Campania de vaccinare a cadrelor medicale a început în forță, în toată țara. ”Poate să fie și cu benzină, că tot îl fac”

×
Publicitate

În România funcţionează de luni 230 de centre pentru vaccinarea angajaţilor din sistemul de sănătate.

 

Până luni seară, peste 25.500 de persoane au primit serul anti Covid, iar autorităţile vor să grăbească procesul de imunizare, astfel încât în mai puţin de două săptămâni să fie incluşi şi cei din următoarea etapă. Până la finalul lunii ianuarie, în ţara noastră ar trebui să sosească 600 de mii de doze de vaccin, câte 150 de mii în fiecare săptămână.

În plus, autoritățile spun că injecția ne protejează și de noua tulpină a coronavirusului, care a fost descoperită inițial în Marea Britanie.

În București, campania de vaccinare a început luni cu primaunitate sanitară care a intrat în carantină la începutul pandemiei: Spitalul Gerota.

Iar cea care a fost prima imunizată este doctorița Alida Moise, care în primăvară a trecut printr-o formă extrem de gravă a bolii. Atunci, a stat zile întregi în comă la terapie intensivă.

Dr. Alida Moise, directorul Spitalului Gerota: ”Încă din perioada când eram aici în carantină, am sperat că vaccinul ăsta va fi gata. A apărut vaccinul și sperăm că lucrurile să fie controlate în viitorul apropiat”.

 

”Vaccinul este o șansă pentru toată lumea”

 

70% dintre angajații instituției au anunțat că vor să se imunizeze.

Dr. Cătălin Belinski, coordonatorul centrului de vaccinare de la Spitalul Gerota: ”Astăzi lista de programări este plină, se vor vaccina 65 de persoane, la fel și în zilele următoare”.

- Cu ce vă încurajăm?
- Îmi dai o bombonică după?
- Vă dau o prăjitură mare, nu o bombonică!
”.

Așa a început campania de vaccinare și la Spitalul Județean Constanta. Până în acest moment jumătate din personalul sanitar s-a înscris pentru a fi imunizat anti-COVID-19.

Inițial, aproape toți brancardierii din spital au refuzat să se înscrie pe lista pentru vaccinare.

Ioan Tofolean, manager Spitalul Județean de Urgență Constanța: ”Pe măsură ce feedbackurile vor fi pozitive sunt convins că numărul va crește semnificativ”.

Rodica Tudoran, medic șef UPU SMURD Constanța: ”Cred că vaccinul este o șansă pentru toată lumea. Este o șansă să stopăm evoluția acestei pandemii și să revenim la normal, să putem să trăim!”.

Personalul medical din tot județul Constanța, fie că lucrează la privat sau la stat, va fi imunizat în aproximativ trei săptămâni.

Cristina Mihaela Schipor, director DSP Constanța: ”În momentul în care vedem că aproape este epuizat imediat vom aproviziona, nu contează zi, noapte, vom aproviziona centrele de vaccinare”.

28 de centre de vaccinare au fost pregătite și la Galați. Prima persoană imunizată a fost doctorița care a tratat primul caz de covid din județ.

Dr. Manuela Arbune, medic Spitalul de Boli Infecțioase Galați: ”N-am niciun fel de emoții, am încredere în vaccin și sunt încrezătoare în ceea ce medicina și știința ne aduce la dispoziție și cred că prin această atitudine pot să dau un mesaj”.

Unele cadre medicale sunt și aici rezervate în privința vaccinării.

Dr. Mihaela Debita, coordonator al centrului de vaccinare: ”Din 250 de angajați, avem înregistrați vreo 95 de persoane care au solicitat vaccinarea. Dar știți cum e, pe măsură ce se derulează fenomentul, probabil că vor căpăta încredere”.

 

”Trebuie să ne întoarcem la viața de dinainte”

 

S-a dat startul campaniei de vaccinare și la Botoșani, luni dimineață.

În etapa întâi, județul Botoșani a primit 500 de doze de vaccin împotriva Covid, 400 pentru personalul medical de la spitalul județean și încă 100 pentru spitalul din Dorohoi.
Sunt programate circa 100 de persoane pe zi pentru vaccinare.

Ștefan Bercea, medic epidemiolog SJU Botoșani: ”Aici avem cabinetul unde se administrează vaccinurile și încă unul pentru supraveghere în imediata vecinătate. Sunteți pregătiți să începem? Da. Bun!”.

Medicul chirurg Iulian Preda de la Spitalul Județean Botoșani a fost printre primii injectați, mai ales că a trecut printr-o formă gravă a bolii.

Medic: ”Vaccinul este de tip ARN… Chiar și așa. Poate să fie și cu benzină, că tot îl fac”.

Iulian Preda, medic chirurg SJU Botoșani: ”Așa trebuie și trebuie să ne întoarcem la viața de dinainte. Eu era să mor de acest virus, nu numai că l-am avut. 38 de zile de spitalizare, 12 zile de ATI și 11 zile cu cortul pe cap”.

Medicii care se tem că după sărbători ar putea să apară alt val de îmbolnăviri s-au grăbit să se imunizeze.

Monica Adăscăliței, director DSP Botoșani: ”Cred în acest vaccin și am speranța că este începutul sfârșitului acestei pandemii și să scăpăm de această suferință. Foarte mulți dintre noi am pierdut oameni dragi”.

Dr. Valentina Morcov, medic infecționist Secția de Boli Infecțioase: ”Avem nevoie să facem acest vaccin la un număr cât mai mare de persoane, în special persoanele cu risc, pe lângă personalul medical. În momentul în care vom avea un număr suficient de persoane cu anticorpi, vom reuși să oprim propagarea acestui virus”.

 

”O eliberare de stresul care s-a acumulat până acum”

 

De luni dimineață medicii Spitalului Municipal din Timișoara au început vaccinarea. La centrul unității medicale în prima zi vor fi vaccinate 120 de cadre medicale. Deja în Timișoara sunt deschise 10 centre.

Prof. dr. Mirela Tomescu, medic specialist cardiolog: ”Am așteptat vaccinul pentru că lucrez într-o clinică suport covid, în clinica Ascar și ca atare trebuie să ne luăm toate măsurile de protecție”.

Dr. Gyalai Istvan, medic cardiolog: ”Foarte mult am așteptat, nu numai eu, cred că și colegii mei, e bine că a venit până la urmă. Putem să ne desfășurăm activitatea mai în siguranță zic eu”.

Ramona Gîdea, purtător de cuvânt Spitalul Municipal Timișoara: ”Am primit 360 de doze de vaccin pentru următoarele trei zile, deci vom vaccina 120 de cadre medicale pe zi, având în vedere platforma electronică s-au făcut programări și din alte cabinet”.

Campania de vaccinare anti-Covid 19 a început și la Spitalul Județean de Urgență din Alba Iulia, unde au fost trimise 390 de doze.

Dan Crainic, medic primar: ”Mi se pare normal să te vaccinezi, ca să scăpăm de ce s-a întâmplat până acum”.

Aurel Crișan, medic șef UPU SMURD: ”Important este să te vaccinezi. Ce să însemne, speranța că o să fie mai bine și că încet-încet dacă se vaccinează suficientă lume reușim cumva să ne reluăm activitățile normale”.

Gabriela Crainic, toxicolog: ”O eliberare de stres care s-a acumulat într-un an de zile și sperăm, trebuie să fim optimiști”.

În tară, aproximativ 20.000 de persoane vor fi imunizate zilnic.

 

Articol recomandat de sport.ro
Andreea Ignat, președinte la clubul-fenomen din România! ”Povestea echipei dintr-un sat de 94 de locuitori"
Andreea Ignat, președinte la clubul-fenomen din România! ”Povestea echipei dintr-un sat de 94 de locuitori"
Citește și...
Două județe și Capitala au rămas în scenariul roșu. Ilfov înregistrează o scădere a ratei de infectare

Capitala, județele Ilfov și Timiș au rămas în scenariul roșu.

Coronavirus România, bilanț 4 ianuarie. 3.130 de noi cazuri de infectare

Coronavirus România, bilanț 4 ianuarie. Până în prezent, pe teritoriul României au fost confirmate 643.559 de cazuri cu COVID-19.

O femeie din Dâmbovița a împlinit 100 de ani și citește fără ochelari. Care este secretul longevității sale

La 100 de ani nu şi-a pierdut optimismul, în ciuda greutăţilor întâmpinate de-a lungul timpului şi încă citeşte fără ochelari.

Recomandări
Nicușor Dan a convocat joi partidele la consultări pentru desemnarea premierului. Delegațiile partidelor la Cotroceni

Președintele Nicușor Dan va invita joi, 17 septembrie, la Palatul Cotroceni, președinții și reprezentanții partidelor și formațiunilor politice din Parlament pentru consultări în vederea desemnării candidatului la funcția de prim-ministru.

Bilanțul oficial al protestului „confiscat” din Piața Victoriei: 3 dosare penale, 6 reținuți și amenzi de 46.000 de lei

Ministerului Afacerilor Interne a anunțat miercuri că protestul s-a încheiat dar va continua identificarea și sancționarea persoanelor care au încălcat legea în urma protestului de marți din Piața Victoriei.

Știrile PRO TV lansează podcastul „Punct. Și de la capăt”, cu Cosmin Stan: Cele mai interesante povești nu sunt despre succes

Punct. Și de la capăt este podcastul în care oamenii își spun poveștile care i-au schimbat. Cu bune. Cu rele. Cu frică, curaj, pierderi, reușite, alegeri grele și începuturi noi.