Bărbat înjunghiat de femeia cu care trăia de 20 de ani, în fața celor 5 fiice. ”Dacă nu luam eu cuțitul, lua el!”

×
Publicitate

Un bărbat de 50 de ani din Dâmbovița a fost înjunghiat, într-un scandal în familie, de femeia cu care trăiește de aproape 20 de ani. Scena sângeroasă s-a petrecut sub privirile celor cinci fiice pe care cuplul le are.

 

Luată la întrebări de polițiști, suspecta susține că a acționat în legitimă apărare și că n-a avut intenția de a a-i face rău partenerului său.

Femeia de 35 de ani care l-a rănit pe partenerul ei spună că bărbatul ar fi fost violent și ea s-ar fi apărat, înspăimântată. Cei doi sunt împreună de 19 ani și au cinci fete de crescut.

Relația lor tensionată a fost marcată de scandaluri de multă vreme, dar miercuri dimineața lucrurile au scapăt de sub control.

Cornelia Tănase, iubita cercetată: ”Dacă nu luam eu cuțitul, lua el! A băut două pahare de țuică și pe urma mi-a dat cu pumnii în cap, m-a luat de păr. Fracțiune de secundă, nu știu cum s-a întâmplat, că n-am vrut”.

Imediat după atac, femeia a sunat la 112 să ceară ajutor. La fața locului s-au mobilizat echipajele de la ambulanță și poliție. Anchetatorii au sosit la fața locului, iar femeia este audiată.

În aceeași gospodărie locuiesc și părinții bărbatului rănit. Povestesc că au intervenit des în certurile dintre fiul lor și partenera de viață, dar nu se așteptau la o asemenea agresiune.

Vecină: ”Ce i-a venit, Satana în cap, să facă ea treaba asta?! Că ea ținea la el, îl lua când bea pe drum, îl lua acasă”.

 

Femeia poate fi acuzată de tentativă de omor

 

Singurul care aduce bani în casa era bărbatul, spun apropiații familiei, dar cheltuia bruma de câștig pe băutură.

”Vecina: El bea, muncește pe la Nucet și bea banii pe care îi ia. Probabil că nu i-o fi convenit treaba asta, că au 5 copii.
Reporter: Dar el e violent?
Vecină: Nu e violent, vorbește așa aiurea, dar nu e violent”.

Bărbatul a fost operat la Spitalul Județean din Târgoviște. Urmează să fie investigat de medicii legiști pentru a se constata dacă viața i-a fost pusă în primejdie.

În funcție de concluziile legiștilor, polițiștii vor decide dacă femeia va fi cercetată penal pentru loviri sau alte violențe ori pentru tentativă de omor.

 

Articol recomandat de sport.ro
Dezastru pentru Vinicius, după gestul nesăbuit din Real Madrid - Villarreal: "E practic adio! Șanse de 99%"
Dezastru pentru Vinicius, după gestul nesăbuit din Real Madrid - Villarreal: "E practic adio! Șanse de 99%"
Citește și...
62180898
Una dintre cele mai mari rețele de trafic de droguri din România, destructurată. Unde acționau

Una dintre cele mai mari rețele de trafic de droguri descoperite vreodată în țara noastră a fost destructurată miercuri dimineață.

62180518
Spania a reluat vaccinările cu serul AstraZeneca. Ce grupe de populație sunt imunizate

Vaccinările cu AstraZeneca au fost reluate în Spania, după ce fuseseră întrerupte pe 15 martie, din cauza unor suspiciuni cu privire la apariția unor cazuri de tromboze care în unele cazuri au dus la deces.

62130848
Restricții în Sectorul 5 al Capitalei. Prefectul spune că decizia primarului este nelegală

UPDATE Decizia primarului Sectorului 5 este nelegală, potrivit prefectului Capitalei.

Recomandări
62574277
Cazul șocant al criminalului recidivist Emil Gânj. Condamnat pentru omor, a ieșit cu 5 ani mai devreme, apoi a ucis-o pe Anda

Fiecare viață luată unei femei este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. Violența împotriva femeilor continuă, răspunsurile vin mereu târziu, iar autoritățile au mare parte din vină. Iubirea ar trebui să protejeze, nu să rănească.

62580240
Vremea se schimbă radical în România. Temperaturile scad brusc cu până la 15 grade. Vin ploile abundente și ninsori la munte

După săptămâni neobișnuit de calde toamna devine rece și ploioasă, anunță meteorologii.

Zelenski putin
Rusia şi Ucraina au încheiat un "armistiţiu energetic", afirmă Donald Trump. În schimb, Zelenski spune că habar n-avea

Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat că Rusia şi Ucraina au convenit să înceteze atacurile împotriva infrastructurilor energetice, informează AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.