Cartel ALFA: Guvernul vrea să adopte măsuri de austeritate fără niciun fel de consultare cu partenerii sociali

62370340
Inquam Photos / George Calin

Sindicaliştii din Cartel ALFA acuză că Guvernul Ciolacu se află în curs de a finaliza adoptarea pachetului de măsuri de austeritate fără niciun fel de consultare cu partenerii sociali.

Ei avertizează că aceste acţiuni ale guvernului creează premisele declanşării unei greve politice, conform noii legi a dialogului social, şi a unor conflicte sociale de amploare.

”CNS Cartel ALFA atrage atenţia guvernului că acţiunile de bună guvernare, pe care le impun inclusiv criteriile de aderare la OCDE, presupun în mod obligatoriu prezentarea publică a propunerilor de măsuri şi supunerea acestora analizei partenerilor sociali - patronate şi sindicate. In plus, o astfel de abordare coercitivă şi dictatorială din partea guvernului sapă şi mai adânc prăpastia dintre cetăţeni şi stat, erodează încrederea, încurajează lipsa de conformare la regulile generale şi încurajează comportamentele de evaziune”, susţin sindicaliştii, care notează că singurele informaţii disponibile despre intenţiile guvernului au fost cele prezentate "pe surse" de mass-media, uneori contradictorii.

În opinia lor, dacă situaţia impune o restrângere a cheltuielilor şi o creştere a veniturilor bugetare, sarcina guvernului era să prezinte public şi transparent toate variantele de lucru, cu costurile si beneficiile pentru bugetul de stat din partea fiecareia.

De asemenea, conform legii, obligaţia executivului este să convoace Consiliul Naţional Tripartit de Dialog Social, unde să pună pe masă aceste variante de lucru, însoţite de calculele privind impactul fiecărei măsuri propuse şi să le analizeze cu partenerii sociali, luand în considerare si propunerile şi opiniile partenerilor sociali.

Reamintim membrilor guvernului că nu sunt deţinătorii adevărului absolut, capacitatea lor de expertiza este limitata, şi că orice măsură adoptată în acest mod dictatorial este asumată în totalitate de partidele din cadrul coaliţiei care susțin guvernul şi va fi decontată politic în cel mai scurt timp.

In plus, aceste acţiuni ale guvernului creează premisele declanşării unei greve politice, conform noii legi a dialogului social, şi a unor conflicte sociale de amploare.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO | Nopți nedormite după divorț! Fosta soție a starului din NBA a dat cărțile pe față
FOTO | Nopți nedormite după divorț! Fosta soție a starului din NBA a dat cărțile pe față
Citește și...
62363862
Autoritățile lucrează la o nouă legislație după scandalul azilelor groazei. Vor fi modificate procedurile de acreditare
După o lună de controale în azile și sute de bătrâni mutați în spitale sau dați rudelor, autoritățile lucrează la o nouă lege a sistemului de protecție.  
62340860
A fost prins principalul suspect în cazul crimei de la o bază sportivă din Mamaia. Bărbatul a fost reținut 24 de ore
Poliţiştii au reuşit să-l prindă pe principalul suspect în cazul crimei de la o bază sportivă din Mamaia, un bărbat de 49 de ani, acesta fiind reţinut pentru 24 de ore.
62347756
Carambol înfiorător în Călărași. Două persoane au fost grav rănite
Traficul este blocat joi dimineaţă între Feteşti şi Lehliu, în urma unui accident în care au fost implicate patru maşini, două persoane fiind grav rănite.