. Ce a descoperit instanța despre datele utilizatorilor Facebook

Compania Meta se confruntă cu o sancțiune de proporții, după ce un judecător din statul american New Mexico a decis că firma a indus publicul în eroare ani la rând în privința modului în care gestiona datele utilizatorilor.

Vlcsnap 2026 10 21 19h35m21s729
România a ajuns să importe semințe de plante medicinale, deși avea o tradiție în cercetare. Ce s-a ales de stațiunea de la Fundulea

Renumită cândva pentru cercetarea din domeniul tincturilor și ierburilor terapeutice, România importă până și semințe de plante medicinale.