MApN: Au fost identificate resturi de la o dronă rusească de tip Geran1/2, în apropierea localităţii Plauru, din Tulcea

62469672

MApN anunţă că, în urma căutărilor începute miercuri, după atacuri cu drone ale forţelor ruse în Ucraina, au fost identificate resturi de la o dronă de provenienţă rusească de tip Geran1/2, în apropierea localităţii Plauru, din judeţul Tulcea.

În ceea ce priveşte incidentul de joi noaptea, când au avut loc noi atacuri în partea ucraineană a frontierei, începând cu ora 1.32, două aeronave F-18 ale Forţelor Aeriene Finlandeze au decolat din Baza 57 Aeriană Mihail Kogălniceanu şi au revenit în bază în jurul orei 3.25.

„Forţele ruse au reluat seria de atacuri cu drone asupra unor obiective civile şi infrastructură portuară din Ucraina, în noaptea de 24 spre 25 iulie, în proximitatea frontierei cu România. Ca urmare a acestei situaţii, Ministerul Apărării Naţionale a intensificat măsurile de monitorizare şi supraveghere a spaţiului aerian naţional cu forţele şi mijloacele aflate în Serviciul de Luptă Poliţie Aeriană. Începând cu ora 1.32, două aeronave F-18 ale Forţelor Aeriene Finlandeze au decolat din Baza 57 Aeriană Mihail Kogălniceanu pentru monitorizarea situaţiei aeriene. Aeronavele au revenit în bază în jurul orei 3.25”, a precizat joi MApN.

De asemenea, Centrul Naţional Militar de Comandă (nucleu) a notificat Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă privind instituirea măsurilor de alertare a populaţiei din judeţul Tulcea. Ca urmare, a fost transmis, în jurul orei 1.20, un mesaj RO-Alert, iar la ora 2.13 a fost declarată încetarea măsurilor de alertare în toate zonele vizate.

Echipe ale Ministerului Apărării Naţionale execută, la acest moment, cercetări în teren, pentru căutarea unor eventuale obiecte căzute pe teritoriul naţional, ca urmare a atacurilor executate asupra infrastructurii portuare ucrainene în ultimele două nopţi.

„Menţionăm că, în ceea ce priveşte investigaţiile începute ieri, 24 iulie, de către specialişti din cadrul MApN, SRI şi MAI, până la acest moment, la prima dintre cele trei locaţii identificate ca posibile zone de incidenţă, din proximitatea localităţii Plauru, jud. Tulcea, au fost identificate resturi de la o dronă de provenienţă rusească de tip Geran1/2. Cercetările vor continua şi astăzi, pentru acoperirea întregii zone. Facem precizarea că toate locaţiile identificate drept posibile zone de incidenţă se află în afara ariilor locuite, nefiind afectate elemente de infrastructură”, a transmis MApN.

MApN a precizat că a informat şi informează în timp real structurile aliate cu privire la situaţiile generate de atacuri, rămânând în contact permanent cu acestea.

„Ministerul Apărării Naţionale transmite un mesaj ferm de condamnare a acestor atacuri executate de Federaţia Rusă împotriva unor obiective şi elemente de infrastructură civilă ucrainene, care sunt nejustificate şi în gravă contradicţie cu normele de drept internaţional”, au mai afirmat reprezentanţii MApN.

Reacția ministrului Afacerilor Externe, Luminiţa Odobescu

România condamnă acţiunile "iresponsabile" ale Rusiei, a transmis ministrul Afacerilor Externe, Luminiţa Odobescu, în contextul în care în ţara noastră au fost descoperite resturi de dronă după atacurile asupra porturilor din Ucraina.

„Rusia a comis alte atacuri atroce împotriva infrastructurii civile ucrainene. Resturi au fost găsite pe teritoriul României. I-am informat pe aliaţi şi ne coordonăm cu ei pe această temă. România condamnă cu fermitate aceste acţiuni iresponsabile", a scris şefa diplomaţiei române, pe platforma X.

Articol recomandat de sport.ro
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Citește și...
62469670
Femeia care a născut acasă, în Otopeni, și și-a ars bebelușul în sobă a fost condamnată la 22 de ani de închisoare

O femeie de 41 de ani din Otopeni își va petrece următorii 22 de ani la închisoare, după ce Curtea de Apel București a condamnat-o definitiv pentru că și-a ucis bebelușul imediat după ce i-a dat viață, la domiciliu.

62469683
Percheziții în cazul dentistei ucise în Brăila. Ce au găsit până acum polițiștii în casa principalului suspect

Polițiștii fac noi percheziții acasă la principalul suspect în cazul crimei de la Brăila, dar și la rudele acestuia. Anchetatorii caută noi dovezi care ar putea ajuta la rezolvarea acestui caz.

62457589
O femeie și-a înjunghiat mortal iubitul pe marginea unui drum din Constanţa, în urma unui scandal

O femeie a fost reţinută după ce şi-a omorât concubinul, într-un conflict spontan, în zona lizierei de pe marginea drumului naţional DN 39, în Agigea, informează, joi, Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 19 17h47m21s027
Filmul atacului de la școala din Bistrița. Copiii au sărit să se lupte cu agresorul. Dezvăluirea tristă a bunicului său. VIDEO

Atac sângeros la o școală din orașul Bistrița. O profesoară de matematică și un elev au ajuns la spital după ce au fost înjunghiați de un copil de 13 ani. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h42m47s513
Ministru propus de PSD, la audieri: ”Prostia este ca betonul: odată turnat, se întărește pentru totdeauna”

Pentru a treia oară în numai 4 luni, Parlamentul audiază o nouă echipă de miniștri. La Agricultură, discuțiile despre subvențiile pentru stuf s-au transformat într-un schimb de replici acide. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h16m02s964
Valuri de violențe și jafuri în Franța și Italia. Ministrul francez de Interne a recunoscut că poliția „a pierdut controlul”

Primarii orașelor franceze pot impune restricții parțiale de circulație pe timpul nopții pentru a proteja populația și magazinele. Măsura a fost luată de premierul Sébastien Lecornu după un weekend de violențe și jafuri.