Ce s-a întâmplat cu tânăra care a agresat 4 polițiști, 3 agenți de pază și 2 tinere. Anunțul procurorilor

62148212

Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanța vine cu noi precizări referitoare la tânăra de 22 de ani, care a fost arestată pentru 30 de zile, după ce a agresat fizic patru polițiști, trei agenți de pază și două tinere.

Potrivi unui comunicat, Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanța informează că judecătorii au respins contestația formulată de tânăra de 22 de ani, prin care cerea măsura controlului judiciar, fiind menținută arestarea preventivă.

"În completarea comunicatului de presă din data de 14.09.2020, prin care am transmis că Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanța a formulat propunere de arestare preventivă pentru 30 zile a inculpatei I.L.I., în vârstă de 22 ani, cercetată pentru comiterea a 4 (patru) infracţiuni de ultraj, fapte prevăzute şi pesepsite de art. 257 alin. 1 și 3 Cod Penal, în referire la infracțiunea de lovire sau alte violențe, faptă prevăzută și pedepsită de art. 193 alin. 1 Cod Penal, 2 (două) infracțiuni de lovire sau alte violențe, fapte prevăzute și pedepsite de art. 193 alin. 1 Cod Penal, și o infracțiune de tulburarea ordinii și liniștii publice, faptă prevăzută și pedepsită de art. 371 Cod Penal, toate cu aplicarea art. 38 alin. 1 Cod Penal, iar propunerea admisă de judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Constanţa, menţionăm că hotărârea a rămas definitivă prin respingerea de către instanţa de control judiciar, ca nefondată, a contestaţiei formulate de către inculpată", ase arată în comunicat.

Totodată, în comunicat se precizează că, urmare a imaginilor video apărute în spaţiul public în legătură cu faptele comise de inculpata sus-menţionată, se impune a fi precizat că verificările efectuate au infirmat susţinerile acesteia potrivit cărora ar fi fiica unui magistrat.

FocusPress a publicat imagini din secția de poliție în care a fost dusă tânăra. Aceasta a continuat să aibă o atitudine violentă și a fost filmată când lovește un polițist cu piciorul.

Tânăra a provocat scandal într-un local, lovind trei agenţi de pază şi 5 poliţişti

 

Tânăra în vârstă de 22 de ani a fost arestată preventiv pentru 30 de zile după ce a provocat un scandal într-un local din Constanţa, agresând mai mulţi agenţi de pază şi poliţişti locali şi unul naţional, existând suspiciunea că a consumat substanţe cu efect psihotrop.

În 11 septembrie, în jurul orei 21.20, o femeie în vârstă de 22 de ani se afla într-un local din Constanţa, iar la un moment dat a avut un conflict cu o altă femeie, pe care a tras-o de păr şi a lovit-o cu pumnii şi picioarele.

De asemenea, tânăra de 22 de ani a aruncat un pahar înspre o altă femeie, aceasta fiind lovită în zona capului. În acel moment, prima femeie a apăsat butonul de panică şi în zona respectivă au apărut agenţii de securitate ai unei firme private.

Procurorii spun că trei dintre aceştia au fost agresaţi de femeia de 22 de ani. Astfel, unul a fost muşcat de antebraţul stâng, altul lovit cu piciorul în cap, iar cel de-al treilea, cu piciorul în testicule.

În zona respectivă şi-au făcut apariţia şi trei poliţişti din cadrul Poliţiei Locale Constanţa. Anchetatorii spun că, în momentul în care aceştia au încercat imobilizarea femeii şi ulterior încătuşarea acesteia, ea l-a zgâriat pe unul dintre ei cu unghiile pe antebraţul stâng şi l-a lovit cu capul în zona pometelui stâng.

"La faţa locului a fost solicitată şi intervenţia unui echipaj de poliţie naţională care a ajutat la introducerea în autospeciala poliţiei locale a inculpatei I.L.I., iar după conducerea la sediul Poliţiei Locale Constanţa, în timp ce se aflau în interior aceasta a lovit-o cu piciorul în mână pe persoana vătămată U.V., poliţist naţional”, a precizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanţa.

De asemenea, în timp ce se afla în sediul Poliţiei Locale Constanţa, femeia a lovit cu picioarele în zona abdomenului un poliţist local, iar apoi, tot cu picioarele, o poliţiştă locală.

"La un moment dat, inculpata I.L.I. a fost condusă la sediul Secţiei 4 Poliţie Constanţa, ocazie cu care s-a solicitat şi intervenţia unui echipaj medical având în vedere starea de nervozitate şi agitaţie excesivă a acesteia, existând suspiciunea că a consumat substanţe cu efect psihotrop. În timp ce era introdusă în ambulanţă şi aşezată pe targă, inculpata I.L.I. a lovit-o din nou cu picioarele în stomac şi piept pe persoana vătămată U.V., poliţist naţional”, au mai precizat procurorii.

Anchetatorii au menţionat că în timpul desfăşurării acestor evenimente femeia i-a ameninţat pe poliţişti, le-a adresat injurii şi cuvinte jignitoare şi i-a scuipat.

Femeia a fost arestată preventivă pentru 30 de zile pentru comiterea a patru infracţiuni de ultraj, două infracţiuni de lovire sau alte violenţe şi o infracţiune de tulburarea ordinii şi liniştii publice, fiind dusă în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă Constanţa.

Articol recomandat de sport.ro
Șoferul român de dubă care a omorât o atletă în Marea Britanie va fi deportat
Șoferul român de dubă care a omorât o atletă în Marea Britanie va fi deportat
Citește și...
Primul dosar penal pentru oferirea de bani alegătorilor, întocmit în Vrancea

Primul dosar penal pentru oferirea de bani alegătorilor în campania electorală de la alegerile locale a fost deschis în Vrancea, în comuna Nereju.

Primarul comunei Deveselu, Ion Aliman, a murit din cauza infectării cu SARS-CoV-2. Ce vârstă avea

Primarul comunei Deveselu, Ion Aliman, a încetat din viaţă, joi dimineaţa, la Spitalul Colentina, unde era internat în urma unor complicaţii după infectarea cu virusul Sars-Cov-2. El avea 57 de ani.

Medicii se luptă să salveze viața copilului de 9 ani, internat cu Covid-19 la ATI

Primul copil internat cu Sars-Cov-2 a fost adus in state gravă la terapie intensiva, în Capitală! Încă nu a împlinit 10 ani, iar medicii fac tot posibilul să îl salveze.

Recomandări
Protestul fermierilor din Piaţa Victoriei a degenerat. Jandarmii au folosit gaze lacrimogene, Pasajul Victoriei este blocat

Violențe la protestul din Piața Victoriei al crescătorilor de animale. Unele persoane au devenit agresive atunci când jandarmii au încercat să le împiedice să blocheze circulația rutieră. 

Guvernul menține acciza la motorină redusă cu 25% până la sfârșitul lunii. Care ar fi ieftinirea, pe litru la pompă

Guvernul menține acciza la motorină redusă cu 25% până la sfârșitul lunii cu scopul declarat de a limita efectele scumpirilor dictate cotațiile petrolului de pe piața internațională. Chiar și așa, prețul carburanților din România este așteptat să crească.

UEFA a desemnat Bucureștiul gazda finalei Europa League din 2028. Meciul se va disputa pe Arena Națională

Bucureștiul și Arena Națională vor găzdui finala UEFA Europa League din 2028, după ce Comitetul Executiv al UEFA a desemnat marți, 15 septembrie, Capitala României drept gazdă a meciului decisiv.