Când s-ar impune revenirea la starea de urgență. Precizările profesorului Alexandru Rafila

62114087

Profesorul Alexandru Rafila a declarat că am putea reveni la starea de urgență în momentul în care vom avea un număr mare de pacienți cu forme grave de Covid-19, iar spitalele nu vor mai face față.

Reprezentantul României la OMS a făcut aceste declarații după ce ministrul Sănătății Nelu Tătaru a spus că starea de urgență ar putea fi necesară dacă vom ajunge la 10.000 de cazuri noi în decurs de trei-patru zile.

„Cu siguranță un element care trebui luat în considerare este legat de capacitatea sistemului de sănătate de a primi pacienții, mai ales cei cu formele grave, și de a-i trata. Cred că acolo va fi punctul de inflexiune. Nu e așa de important numărul de cazuri diagnosticate, cât cel mai important este numărul de cazuri care fac forme grave de infecție și care au nevoie de asistență medicală care la un moment dat nu mai poate fi acordată și se ajunge la un număr mare de decese”, a spus profesorul Alexandru Rafila, la Digi24.

Nelu Tătaru: Stare de urgență când ajunge la 10.000 de cazuri în 3-4 zile

 

România ar putea reveni la starea de urgență doar într-un scenariu catastrofal, în care înregistrează ”10.000 de cazuri în 3-4 zile”, a declarat ministrul Sănătății, Nelu Tătaru.

”Altceva e să apară 10.000 de cazuri într-o săptămână jumătate, două şi alta e să apară 10.000 de cazuri în 4-5 zile. Atunci este impunerea unei stări de urgenţă. În condiţiile în care avem aceste 10.000 de cazuri în 3-4 zile la nivelul întregii ţări se impune starea de urgenţă, când avem aceste 10.000 de cazuri în trei oraşe diferite atunci carantinăm acele oraşe”, a declarat ministrul Sănătăţii Nelu Tătaru într-un interviu pentru Agerpres.

”De patru săptămâni a urmat o creştere uşoară, progresivă, pe care ne-am asumat-o în contextul acestor relaxări, dar nu era numai partea noastră, este şi partea de colaborare a celorlalţi. O dată cu nerespectarea unor reguli am putut vedea şi o transmitere comunitară accentuată. Acele aglomerări urbane, că a fost litoral, că a fost Valea Prahovei, au dus spre extensia acestui nou număr de cazuri. O creştere care a fost progresivă accelerată în ultimele două săptămâni. Nu instituim starea de urgenţă doar pentru două zile în care am avut un număr crescut de cazuri de peste 500. Instituim acea stare de urgenţă, care este apanajul preşedintelui, în contextul în care avem o perioadă cu transmitere accentuată, la un moment dat, o creştere a numărului de cazuri exponenţial, poate şi dublări de la o zi la alta, într-un context în care transmiterea comunitară este accentuată”, a mai spus Tătaru.

Ministrul Sănătăţii a făcut referire şi la capacitatea secţiilor de terapie intensivă, dar şi la modificările aduse legislaţiei privind aplicarea măsurilor de carantină sau izolare, precum şi la anchetele făcute de procurori DNA la Unifarm.

”Acolo este atent DNA-ul. Noi trebuie să fim atenţi la ce se întâmplă în Ministerul Sănătăţii, în Institutul Naţional de Sănătate Publică, care este evoluţia acestei pandemii şi la sănătatea românilor”, a adăugat ministrul Sănătăţii.

 

Articol recomandat de sport.ro
Maya Jama a ”rupt” internetul cu ultima postare, după ce Ruben Dias s-a afișat cu noua iubită
Maya Jama a ”rupt” internetul cu ultima postare, după ce Ruben Dias s-a afișat cu noua iubită
Citește și...
Ministerul Transporturilor: Până la finele anului vom avea în lucru peste 250 km de autostrăzi şi drumuri expres

În România se lucrează în acest moment pe 170 de kilometri de autostrăzi şi drumuri expres, iar Ministerul Transporturilor şi-a propus ca până la finele anului să aibă şantiere pe 250 de kilometri de autostrăzi şi drumuri expres, a anunţat ministrul Bode.

Alina Bica, condamnată definitiv la 4 ani de închisoare cu executare, a fost prinsă de poliţişti în Italia

Fosta şefă a DIICOT Alina Bica va fi adusă în ţară, vineri seară, după ce fusese dată în urmărire de poliţie, potrivit conducerii Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR).

Orban, despre deschiderea restaurantelor: Încă mai aşteptăm să luăm această decizie

Premierul Ludovic Orban a declarat vineri că deşi a avut discuţii cu reprezentanţii HoReCa privind posibilitatea deschiderii restaurantelor, din cauza creşterii numărului de cazuri de COVID-19 o decizie în acest sens a fost amânată.

Recomandări
Nicușor Dan reia consultările pentru formarea Guvernului, la 1 septembrie: „Ar fi fost bine ca varianta Tomac să fii trecut”

Preşedintele Nicuşor Dan a anunţat că la începutul lunii viitoare va relua consultările cu partidele politice pe tema formării unui guvern.

Trump calmează aliații și dă asigurări că Putin nu va ataca NATO: „Am avut discuții bune cu el”

Preşedintele american Donald Trump a dat asigurări joi că omologul său rus, Vladimir Putin, 'nu va ataca un teritoriu al NATO', transmit AFP şi Reuters.

Dezastrul din Nepal, explicat: prăbușirea de la 7.000 de metri care a declanșat o viitură ireală

Dezastrul care a îndoliat Nepalul a pornit în câteva secunde, la peste 7.000 de metri altitudine, iar efectele s-au simțit la mai bine de 100 de kilometri distanță.