Ce înseamnă ziua de 9 mai pentru ruși. Putin participă anual la o paradă grandioasă

62258495
StirilePROTV

Ziua de 9 mai este considerată Ziua Victorie de către ruși, la 77 de ani de la încheierea celui de-Al Doilea Război Mondial. În fiecare an are loc o paradă grandioasă.

Ziua de 9 mai sau Ziua Victoriei, așa cum este denumită ea în Rusia, are loc în fiecare an, pe 9 Mai. Sărbătoarea fastuoasă este printre puținele evenimente post-sovietice care îi unește pe toți rușii, iar Kremlinul a folosit tocmai acest sentiment patriotic pentru a organiza, în ultimele decenii, parade uriașe menite să arate lumii forța militară a Rusiei, potrivit AP și Radio Europa Liberă.

Marele Război Patriotic, așa cum a fost denumit de sovietici cel de-al Doilea Război Mondial, a provocat moartea a 27 de milioane de persoane de pe teritoriul fostei URSS.

Evenimentul celebrează ziua de 9 mai 1945, atunci când Germania nazistă a semnat capitularea în fața generalilor ruși, la finele unui război în care sovieticii au pierdut cei mai mulți oameni dintre toate popoarele participante la război.

A fost organizat pentru prima dată în 1945, însă nu pe 9 Mai, ci în iunie, atunci când în fața dictatorului Iosif Stalin, mareșalii Gheorghi Jukov și Constantin Rokossovski au apărut în Piața Roșie din Moscova călare pe doi armăsari.

În timpul paradei de atunci, armata rusă și-a expus vehiculele de luptă și avioanele militare, iar soldații sovietici au aruncat drapele de luptă naziste pe caldarâmul din fața Mausoleului lui Lenin.

9 mai s-a sărbătorit și în pandemie

Sărbătoarea este astăzi atât de importantă pentru ruși încât nici în 2020, în cele mai negre zile ale începutul de pandemie din Rusia, Kremlinul nu a anulat evenimentul, cu doar l-a amânat.

9 Mai a devenit sărbătoare națională în URSS în 1965, în timpul conducerii lui Leonid Brejnev, când participanții din cel de-al Doilea Război Mondial, au început să fie transformați în eroi.

„Din 1965, Marele Război Patriotic și-a continuat transformarea dintr-o traumă națională de proporții monumentale, într-un grup sacrosanct de isprăvi eroice care dovediseră odată pentru totdeauna superioritatea comunismului asupra capitalismului”, a scris istoricul Nina Tumarkin.

Tot de la mijlocul anilor ’60, în plin Război Rece, Ziua Victoriei a început să coincidă cu uriașe parade militare în care sovieticii își etalau arsenalul militar.

Tradiția a fost păstrată și de primul președinte al Rusiei, Boris Elțîn, însă evenimentul avea să devină cu adevărat grandios odată cu preluarea puterii de la Kremlin de către Vladimir Putin.

Anul acesta, de 9 Mai, gama de arme care urmează să fie afișată în timpul paradei a fost redusă semnificativ față de anul trecut, în special din cauza implicării armatei ruse în ceea ce Kremlinul numește „operațiunea specială” din Ucraina.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Transfer pentru Ianis Hagi: ”S-a ajuns la un acord”
NEWS ALERT Transfer pentru Ianis Hagi: ”S-a ajuns la un acord”
Citește și...
62258496
FOTO | Scurtă istorie a zilei de 9 mai. De ce aniversează Rusia Ziua Victoriei în 9 mai și restul Europei în 8 mai

În 9 mai 2022 se împlinesc 77 de ani de la încheierea în Europa a celui mai mare conflict militar din istoria lumii.

62258486
Șase oameni au fost răniți după ce un microbuz și un autoturism s-au ciocnit frontal, în județul Iași

Șase oameni au avut nevoie de îngrijiri medicale, după ce un microbuz și un autoturism s-au ciocnit frontal într-o comună din județul Iași.

62258484
Tragedie fără margini în Bihor. Un tată a doi copii a ales să-și pună capăt zilelor. Medicii îi puseseră un diagnostic crunt

Tragedie fără margini într-o familie din Bihor. Doi copii, unul de patru și altul de șase ani, au rămas fără tată, după ce bărbatul a decis să încheie conturile cu viața.

Recomandări
Psd inquam og
LIVE UPDATE. PSD decide soarta guvernului Luca Niculescu. SURSE: Social-democrații „exclud” varianta unui cabinet tehnocrat

Conducerea PSD se reuneşte astăzi în şedinţă, de la 10.30, pentru a decide dacă va susţine în Parlament guvernul premierului desemnat, Luca Niculescu. 

Screenshot 2026 10 12 085327
Cât ar mai putea crește euro. Christian Năsulea, profesor de economie: „Ar trebui să vedem un leu care să devină mai slab”

O revenire la 5,2 lei/euro nu pare posibilă, potrivit modelelor Institutului European pentru Studii Economice, a declarat Christian Năsulea, profesor de economie la Universitatea din București, în emisiunea iBani.

62037358
TollRo, noi probleme la nici două săptămâni de la lansare. Transportatorii reclamă blocaje și rute care nu există pe hartă

La aproape două săptămâni de la operaţionalizarea TollRo, care taxează transportatorii cu maşini peste 3,5 tone în funcţie de distanţă şi tipul drumului, utilizatorii reclamă în continuare multiple disfuncţionalităţi.