Campania "Alege Oaia", lansată de Daea în prezenţa lui Iohannis

×
Publicitate

Campania "Alege Oaia" este lansată joi la târgul INDAGRA chiar de către ministrul Agriculturii. Petre Daea, cel care declara cu convingere că "oaia este o statuie vie", care "a hrănit şi a îmbrăcat generaţii", vrea să îi ajute pe crescătorii de ovine.

 

La târg a venit şi preşedintele Klaus Iohannis care a cerut Guvernului să-i sprijine în mod real pe agricultori.

Preşedintele a declarat că România trebuie să iasă din cercul vicios prin care exportă materii prime, deci implicit subvenţii, şi importă produse cu valoarea adăugată ridicată, remarcând că în prima jumătate a anului importurile de produse agroalimentare au crescut cu 17% faţă de anul trecut, în timp ce exporturile au crescut doar cu 4,5%. El i-a încurajat pe tineri "să-şi întoarcă faţa către agricultură" şi apledat pentru promovarea inteligentă a produselor româneşti.

"România deţine a şasea cea mai mare suprafaţă agricolă din Uniunea Europeană, suntem în primii 10 exportatori de grâu şi porumb la nivel global, avem tot ceea ce ne trebuie pentru ca ţara noastră să se impună ca o veritabilă forţă în domeniul agricol şi alimentar. Dar pentru ca acest lucru să se întâmple, trebuie recuperate întârzierile şi eliminate unele neajunsuri. De exemplu, în prima jumătate a anului, importurile de produse agroalimentare au fost de aproape 3,5 miliarde de euro, în creştere cu 17% faţă de anul trecut. Exporturile noastre însă au crescut cu doar 4,5%, ceea ce a atras un deficit comercial de peste 1 miliard de euro numai din produsele agricole", a afirmat şeful statului, adăugând că "în această privinţă, este esenţial să ieşim din cercul vicios prin care exportăm materii prime, deci implicit subvenţii, şi importăm produse cu valoarea adăugată ridicată".

El a subliniat că o altă problemă importantă se referă la fragmentarea proprietăţii, cerând Guvernului să încrajeze fermierii mici şi mijlocii să se asocieze.

"La noi, fermele mici, cu suprafeţe sub 10 hectare, au o pondere de sub 98% din totalul fermelor existente, în timp ce, în ţările cu agricultură performantă, fermele competitive au în general suprafeţe de peste 50 de hectare. Din acest motiv, doresc să văd că Guvernul încurajează fermierii mici şi mijlocii să se asocieze, pentru ca ei să devină mai competitivi, mai productivi şi, astfel, să iasă din capcana agriculturii la scară mică", a afirmat Iohannis.

Afirmând că satul românesc poate renaşte numai prin şi împreună cu agricultura, motiv pentru care i-a încurajat pe tineri "să-şi întoarcă faţa către agricultură, cu optimism, dar mai ales cu interesul economic de a face performanţă în agricultură".

El a amintit că până în 2020, prin Politica Agricolă Comună, România beneficiază de fonduri de circa 20 de miliarde de euro, fonduri europene esenţiale, "mai ales că România nu ocupă un loc tocmai onorant în privinţa capitalizării exploataţiilor agricole".

Şeful statului a remarcat că, începând cu 2016, au fost făcuţi paşi importanţi pentru normalizarea plăţilor în agricultură, astfel încât fermierii să beneficieze la timp de plata subvenţiilor, atât din fonduri europene, cât şi de la bugetul de stat, progres care se vede în recoltele record obţinute în acest an la grâu, secară, rapiţă, orz şi floarea soarelui.

"În acest an, Ministerul Agriculturii şi-a asumat o ţintă de 3,3 miliarde de euro pentru fondurile europene atrase în agricultură. Vă încurajez, domnule ministru, să fiţi în continuare determinat să contribuiţi la succesul agriculturii noastre, astfel încât în 2018, la INDAGRA din anul Centenarului, să avem şi mai multe de sărbătorit", i s-a adresat Iohanjis ministrului Agriculturii Petre Daea..

"Însă, pentru aceasta, dincolo de imperativele din agricultura de astăzi, este important să ne pregătim pentru viitor. Este esenţial ca România să aibă o strategie a sa în ceea ce priveşte viitorul Politicii Agricole Comune, mai ales în contextul Brexit-ului şi al provocărilor existente la nivel european", a susţinut Klaus Iohannis.

El a apreciat că participarea la Târgul INDAGRA este o foarte bună ocazie şi pentru a vedea cât de multă pasiune şi pricepere se găsesc în produsele româneşti, motiv pentru care este necesar ca aceste produse "să fie promovate în mod inteligent"

Articol recomandat de sport.ro
FOTO La câteva luni după ce a pozat topless, fosta iubită a lui Dele Alli s-a fotografiat cu arma în mână: ”Doamne cât ești de sexy!”
FOTO La câteva luni după ce a pozat topless, fosta iubită a lui Dele Alli s-a fotografiat cu arma în mână: ”Doamne cât ești de sexy!”
Citește și...
61917863
Fost luptător în Legiunea Străină, mort intr-un grav accident. Cazul este cercetat de poliţişti

Un bărbat de 37 de ani din Brăila şi-a pierdut viaţă într-un accident rutier groaznic petrecut pe drumul european 584. Bărbatul care conducea o autoutilitară nu a păstrat distanţă regulamentară şi a intrat într-un TIR.

61917855
Cabral, reacție după „Balul Bobocilor” din Cluj: "Cu riscul de a părea un bătrân retrograd, mi se pare profund greșit"

Fotografiile în care elevele de 15 ani de la Colegiul tehnic “Augustin Maior” din Cluj sunt supuse unei probe controversate la Balul Bobocilor continua sa starneasca numeroase comentarii.

61917844
Ziua Armatei Române, încheiată pe ritmuri de fanfară. Mesajul ministrului Fifor

Ziua Armatei Române s-a încheiat, la Bucureşti, pe ritmuri de fanfara.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 26 07h39m17s489
Pompieri atacați cu pietre și furci, după ce au intervenit la Focul lui Sumedru, lângă Pitești. Un salvator a ajuns la spital

O tradiție românească nelipsită în ajunul Sfântului Dumitru, „Focul lui Sumedru”, a degenerat într-un scandal uriaș, azi-noapte, lângă Pitești.

Bucurie alegeri serbia
Studenții răstoarnă puterea în Serbia: Aleksandar Vučić și-a recunoscut înfrângerea. Val de bucurie pe străzile Belgradului

Serbia se pregătește pentru o schimbare majoră de putere, după 14 ani de dominație a Partidului Progresist Sârb. 

Vlcsnap 2026 10 26 07h11m08s010
Orașele în care vin prea mulți turiști: „Evit să mai merg în centru”. În Brașov se oferă deja reduceri localnicilor

Un studiu făcut la Sibiu arată că orașul riscă să ajungă la „turistificare” - fenomenul prin care o destinație satisface mai mult nevoile turiștilor decât ale locuitorilor.