Partea I: Dunărea pe toată lungimea ei de 1.075 de kilometri ne binecuvântează ţara. Dacă adunăm tot ce nu facem cu fluviul şi pentru el, putem candida fără concurenţă la cei mai risipitori oameni din Europa.

3 miliarde şi jumătate de euro am cheltuit acum 30 de ani ca să aducem Dunărea în Bucureşti. A venit Revoluţia, lucrările s-au oprit imediat şi de atunci oameni au distrus tot ce s-a construit. Şi nu doar acolo. Porturile noastre arată ca după bombardament, apa este poluată, malurile pline de gunoaie, navele rămân înfipte în dunele de nisip pe care nimeni nu este în stare să le îndepărteze. 

Să ne oprim pentru început în portul Olteniţa.

Km 430. Olteniţa pe partea dreaptă. Tutrakan pe partea stângă. Bulgarii au accesat fonduri europene şi au reclădit sau construit case în stil tradiţional. Cândva aici a fost un sat pescăresc.

Un milion şi jumătate de euro au luat bulgarii din fonduri europene pentru refacerea mahalalei pescăreşti. Pe malul nostru, maldăre de gunoi se revarsă în Dunăre.

Tragem barcă lângă pontonul Căpitănie, năpădit de bălării şi pânză de păianjen. Locul pare abandonat. Şi abandonat e şi malul. În mijlocul zilei aici nu e nici ţipenie de om. Bălăriile sunt cât casă, iar pe linia de cale ferată sunt ani de când trenul n-a mai ajuns în port.

Ce este foarte trist este faptul că tot acest dezastru este în faţă instituţiilor statului: vama, Căpitănia şi Poliţia de Frontieră.

În bălării zace un afiş care vorbeşte despre bani din fonduri europene: moderizarea portului Olteniţa...24 de milioane de lei

Olteniţa este singurul port din România care a accesat fonduri europene. 5 milioane de euro au venit aici şi s-au construit două dane. De 2 ani una dintre ele stă fără nicio utilitate. Pe sub ea se vede clar cât de bine a fost construită. Pentru şeful porturilor de pe Dunăre e o mare realizare. Singură, de altfel.

Dănuţ Ofiţeru, director adjunct APDF: "Este aş putea să spun singurul port al Dunării fluviale reabilitat. Singurul port în care s-au făcut investiţii în infrastructura transport fluvial."

Ungurii au luat fonduri europene pentru modernizarea porturilor. Portul Gonyu. Aici au veni bani mulţi, iar faţa locului s-a schimbat.

La unguri, Dunărea face parte din strategia naţională de dezvoltare. Peste 30 de milioane de euro au investit ungurii din fonduri europene în acest loc. Portul se întinde pe aproape 2 kilometri. Autostrada trece pe lângă port şi două linii de cale ferată pătrund până lângă malul Dunării. Mai multe firme s-au mutat imediat pe terenul pus la dispoziţie aici de statul maghiar. Într-o hală, o firma din Germania face tablă şi a angajat 180 de oameni. 

Jozsef Szabo, director proiect: Statul maghiar prin închirierea acestor spaţii câştigă bani. Închirierea se face prin licitaţie. Încă suntem în căutare de investitori pentru că locuri libere mai sunt.

În port este amenajat şi un spaţiu special pentru curăţarea navelor, dar mândria locului este sediul portului, o construcţie din sticlă şi metal, concepută în urma unui concurs de arhitectură.

Privind la aceste locuri n-ai cum să nu te gândeşti la porturile noastre şi la cei care şi-au bătut joc de ele.

Locul unde Argeșul se varsă în Dunăre. 

Din acest loc ar fi trebuit să înceapă canalul care trebuia să lege Dunărea de Bucureşti. Pe mal, la marginea Olteniţei încă se văd bucăţi din portul început acum 30 de ani.

Cauza mirosului se ascunde mai sus, în amonte. Pe dana nefolosită din Olteniţa l-am întâlnit pe Ioan Suciu. A fost şeful Serviciului Naval din ministerul Transporturilor ani la rând. Am pornit împreună pe Argeş în sus. Prima ecluză a fost construită, dar s-a furat. Canalul Dunăre Bucureşti ar fi trebuit să se întindă pe 73 de kilometri.

Despre canalul Dunăre-Bucureşti noi românii vorbim de 153 de ani. Prima dată pe vremea lui Cuza în 1864, când s-a dorit aducerea unei companii din Franţa care să construiască aici. Nu s-a întâmplat. De-a lungul timpul am tot încercat să pornim lucrările la canal. Abia în 1986, Ceauşescu porneşte lucrările. Au fost întrerupte la câteva zile după Revoluţie.

3 miliarde 5 sute de milioane de dolari s-au investit în acest canal.

Ioan Suciu, fost şef Departament Naval: La oprirea lucrărilor, valoare lucrărilor rămase era de 500 de milioane de dolari. Acum ne-ar costă să-l terminăm 1 miliard 7 sute de milioane de euro.

După Revoluţie, Ion Iliescu este unul dintre cei care s-au opus continuării lucrărilor la acest canal. Acum, primarul Capitalei, în campania electorală, a promis că aduce Dunărea în Bucureşti. De la dorinţă  până la putinţă e cale lungă.

 În 2008 , viceprimarul Răzvan Murgeanu, soţul directorul naval din minister Transporturilor, Gabriela Murgeanu, promitea acelaşi lucru. S-au dat 7 milioane de lei pe un studiu de fezabilitate. Nu s-a întâmplat nimic, studiul a expirat.

Pe canal, comuniştii au construit 4 ecluze, cu centrale pentru producerea energiei, au fost ridicate poduri. Toate s-au distrus. În 30 de ani, canalul a fost năpădit de copaci.

Ne-am bătut joc de miliarde dolari şi de ani buni ne batem joc de mediu.

Dâmboviţa la întâlnirea cu Argeşul este murdară

Reporter: Adică Dâmboviţa e neagră?

Ioan Suciu, fost şef Departament Naval: Da. E vopsită de la staţia de la Glina de epurare.

Reporter: De la Glina vine aşa?

Ioan Suciu, fost şef Departament Naval: Da.

De aici porneşte sursa mirosului insuportabil care se simte la vărsarea Argeşului în Dunăre. 

Ministrul Apelor habar nu are de acest dezastru ecologic.

Reporter: Știţi ceva despre situaţiile astea?

Doina Pană, ministrul Apelor: Nu. Mie nu mi s-a semnalat nimic până acum în sensul ăsta .

Portul Giurgiu, poarta de intrare de pe Dunăre spre Capitala României. 

Pe mal tronează o clădire de patrimoniu, dotată la ultima reparație, în 2010 cu geamuri termopan şi văruită într-un albastru şters care acum pică. Reparaţia a costat o sută de mii de euro. Este sediul central al APDF, Administraţia Porturilor Dunării Fluviale. În faţa clădirii: câini şi gunoaie.

Nicolae Barbu este primarul Giurgiului. Ar vrea să schimbe faţa acestui loc cu banii europenilor. Nu poate.

Nicolae Barbu, primar Giurgiu: Am făcut demersuri ca să  reuşim să o trecem în administrare să putem obţinem fonduri să o amenjam. Ne-au spus nu se poate. Au spus că au dumnealor proiecte şi nu se poate.

Dănuţ Ofiţeru este director adjunct ADPF. Conduce instituţia de mai bine de 10 ani şi răspunde de toate porturile de la Baziaş până la Brăila. Îi place aici şi nu vede ce alte schimbări s-ar mai putea realiza.

Dănuț Ofițeru,  director adjunct APDF: Spuneţi-mi şi mie ce să facă în locul asta? Cu ce să-l amenajeze? Comparăm portul cu aeroportul: Când vine turistul în aeroport vine să viziteze aeroportul?

Prin urmare, turiştii n-au ce să caute aici. Este o frântură din filosofia de lider a şefului APDF cel care răspunde de toate porturile pe o rază de 800 de km. Astfel de oameni au condus şi adus porturile româneşti în faliment. APDF deţine şi terenul din spatele clădirii. Hectare întregi de bălării.

Chiar dacă ternul este al statului, Ofiţeru vrea bani pe el.

Dănuț Ofițeru, director adjunct APDF: Ele pot fi dată către alticineva cu dreaptă şi justă despăgubire. Nu pot fi date pe degeaba.

Aşa că zona rămâne împânzită de bălării şi gunoaie. Turiştii opresc în port. Se uită la mizeria de aici şi sunt lătraţi de câini. 

Viena, portul de pasageri

Austriecii au transformat turismul într-o industrie. În portul de pasageri sunt peste 20 de nave, Care încarcă şi descarcă pasageri din toată lumea

Peste un milion două sute de mii de turişti călătoresc pe apă în fiecare an în Austria. Asta înseamnă bani mulţi la bugetul statului. Daniela Obermaier este director de croazieră. Navele companiei la care lucrează nu coboară în România pentru că la noi Dunărea nu este întreţinută, iar apa este prea mică.

Daniela Obermaier, director croazieră: Sunt foarte scumpe. Aproape de 15 mii de euro de persoană: 14 zile, 2 săptămâni, 15 mii de euro de persoană. O cabina unde sunt 2 locuri, 30 de mii de euro.