Vaccinare pe scară largă în Beijing. China a raportat 33 de noi cazuri de infectare, un record în ultimele 2 luni

×
Publicitate

Mii de locuitori ai capitalei chineze Beijing s-au aşezat la coadă luni, pe un frig pătrunzător, pentru a fi vaccinaţi împotriva COVID-19 înainte de Noul An chinezesc, autorităţile dorind să evite cu orice preţ un nou val de epidemie, informează AFP.

Numai la Beijing peste 73.000 de persoane au primit deja prima doză de vaccin de vineri până duminică, informează presa, precizând că angajaţi municipali şi şoferi de autobuz se numără printre primele persoane cărora le-a fost administrat vaccinul, transmite Agerpres.

Autorităţile medicale au anunţat joi că au dat „undă verde condiţionată" generalizării unui prim vaccin de fabricaţie chineză, al cărui producător, compania Sinopharm, revendică o rată de eficacitate de 79%.

Într-un vast parc din estul Beijingului, candidaţii la vaccinare trebuiau să completeze luni un formular electronic cu ajutorul telefoanelor lor mobile, precizând că nu au contraindicaţii pentru administrare. Apoi, ei trebuiau să urce într-un autobuz care să-i ducă la un centru de vaccinare temporar instalat în interiorul parcului. Unii purtau câte două măşti chirurgicale.

Fără a aştepta o undă verde oficială din partea autorităţilor medicale, China a început deja să vaccineze milioane de persoane din vara trecută, în special personal medical, studenţi care plecau la studii în străinătate şi diplomaţi. Nu mai puţin de 4,5 milioane de doze de vaccin au fost deja administrate, au anunţat autorităţile săptămâna trecută.

China, unde COVID-19 a apărut prima dată în urmă cu mai bine de un an, intenţionează să accelereze campania de vaccinare odată cu apropierea Noului An chinezesc, celebrat pe 12 februarie. Aceste festivităţi provoacă de obicei cea mai mare migraţie din întreaga lume, când milioane de lucrători părăsesc marile oraşe pentru a-şi vizita familiile.

Căile ferate intenţionează să asigure 407 milioane de rute în perioada de concedii de Noul An chinezesc, din 28 ianuarie până pe 8 martie. Pentru a evita aglomeraţia în exces, trenuri suplimentare vor fi puse în circulaţie, iar unele universităţi şi-au închis deja porţile pentru a le permite studenţilor să se întoarcă din timp acasă. Astfel, unii vor beneficia de peste două luni de vacanţă.

Chiar dacă în linii mari China a eradicat epidemia, ea a semnalat luni 33 de noi cazuri de contaminare în ultimele 24 de ore, cel mai mare număr în ultimele două luni.

Vezi imaginile în galeria foto.

Articol recomandat de sport.ro
BREAKING NEWS Edi Iordănescu, aproape să devină noul selecționer!
BREAKING NEWS Edi Iordănescu, aproape să devină noul selecționer!
Citește și...
62167172
Cum a supraviețuit un tânăr agățat de roata unui avion după un zbor de 9.000 de kilometri. Prietenul lui a căzut la aterizare

Un tânăr a supraviețuit agățat de roata unui avion după un zbor de peste 9.000 de kilometri, de la Johannesburg la Londra, în timp ce prietenul lui a murit după ce a căzut de la 5.000 de metri, cu un minut înainte de aterizare.

62167170
Turiști izgoniți de pe pârtii în Germania, din cauza pandemiei: „Nu pot înțelege acest comportament”

Dorul de o zi petrecută pe pârtie pare greu de stăvilit și în cazul oamenilor din Germania. În weekend, mulți s-au îndreptat spre staţiunile montane din Renania de Nord-Westfalia.

62158802
SUA ar putea vaccina un milion de oameni pe zi. Trump îi contrazice iar pe medici

În Marea Britanie a început luni administrarea vaccinului dezvoltat de AstraZeneca și Universitatea Oxford.

Recomandări
Agerpres luca niculescu nicusor dan
Ce îi cer partidele premierului desemnat Luca Niculescu pentru a-i vota guvernul. „Liniile roșii” trasate de liderii politici

Înainte de a se întâlni cu premierul desemnat, partidele din Parlament au anunțat unele dintre condițiile, dar și „liniile roșii” pe care le au pentru a susține un guvern condus de Luca Niculescu.

Cristela georgescu agerpres
Noi percheziții în dosarul lui Călin Georgescu. Cristela Georgescu, chemată la DIICOT pentru a treia zi la rând

Cristela Georgescu a ajuns joi, pentru a treia zi consecutiv, la DIICOT, unde continuă perchezițiile informatice în dosarul în care Călin Georgescu este acuzat de înșelăciune cu un prejudiciu de 1,1 milioane de euro.

Vlcsnap 2026 10 08 10h14m13s506
A început pelerinajul Sfintei Parascheva de la Iași. Peste 11.000 de oameni așteaptă deja la racla Cuvioasei

La Iași, a început, în joi dimineață, cel mai mare pelerinaj din țară. Timp de o săptămână, sute de mii de oameni sunt așteptați să treacă pe la racla Sfintei Parascheva.