Bărbatul în vârstă de 41 de ani a fost reținut în cursul nopții și marți va fi prezentat instanței cu propunere de arestare preventivă pentru omor.

El ar fi omorât-o pe prietena mamei sale, o femeie în vârstă de 69 de ani, în cursul dimineții trecute, într-un acces de furie, din cauză că femeia ar fi refuzat să întrețină relații sexuale cu el, spun surse din anchetă.

Între timp, medicii legiști au făcut necropsia trupului și au constatat drept cauză a morții hemoragia puternică, după ce victima a fost înjunghiată în abdomen.

Specialiștii au trimis și probe la laborator, pentru a afla dacă victima a fost sau nu agresată sexual.

Citește și
Premieră la Marie Curie: prima secție de chirurgie cardiacă dedicată exclusiv copiilor va fi deschisă în București

Au găsit pe trup leziuni care ridică o astfel de suspiciune. Victima a fost găsită luni înjunghiată de mai multe ori într-un apartament din Iași care-i aparține unei prietene.

Suspectul reținut este fiul gazdei.