Ce pedepse au primit fostul episcop Cornel Onilă şi fostul arhimandrit Sebastian Jitaru pentru viol

×
Publicitate

Curtea de Apel Galați a dat sentința în cazul de răsunet al fostului episcop de Huși Corneliu Bârlădeanu și al fostului arhimandrit de la episcopie Sebastian Jitaru.  

Ambii prelați au fost judecați pentru viol, victimele lor fiind elevi ai seminarului teologic.

Cei doi au primit acum pedepse la închisoare, cu executare. Atenție, urmează imagini și detalii care vă pot afecta emoțional.

Sentința care îi vizează pe cei doi foști prelați au fost dată joi de magistrații de la Curtea de Apel Galați. Potrivit acesteia, fostul episcop de Huși, Corneliu Bârlădeanu, pe numele de civil Onilă, a fost găsit vinovat pentru viol și condamnat la 8 ani de închisoare.

Alături de el, fostul arhimandrit Sebastian Jitaru a fost condamnat la 15 ani de închisoare, tot pentru viol. Victimele celor doi preoți au fost mai mulți elevi ai seminarului teologic din Huși.

Procesul s-a judecat timp de patru ani în sedințe secrete, la cererea fostului episcop. Anunțul privind sentința dată la Galați a fost făcută de jurnaliștii de la „Să fie lumină”, Diana Oncioiu și Ovidiu Vanghele, ale căror investigații au dus la punerea sub acuzare a lui Corneliu Bîrlădeanu.

Condamnarea mai prevede și că victimele vor primi despăgubiri de 50.000 de euro, respectiv 70.000 de euro una dintre ele, victimă a ambilor indivizi, din partea seminarului de la Huși, găsit responsabil pe latură civilă.

Avocatul apărării celor doi foști prelați a transmis că a făcut deja apel la condamnarea de ieri.
O decizie definitivă în acest dosar vă fi dată de Înalta Curte de Casație și Justiție.

Articol recomandat de sport.ro
Acuzații de aranjament după Polonia - România: "Regie cu acordul selecționerului"
Acuzații de aranjament după Polonia - România: "Regie cu acordul selecționerului"
Citește și...
62462529
O femeie din Mureş care ceruse ordin de protecție și a fost refuzată de instanță, înjunghiată mortal de soț

Caz revoltător în Mureș, unde o femeie a fost omorâtă cu sălbăticie de soțul ei, după ce instanța a decis să nu mai prelungească ordinul de protecție.

62462527
Apropiat al clanului Cămătarilor, reţinut după ce l-ar fi bătut pe o stradă din București un bărbat. Ce s-a întâmplat

Un bărbat, apropiat al clanului Cămătarilor, a fost reţinut de poliţiştii din Bucureşti după ce l-ar fi bătut, pe o stradă din Sectorul 5, pe un alt bărbat, lovindu-l cu pumnii în cap.

62433650
Bărbat cu probleme psihice din Mureş, instigat de 3 indivizi să atingă o fetiţă de 8 ani în zonele intime

Tribunalul Mureş a emis mandate de arestare preventivă pe numele a trei bărbaţi, după ce anchetatorii au stabilit că aceştia ar fi instigat un bărbat cu probleme psihice să atingă în mod repetat o fetiţă de 8 ani în zonele intime.

Recomandări
Nicusor dan afp 000 c8lp7ke
Nicușor Dan, la a patra încercare de a desemna un premier. Cele trei variante de prim-ministru independent

Luni va avea loc o nouă rundă de negocieri la Palatul Cotroceni. Reprezentanții partidelor vor merge la discuții cu șeful statului, după care Nicușor Dan va desemna un nou premier.

Rti turism
România a pierdut milioane de euro din PNRR pentru patrimoniu și turism înainte de a fi folosite. Rețeta incompetenței

„Turismul pierde timpul”, partea I. România a primit prin PNRR zeci de milioane de euro pentru a restaura monumente și a dezvolta turismul în Delta Dunării. România a picat examene importante.

60328175
A fost cea mai friguroasă dimineață la munte din această toamnă. Cum va fi vremea în următoarele zile

Primul weekend din octombrie a adus temperaturi de plajă, la malul mării, dar și îngheț la mare altitudine. Pe litoral, unii au admirat marea și s-au bucurat de soarele generos. La munte, în schimb, a fost cea mai rece dimineață din această toamnă.