Caz oribil în Suceava. Pastor arestat după ce și-a violat și exploatat propriii copii. Ce le-a transmis vecinilor
Un pastor neoprotestant din Suceava a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv, după ce și-a violat, bătut și exploatat prin muncă propriii copii, pe parcursul a șapte ani.
UPDATE 11.08.2020 Procurorii din Suceava au scos la suprafață o poveste oribilă. Vă avertizăm că detaliile pot avea un puternic impact emoțional.
Un pastor neoprotestant a fost trimis în judecată pentru viol dar și alte agresiuni sexuale și fizice pe care le-ar fi comis în ultimii șase ani asupra propriilor copii.
Patru fete și un băiat au fost terorizați de tată, care îi înfometa și îi forța să întrețină relații intime cu el.
Faptele monstruoase s-ar fi petrecut chiar în casa pastorului, aflată într-o comună din Suceava. Bărbatul de 50 de ani locuia cu soția și cei cinci copii.
Cazul a ajuns în atenția poliției după ce una dintre fiice, în vârstă de 19 de ani, a depus o plângere împotrivă tatălui pentru violențe și agresiune sexuală.
A reieșit nu doar că fata spunea adevărul, ci că surorile ei mai mici, care au între 9 și 16 ani, erau agresate constant.
Prim-procuror PJ Fălticeni, Mariana Crina Grețcan: "În perioada 2014 – iulie 2020 a exercitat în mod repetat acte de violenţă fizică şi verbală asupra a cinci dintre copiii săi minori, patru de sex feminin şi unul de sex masculin, cărora le aplica lovituri cu corpuri contondente, îi supunea la pedepse şi activităţi grele de gospodărie. În contextul stării de teroare pe care a creat-o în familie, prin constrângere fizică constând în acţiuni de lovire şi ameninţări cu acte de violenţă, a întreţinut în mod repetat raporturi sexuale cu una din fiicele sale minore, precum şi acte de natură sexuală cu acesta şi cu celelalte trei fiice".
Sătenii au rămas interziși la auzul faptelor. Povestesc că nu o dată, dinspre casă, răsunau certurile. Nici prin gând nu le-a trecut că ar putea fi vorba despre astfel de orori.
”Vecină: Mi-e frică de el.
Reporter: E agresiv?
Vecină: Da.
Reporter: Ați bănuit vreodată ce se întâmplă în casă la el?
Vecină: Nu. Dar se purta urât cu băieții. Îi punea la treabă, îi bătea, dar nu puteam să mă bag. Niciodată nu m-am gândit că ar putea să le facă așa ceva fetelor.
Reporter: Îi teroriza?
Vecină: Da”.
”Cât de tare au putut să se teamă de acel om?”
”Vecin: A zis că atunci când scapă, are treaba întâi cu vecinii.
Reporter: Cum se comporta cu copiii?
Vecin: Foarte urât. Îi punea la treabă forțat... Mai rău ca la închisoare.
Reporter: V-ați gândit vreodată că ar putea să își violeze și fiicele?
Vecin: La asta nu m-am gândit”.
Pe de altă parte, cunoscuții bărbatului, dar și autoritățile locale sunt șocați de cele întâmplate și spun că, de fapt, individul poza într-un cu totul alt om decât era în realitate.
”Costică Crăciun, administrator public al comunei Dolhești: Nu am știut până ce nu am văzut o postare pe rețelele de socializare. Noi îl știam ca un om cuminte, avea copii foarte buni la școală. Era un om care poza destul de la locul lui.
Reporter: Copiii s-au plâns vreodată?
Costică Crăciun: Nu. Aici este o problemă... Cât de tare au putut să se teamă de acel om?! Cred că acolo era el și restul lumii. Toți tăceau și el îi exploata. El poza într-un fel în comunitate, iar acasă era altfel”.
”Florin, apropiat al pastorului: Îl cunosc foarte bine. Am fost colegi de școală. Am rămas șocat dimineață când am văzut și am auzit știrile. Fiica lui mai mare a fost colegă cu băiatul meu și e o fată eminentă.
Reporter: Copiii au dat vreun semn că ar fi în suferință?
Florin: Nuuu... Eu vedeam la el iubire față de copii. Nu poți ști ce față are omul, ce se ascunde în spatele feței”.
Dacă va fi găsit vinovat, pastorul riscă până la 15 ani de închisoare.
- - - - - -
Bărbatul din satul Valea Bourei, comuna Dolhești, a fost arestat preventiv la propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Fălticeni din a doua jumătate a lunii iulie, iar acum a fost trimis în judecată, tot în stare de arest preventive, scrie Monitorul de Suceava.
Pastorul este tatăl a opt copii, din care cinci minori, iar acuzațiile formulate în rechizitoriul de trimitere în judecată sunt înfiorătoare.
”În sarcina acestuia s-a reținut faptul că în perioada 2014 – iulie 2020 a exercitat în mod repetat acte de violenţă fizică şi verbală asupra a cinci dintre copiii săi minori, patru de sex feminin şi unul de sex masculin, cărora le aplica lovituri cu corpuri contondente, îi supunea la pedepse şi activităţi grele de gospodărie - uneori şi pe timp de noapte şi ploaie, le aplica corecţii prin privare de hrană, punându-le astfel în primejdie gravă dezvoltarea fizică. De asemenea, în aceeaşi perioadă, în contextul stării de teroare pe care a creat-o în familie, prin constrângere fizică constând în acţiuni de lovire şi ameninţări cu acte de violenţă, a întreţinut în mod repetat raporturi sexuale cu una din fiicele sale minore, precum şi acte de natură sexuală cu aceasta şi cu celelalte trei fiice”, se arată într-un comunicat al Parchetului de pe lângă Judecătoria Fălticeni.
Bărbatul va fi judecat pentru comiterea infracțiunilor de viol în formă continuată, patru infracțiuni de agresiune sexuală în formă continuată și cinci infracțiuni de rele tratamente aplicate minorului.
Unul dintre copii a cerut ajutorul
Pastorul este tatăl natural al celor opt copii, din care acum cinci mai sunt minori. Se pare că fata violată a împlinit recent 18 ani.
La începutul lunii iulie, Primăria Dolhești a făcut o sesizare la Direcția de Protecție a Copilului Suceava, cu privire la grozăviile care s-ar petrece în familia pastorului. Se pare că unul dintre copii a fost cel care a cerut ajutor.
Informația primară era că minorii erau puși la munci istovitoare, sub teroare, iar tatăl agresa sexual fetele mai mici, după ce a agresat-o și pe cea mai mare. Este vorba de fete cu vârste de 9 și 16 ani. Băieții minori au vârste de 6 și 17 ani.
Înainte ca tatăl să fie arestat, mama și cei cinci copii minori au fost duși de cei de la Direcția de Protecție a Copilului Suceava într-un centru de adăpostire a victimelor violenței domestice.