O tânără din Constanța i-a dat unei femei cu un pahar în cap și apoi a bătut mai mulți polițiști

62138108
StirilePROTV

O tânără în vârstă de 22 de ani a fost arestată preventiv pentru 30 de zile după ce a provocat un scandal într-un local din Constanţa, agresând mai mulţi agenţi de pază şi poliţişti locali şi unul naţional, existând suspiciunea că a consumat droguri.

 

Potrivit unui comunicat al Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa, în 11 septembrie, în jurul orei 21.20, o femeie în vârstă de 22 de ani se afla într-un local din Constanţa, iar la un moment dat a avut un conflict cu o altă femeie, pe care a tras-o de păr şi a lovit-o cu pumnii şi picioarele.

De asemenea, tânăra de 22 de ani a aruncat un pahar înspre o altă femeie, aceasta fiind lovită în zona capului. În acel moment, prima femeie a apăsat butonul de panică şi în zona respectivă au apărut agenţii de securitate ai unei firme private, potrivit News.ro.

Procurorii spun că trei dintre aceştia au fost agresaţi de femeia de 22 de ani. Astfel, unul a fost muşcat de antebraţul stâng, altul lovit cu piciorul în cap, iar cel de-al treilea, cu piciorul în testicule.

În zona respectivă şi-au făcut apariţia şi trei poliţişti din cadrul Poliţiei Locale Constanţa. Anchetatorii spun că, în momentul în care aceştia au încercat imobilizarea femeii şi ulterior încătuşarea acesteia, ea l-a zgâriat pe unul dintre ei cu unghiile pe antebraţul stâng şi l-a lovit cu capul în zona pometelui stâng.

"La faţa locului a fost solicitată şi intervenţia unui echipaj de poliţie naţională care a ajutat la introducerea în autospeciala poliţiei locale a inculpatei I.L.I., iar după conducerea la sediul Poliţiei Locale Constanţa, în timp ce se aflau în interior aceasta a lovit-o cu piciorul în mână pe persoana vătămată U.V., poliţist naţional”, a precizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanţa.

De asemenea, în timp ce se afla în sediul Poliţiei Locale Constanţa, femeia a lovit cu picioarele în zona abdomenului un poliţist local, iar apoi, tot cu picioarele, o poliţiştă locală.

"La un moment dat, inculpata I.L.I. a fost condusă la sediul Secţiei 4 Poliţie Constanţa, ocazie cu care s-a solicitat şi intervenţia unui echipaj medical având în vedere starea de nervozitate şi agitaţie excesivă a acesteia, existând suspiciunea că a consumat substanţe cu efect psihotrop. În timp ce era introdusă în ambulanţă şi aşezată pe targă, inculpata I.L.I. a lovit-o din nou cu picioarele în stomac şi piept pe persoana vătămată U.V., poliţist naţional”, au mai precizat procurorii.

Anchetatorii au menţionat că în timpul desfăşurării acestor evenimente femeia i-a ameninţat pe poliţişti, le-a adresat injurii şi cuvinte jignitoare şi i-a scuipat.

Femeia a fost arestată preventivă pentru 30 de zile pentru comiterea a patru infracţiuni de ultraj, două infracţiuni de lovire sau alte violenţe şi o infracţiune de tulburarea ordinii şi liniştii publice, fiind dusă în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă Constanţa.

 

Articol recomandat de sport.ro
Anamaria Prodan a dat de pământ cu Reghe după ce MM Stoica a plecat de la FCSB: „Prostul se bucură”
Anamaria Prodan a dat de pământ cu Reghe după ce MM Stoica a plecat de la FCSB: „Prostul se bucură”
Citește și...
62138620
Tătaru preconizează o creștere a numărului cazurilor de COVID-19: "Septembrie va fi o lună de foc"
Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a comentat, luni seară, prima zi de şcoală şi a afirmat că, aşa cum anunţat anterior, ”luna septembrie este o lună de încercare, o lună de foc”, referindu-se inclusiv la deschiderea școlilor şi la alegerile ce urmează.
62147743
Ceremonia de recepţie a primului sistem PATRIOT va avea loc joi, la Capu Midia
Ceremonia de recepţie a primului sistem de rachete sol-aer PATRIOT va avea loc joi, la Centrul Naţional de Instruire pentru Apărare Antiaeriană "General de brigadă Ion Bungescu" de la Capu Midia, judeţul Constanţa.
62147742
Val de indignare după ce Firea a postat o poză fără mască la școală. Cum a explicat gestul
În prima zi de şcoală, un gest făcut de primarul general al Capitalei a stârnit un val de indignare printre părinţi.