Seism 2018: Cele 6 probleme descoperite de salvatori. De ce au intervenit cu întârziere

×
Publicitate

Primele concluzii ale autorităților după exercițiul internațional în caz de cutremur au indicat cel puțin șase mari probleme care trebuie rezolvate de urgență.

De exemplu, echipele de salvatori venite din alte județe au ajuns cu întârziere la spitalele mobile sau la clădirile afectate pentru că nu știau drumurile din capitală.

La o clădire declarată de pompieri periculoasă, de lângă Cinematograful Patria, care ar putea să se dărâme uşor la un cutremur, o ambulanță SMURD chemată în ajutor de la Timișoara, de exemplu, ar trebui să ajungă pe ruta cea mai scurtă. Aşa că o primă măsură presupune instalarea pe fiecare echipaj a unui aparat GPS cu toate punctele de interes memorate.

Exercitiu

S-au stabilit şi rute alternative pentru deplasarea către Capitală, pentru că DSU a identificat poduri care se pot prăbuşi la cutremur. Datele au fost transmise şi către CNAIR.

Exercitiu

O altă măsură propune accesul urgent la medicamentele ori hrana din rezerva statului şi o procedură mai scurtă pentru cererea ajutorului străin.

Exercitiu

Legat de intervenţiile medicale, răniţii vor fi clasificaţi cu coduri unice de identificare pentru a fi evitate confuziile.

Şi nu în ultimul rând, DSU a constatat că România nu mai are trenuri de intervenţie şi stingere şi va propune cumpărarea unor astfel de garnituri.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Gigi Becali și-a dat afară instant antrenorul după ce a văzut imaginile!
Gigi Becali și-a dat afară instant antrenorul după ce a văzut imaginile!
Citește și...
61994375
România, condamnată de UE din cauza gropilor de gunoi. Autoritățile au avut răgaz 10 ani
România a fost condamnată la Curtea de Justiție a Uniunii Europene pentru că nu respectă legislația privind gropile de gunoi.
61994378
Viața unei fetițe de 8 ani, în pericol din cauza birocraţiei. "Mai are o şansă"
Apel disperat al unei mame din județul Suceava. Fetița ei de opt ani suferă de o boală gravă, fibroză chistică.
61974574
Comisia de la Veneţia desfiinţează proiectele politicienilor de la Bucureşti. Toader nu îşi asumă nicio vină
Preşedintele Klaus Iohannis i-a cerut demisia ministrului Justiţiei după ce vineri Comisia de la Veneţia a trimis un raport devastator la adresa modificărilor din justiţie.