Polițiștii au deschis o anchetă și au pus mâna pe cei doi suspecți.
Femeia de 73 de ani era la biserică atunci când cei doi indivizi i-au intrat în locuință. După o oră a venit acasă și a simțit că-i fuge pământul de sub picioare când a văzut ce s-a întâmplat.
Cătălina Seciu, victimă: ”Era poarta descuiată. Când am ajuns aici la uşa asta, văd polistirena care e ruptă aşa şi am văzut uşa acolo”.
Bătrâna avea în casă economiile strânse în ultimele ani. O vecină a sunat la 112.
Cătălina Seciu, victimă: ”În total am avut 100 de milioane legat în elastic, mai aveam 30 de milioane bani vechi şi apoi am avut 117.000 de forinţi. Tare greu am strâns şi am vândut şi casa la Floreşti”.
Polițiștii au găsit o armă și sume de bani la suspecții reținuți
Gabriel Dumitrache, purtătorul de cuvânt al IPJ Bacău: ”Poliţiştii au identificat doi bărbaţi de 29, respectiv 33 de ani, bănuiţi de comiterea faptelor”.
Oamenii legii au făcut percheziții și au găsit o armă și mai multe sume de bani. Cei doi indivizi sunt acum reținuți.
Vecinii bătrânei sunt șocați de cele întâmplate.
”-Vă e frică?
-Da’ cum să nu ne fie frică. Niciodată nu a fost aşa ceva aici”.
Polițiștii încearcă acum să recupereze prejudiciul.