Barbatul care a batut o salvamontista intr-un bar din Straja, in arest inca 30 de zile. Tanara vrea sa-si retraga plangerea

61771540

Barbatul care a batut o salvamontista din statiunea Straja, in timpul unei petreceri private, ramane in arest preventiv pentru inca 30 de zile, potrivit hotararii luate vineri de magistratii Judecatoriei Petrosani.

"La termenul de astazi (vineri, n.r.), stabilit in procedura de camera preliminara - care nu se caracterizeaza prin publicitate, (...) s-a dispus mentinerea arestarii preventive a inculpatului Palesica Sorin Constantin. Masura este dispusa pentru o durata de 30 de zile, cu drept de contestatie in 48 de ore de la pronuntare", a declarat, pentru Agerpres, purtatorul de cuvant al Judecatoriei Petrosani, judecatoarea Cristina Curuja.

Inculpatul a declarat in fata judecatorului ca va formula o contestatie impotriva hotararii instantei. Contestatia se va judeca la Tribunalul Hunedoara.

Intrebata daca victima a depus o cerere de retragere a plangerii penale impotriva inculpatului, reprezentanta Judecatoriei Petrosani a explicat ca, deoarece dosarul se afla in faza procedurii de camera preliminara, nu se pot comunica alte informatii legate de acesta.

Salvamontista Miruna Inel, de 21 ani, a fost batuta, la inceputul lunii februarie, de un barbat de 33 de ani in timp ce se afla la o petrecere privata in statiunea Straja. Tanara a fost transportata la spital, in stare de inconstienta, de un echipaj SMURD. Incidentul a fost surprins de camerele de supraveghere ale localului.

Procurorii au finalizat ancheta in acest caz, agresorul fetei, Constantin Sorin Palesica, fiind acuzat de trei infractiuni de lovire, cu trei victime, intre care si salvamontista. Dosarul a fost trimis Judecatoriei Petrosani, iar barbatul este cercetat in stare de arest preventiv.

Daca va fi gasit vinovat in acest dosar, Constantin Sorin Palesica risca sa primeasca o pedeapsa care poate ajunge pana la 4 ani de inchisoare, in conditiile in care este cunoscut ca recidivist.

Pe de alta parte, salvamontista a incercat joi sa inregistreze la un birou notarial din Lupeni o declaratie prin care isi retrage plangerea depusa in acest caz. Notarul a refuzat sa dea curs procedurii, motivand ca tanara ar fi avut un 'consimtamant viciat'.

Procurorii au trimis dosarul Palesica la Judecatoria Petrosani

Procurorii au finalizat ancheta in cazul salvamontistei din Straja care a fost agresata de un barbat in timpul unei petreceri private, iar dosarul a fost transmis Judecatoriei Petrosani.

"Dosarul a fost transmis de la Parchetul Petrosani la Judecatoria Petrosani, urmand sa intre in camera preliminara, dupa care se va fixa termen de judecata", a declarat vineri, pentru AGERPRES, purtatorul de cuvant al Parchetului de pe langa Judecatoria Petrosani, procurorul Darius Roman

Constantin Sorin Palesica, barbatul care a lovit-o pe salvamontista Miruna Inel, este acuzat prin rechizitoriu de trei infractiuni de lovire, cu trei persoane vatamate. Doua dintre victime, intre care si Miruna Inel, au certificate medico-legale din care reiese faptul ca au avut nevoie de ingrijiri medicale.

Potrivit procurorului, dosarul este in faza de camera preliminara la Judecatorie, iar in acest stadiu nu se poate lua act de vreo eventuala retragere a plangerii penale din partea salvamontistei. Acest lucru se poate intampla insa doar dupa ce dosarul ajunge pe rol si se fixeaza un termen de judecata.

Un notar a respins solicitarea salvamontistei din Straja: "Consimtamantul tinerei era viciat"

Adrian Marginean, notarul din orasul Lupeni care a respins solicitarea de a intocmi o cerere de retragere a plangerii penale in cazul salvamontistei agresate in statiunea Straja, a declarat vineri, pentru AGERPRES, ca nu a putut face acest lucru deoarece a considerat ca tanara nu ar fi consimtit voluntar la acest gest.

Notarul public Adrian Marginean a apreciat ca fata ar fi avut "un consimtamant viciat", in conditiile in care victima ar fi venit in biroul sau insotita chiar de avocatul agresorului.

"Am considerat ca un consimtamant al ei, nu ar fi fost neaparat al ei. Era viciat. Atat timp cat a venit cu avocatul partii adverse, care-i dicta ce sa scrie pe cerere, am considerat ca nu este cazul sa fac asa ceva. (... ) Eu imi sustin punctul de vedere. Am vazut-o in fata mea si am considerat ca nu e moral sa-i fac (acel act, n.r.) pentru ca nu era un consimtamant liber exprimat de catre ea, desi asa ar fi parut la prima vedere", a afirmat notarul Adrian Marginean.

Dupa ce a refuzat sa intocmeasca actul solicitat de tanara, notarul si-a sunat si alti colegi carora le-a explicat situatia cu care s-a confruntat si este convins ca si alti notari publici din zona nu vor raspunde solicitarii tinerei.

Pe de alta parte, Adrian Marginean afirma ca nu era nevoie ca tanara sa mearga la un notar pentru a depune ulterior o solicitare de impacare, la dosar fiind acceptata si o cerere simpla din partea victimei.

Tanara nu a putut fi contactata pentru un raspuns referitor la acest subiect.
 

 

Articol recomandat de sport.ro
„S-au făcut de râs în fața întregii lumi!” Rușii ironizează France Football după nominalizările la Balonul de Aur
„S-au făcut de râs în fața întregii lumi!” Rușii ironizează France Football după nominalizările la Balonul de Aur
Citește și...
Barbatul din Galati atacat in propria casa, in miez de noapte, a murit la spital. Agresorul sau a fost arestat

Barbatul de 47 de ani, din Galati, atacat miercuri noapte in casa de un recidivist periculos, a decedat la spital. Medicii spun ca el ajunsese in coma profunda si, in ciuda tuturor eforturilor, a intrat de mai multe ori in stop cardio-respirator.

Educatoarea care a fost inregistrata in timp ce jignea un copil de 5 ani, suspendata pana la finalul anchetei din Timis

Educatoarea din judetul Timis surprinsa in timp ce jignea si tipa la copii de 5 ani a fost suspendata de Inspectoratul Scolar. Monica Cermure de 41 de ani nu mai are voie sa intre in unitatea de invatamant, pana la finalul anchetei.

Senatoarea Doina Tudor, cercetata in libertate sub control judiciar. Judecatorii au respins cererea de arestare preventiva

Inalta Curte de Casatie si Justitie a decis vineri ca senatoarea Doina Tudor sa fie cercetata de DNA in libertate sub control judiciar, in dosarul in care este de acuzata de complicitate la luare de mita.

Recomandări
Explicația „contabilă” care a dus la scăderea statistică a inflației. Ce este efectul de bază

Inflația anuală din România a coborât la 6,2% în luna august 2026, de la 8,2% înregistrat în luna iulie, potrivit datelor publicate de Institutul Național de Statistică.

Un general al Armatei Române, găsit împuşcat în cap, în Prahova. Ce au găsit anchetatorii lângă trupul lui

Generalul Dorin Ioniţă a fost găsit, vineri, împuşcat în cap într-un imobil pe care-l deţine în localitatea Păuleşti din judeţul Prahova. Lângă cadavrul său, anchetatorii au găsit un pistol, care, din primele verificări, era deţinut legal.

PRO TV face un anunț de 10! Nadia Comăneci se alătură juriului „Românii au talent”. „Mă bucur enorm”

Într-o emisiune de 10, în fața unui public de 10, o personalitate care a făcut din 10 un simbol al perfecțiunii, pornește în căutarea unor concurenți de 10!