În Capitală, unele primării de sector încep cu pași mărunți să le refacă și au în plan să le folosească inclusiv pe timp de pace.

Acestea ar putea fi transformate în săli de sport sau ar putea găzdui victime ale violenței domestice.

Un adăpost este lângă Piața Obor și este parțial reamenajat.

Au fost aduse inclusiv paturi noi. Consiliul local a aprobat reabilitarea a șase adăposturi, între care și acesta.

Cristina Mazilu, Serviciul pentru Situații de Urgență Sector 2: „Sunt paturi care, în caz de situații de urgență, se pot folosi pentru populația care va fi cazată aici câteva zile.

Reporter: Și în condiții de pace?

Cristina Mazilu, Serviciul pentru Situații de Urgență Sector 2: „În condiții de pace încercăm să dăm altă utilitate acestui spațiu, putem să cazăm poate mame care sunt abuzate sau pot fi săli de sport.”

O altă primărie care administrează 31 de astfel de spații a refăcut o parte. Este și cazul unui adăpost aflat într-un bloc de locuințe.

Corespondent Știrile PRO TV: „A fost schimbată ventilația veche cu una nouă, manuală, care reîmprospătează aerul din încăpere. Aici este ieșirea de urgență, folosită în cazul în care adăpostul trebuie evacuat. Acolo este o trapă, care în caz de nevoie poate fi deschisă.”

În București, 80% dintre adăposturi sunt parțial funcționale, adică nu îndeplinesc toate condițiile pentru a proteja oamenii în caz de urgență.

Corespondent Știrile PRO TV: „Acest triunghi albastru încadrat într-un pătrat portocaliu este semnul că în subsolul clădirii există un adăpost de protecție civilă. În caz de pericol, orice om are voie să se ascundă acolo. Problema este că cele mai multe nu sunt tocmai sigure.”

Conform Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, în toată România, din cele 5.700 de adăposturi civile, doar 545 sunt funcționale, 3.000 parțial funcționale, iar peste 2.000 nu pot fi utilizate. Dintre acestea, aproape 1.200 sunt în Capitală.

Finlanda are peste 50.000 de adăposturi, cu o capacitate de 4,8 milioane de persoane.

Acestea asigură protecție pentru 87% din populația țării.