Potrivit unor surse judiciare, individul ar fi un recidivist, condamnat pentru crimă și eliberat condiționat.
Atenție, urmează informații care vă pot afecta emoțional!
Fata de 18 ani a fost găsită moartă pe un câmp din localitatea Parhida, în apropierea unei ferme de animale. Făcea acolo practică, pentru că era elevă la un liceu agricol din Borş.
Una dintre sarcini era să meargă cu caprele la păscut, cum s-a întâmplat vineri dimineaţă. La un moment dat, o femeie care lucrează la fermă nu a mai văzut-o, s-a dus să o caute şi a găsit-o moartă.
Potrivit surselor din anchetă, fata ar fi avut semne clare de violenţă în zona gâtului. Principalul suspect, un cioban angajat la aceeași fermă a fost prins de polițiști vineri seara.
Conform Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor, bărbatul a fost găsit în jurul orei 18:00, ascuns într-un lan de rapiţă, în apropierea locului crimei. Acesta era rănit la un picior şi avea hainele îmbibate de sânge.
„Bărbatul a fost găsit la un kilometru distanţă de locul faptei, ascuns într-un lan de rapiţă. A fost sesizată prezenţa lui din elicopter, prin termoviziune şi astfel a fost descoperit", a declarat, pentru Agerpres, purtătorul de cuvânt al IPJ Bihor, Alina Dinu.
În înregistrarea video, el a mărturisit că i-a aplicat tinerei mai multe lovituri de briceag în zona gâtului.
La scurt timp după descoperirea trupului tinerei, poliția a dat publicității o fotografie cu suspectul pe care l-au căutat cu forțe impresionate. Pentru căutari a fost ridicat un elicopter, au folosit drone și câini de urmă.
Individul se numește Bóné Jozsef-Zsolt, de 39 de ani, din localitatea Parhida, județul Bihor.
Bărbatul căutat ar fi avut o condamnare de 20 de ani pentru crimă. A fost eliberat condiţionat în aprilie anul trecut, după 16 ani de închisoare.