Luate din piață, prospăturile au costat cu câteva zeci de lei mai puțin decât cele din magazine. Negustorii au fost dispuși, să lase de la ei la marfa rămasă din ziua precedentă.

Înviorate cu stropi de apă, strânse rapid în buchete și aliniate militărește pe fiecare tarabă. Față de zilele trecute, verdețurile s-au vândut la snop... semn că de joi gospodinele încep să gătească!

Corespondent Știrile ProTV: „Ca să gătești pentru șase persoane un drob, un stufat și un borș, plus salate de primăvară, ar fi nevoie de 12 legături de ceapă și opt de usturoi verde. Tot câte opt de pătrunjel și mărar, și încă două de leuștean. Trei căpățâni de salată verde, Patru legături de ridichi și câte un kilogram de castraveți, roșii și spanac. În magazinele de lanț, e peste tot același preț. În piețe, prețurile pot varia cu doi lei la fiecare produs, dar toate tarabele sunt pline.”

Pentru cine a luat ceapă cu brațul, promoţia la unele tarabe a fost 10 legături plus una cadou. Doamnele cu experiență au avut și alte metode, ca să taie din cheltuieli. 

Citește și
S-au trezit cu apartamentele scoase la vânzare după ce au luat bani de la un bărbat. Decizia instanței

Verdeața la jumătate de preț e numai bună pentru gătit, chiar dacă frunzele sunt ușor ofilite. 

Chiar și ridichile de lună, puse în apă cu gheață, se rehidratează în 10 minute. 

Spanacul e 7 lei kilogramul la snop și 18 lei kilogramul, sub formă de frunze.

Iar roșiile și castraveții costă 20 de lei kilogramul, dacă arată perfect. Și doar 12 lei, când au pistrui sau forme ciudate. 

În ultimii ani, au apărut și alte verdețuri, potrivite în felurile de mâncare de primăvară. Salvia și rozmarinul merg la cartofii noi copți. 

Oregano, menta și busuiocul însoțesc cu succes pulpa și pieptul umplut. Costă între 6 și 9 lei ghiveciul.