Primul dosar penal pentru oferirea de bani alegătorilor, întocmit în Vrancea

62140839

Primul dosar penal pentru oferirea de bani alegătorilor în campania electorală de la alegerile locale a fost deschis în Vrancea, în comuna Nereju.

Un candidat la Primăria Nereju ar fi încercat să corupă alegătorii, astfel că poliția a început cercetările, se precizează într-un comunicat al IPJ Vrancea, preluat de Agerpres.

„În cursul zilei de 16 septembrie, dispeceratul IPJ Vrancea a fost sesizat cu privire la faptul că, pe raza localităţii Nereju, o persoană ar fi oferit sume de bani altor persoane în scopul de a le determina să influenţeze rezultatul votului din data de 27 septembrie. În cauză, poliţiştii au întocmit un dosar penal în care efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de coruperea alegătorilor", au precizat reprezentanţii IPJ Vrancea.

Bărbatul va participa în continuare la alegeri, chiar dacă este cercetat penal, întrucât beneficiază de prezumpţia de nevinovăţie până la o decizie definitivă a instanţei, au precizat polițiștii.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
Citește și...
62143243
Primarul comunei Deveselu, Ion Aliman, a murit din cauza infectării cu SARS-CoV-2. Ce vârstă avea

Primarul comunei Deveselu, Ion Aliman, a încetat din viaţă, joi dimineaţa, la Spitalul Colentina, unde era internat în urma unor complicaţii după infectarea cu virusul Sars-Cov-2. El avea 57 de ani.

62108810
Medicii se luptă să salveze viața copilului de 9 ani, internat cu Covid-19 la ATI

Primul copil internat cu Sars-Cov-2 a fost adus in state gravă la terapie intensiva, în Capitală! Încă nu a împlinit 10 ani, iar medicii fac tot posibilul să îl salveze.

62148143
Descinderi masive la unul dintre cele mai temute clanuri interlope din Capitală. Arsenalul găsit de polițiști

Percheziții de amploare, joi dimineață, efectuate de polițiși din București, la domiciliile unor indivizi bănuiți de șantaj, tulburarea ordinii și liniștii publice și amenințare.

Recomandări
Shutterstock sibiu oameni pe strada
Statul ar putea prelua companii strategice cu probleme financiare și le-ar putea șterge datoriile. Ce prevede proiectul

Statul ar putea prelua activele unor companii considerate strategice pentru economia națională, inclusiv prin stingerea datoriilor pe care acestea le au către buget.

Calin georgescu tribunal inquam photos george calin 9
Călin Georgescu, a patra zi la DIICOT pentru percheziții informatice în dosarul fraudei de 1,1 milioane de euro

Fostul candidat la alegerile prezidenţiale Călin Georgescu a ajuns vineri dimineaţa la sediul DIICOT, unde continuă pentru a patra zi percheziţiile informatice asupra dispozitivelor electronice ridicate de la vila familiei din Mogoşoaia.

Tollro
Probleme ”tehnice” cu rovinieta. Din nou, platforma TollRo nu funcționează. CNAIR anunță că șoferii nu vor fi sancționați

Compania Nationala de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a anunțat, vineri, 09 octombrie, că platforma TollRo, noul sistem de taxare rutieră pentru anumite categorii de vehicule, înregistrează ”disfuncționalități temporare”.