Câți răniți au rămas în spitalele din România după tragedia din Crevedia. Numărul celor intubați

×
Publicitate

În mijlocul flăcărilor și al norilor de fum, zeci de ambulanțe au luat răniții din Crevedia. 12 spitale de urgență au fost pregătite să îi primească.

Până acum, două persoane, soț și soție, și-au pierdut viața. Majoritatea pompierilor care încercau să ajute răniții au fost surprinși de a doua explozie.

Zeci de ambulanțe au ajuns unele după altele la spitale. Salvatorii au folosit chiar și mantrele - acele mașini care transportă victime multiple.

Se activase deja Planul Alb, care înseamnă extremă urgență: personalul medical care era liber a fost chemat de acasă.

Din păcate, un bărbat, care și-a văzut soția arzând la locul tragediei a făcut infarct. A fost primul deces. Între timp, zecile de răniți erau împărțiți între spitalele de urgență care puteau îngriji arsuri grave. 31 dintre ei au ajuns doar la Floreasca.

Bogdan Oprița, coordonatorul UPU SMURD București și purtător de cuvânt al Spitalului Floreasca: "Unul singur nu prezentă arsuri, a fost afectat de suflul exploziei. Restul prezintă arsuri pe diferite procente de suprafață corporală".

Cele mai multe victime au fost după a doua explozie. Atunci, pe lângă trecători și localnici, au fost răniți și 43 de angajați din cadrul Ministerului de Interne: 39 de pompieri, 2 polițiști și 2 jandarmi. Unii sunt în stare critică, intubați și ventilați mecanic.

Raed Arafat, şeful DSU: "Am convocat celula de coordonare. Evaluăm situația răniților la spitale și ce locuri sunt, s-a discutat cu colegii de la Ministerul Apărării".

România, un stat eșuat

Dar statul român a fost luat iarăși prin surprindere. La aproape 8 ani de la tragedia din clubul Colectiv, în urma căreia au murit 64 de oameni, România nu are un centru specializat pentru îngrijirea marilor arși.

În toata țara, din cele 24 de paturi, doar 6 erau libere. Totuși, spre deosebire de 2015, autoritățile au înțeles gravitatea situatiei si nu s-au repezit să declare că spitalele au de toate. Dimpotrivă, au activat mecanismul european de protecție civilă si au obținut imediat acorduri pentru transferuri în străinătate.

În același timp, în spitale medicii făceau eforturi supraomenești să mențină victimele în viață. Multe au arsuri grave. Din păcate, nu toate au putut fi salvate.

A doua persoană care a decedat este o femeie care avea arsuri pe mai mult de 95% din corp. A intrat în stop cardiorespirator și nu a mai putut fi resuscitată. Era soția bărbatului care a murit în seara tragediei.

Peste zi, în grija medicilor au rămas doar 41 de răniți.

25 la Floreasca - dintre care doi intubați și ventilați mecanic. Medicii spun că civilii aflați în stare critică nu sunt încă stabilizați pentru a putea pleca în străinătate.

La Bagdasar Arseni sunt 11 pacienți, trei dintre ei intubați. Doi sunt la Spitalul de Arși, câte unul la Universitar și Elias. O victimă a rămas internată la Spitalul Județean din Târgoviște.

Marcel Ciolacu, premierul României: "Important este că azi- noapte, din punctul nostru de vedere, s-a acționat exemplar, și în spitale. Mulțumim și medicilor, asistentelor, și celor care au acționat pe salvări azi-noapte. Trebuie să mulțumesc pompierilor, jandarmilor, care au asigurat perimetrul".

Încă de azi-noapte, Ministerul Afacerilor Interne a înființat și două linii telefonice speciale pentru rudele care caută informaţii despre victimele exploziilor produse la staţia GPL din Crevedia.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Soția fotbalistului de la FCSB a răbufnit la adresa suporterilor: ”Să vă fie rușine!”
FOTO Soția fotbalistului de la FCSB a răbufnit la adresa suporterilor: ”Să vă fie rușine!”
Citește și...
Cronologia exploziilor de la Crevedia. Martor: Nu ne-a dat nimeni nicio informație

După exploziile violente produse la stația GPL din Crevedia, care funcționa ilegal, România s-a trezit într-un nou coșmar colectiv.

Aplicația pentru parcare în București în 2023: ce opțiuni ai și de unde o descarci

Știai că există o aplicație de parcare în București? Șoferii nu mai sunt nevoiți să caute un aparat de taxare, ci pot să plătească parcarea direct de pe telefonul mobil, din aplicație.  

Ministrul Sănătății: Alți opt pacienți vor fi transferați în străinătate. Despre ce țări este vorba

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a anunţat că alţi opt pacienţi care au fost răniţi în exploziile produse la staţia GPL din Crevedia vor fi transferaţi la spitale din străinătate, respectiv la unităţi medicale din Austria, Germania şi Norvegia.

Recomandări
Premierul desemnat Siegfried Mureșan: Nu mărim taxele. Fără PSD în Guvern, dar negociem cu ei. Apel către votanții AUR

Premierul desemnat Siegfried Mureșan a fost invitatul Andreei Esca, în studioul Știrilor ProTV. Acesta a vorbit despre măsurile economice pe care le propune, negocierile cu PSD pentru susținerea în Parlament, dar s-a adresat și votanților AUR. 

Călin Georgescu se ducea la înot în Otopeni cu pașaportul. La perchezițiile din locuință s-au găsit sume de bani

După perchezițiile care au început în zori și audierile care au urmat, procurorii DIICOT l-au reținut pe Călin Georgescu. El a fost ridicat din trafic de polițiști luni dimineață și dus la sediul DIICOT. 

Românii cer în medie salarii cu 30% mai mari decât oferă companiile. Unde se câștigă lunar peste 10.000 de lei net

Românii cer salarii tot mai mari la angajare, peste cât vor companiile să le ofere - arată un studiu recent. Asta și pentru că inflația mare din ultimii ani a scăzut puterea de cumpărare.