Averse de ploaie, grindina si temperaturi caniculare anuntate pentru miercuri. Prognoza meteo pana sambata

×
Publicitate

Miercuri, aversele se vor semnala local in sud-vest, in centru, dar si in zonele de deal si de munte, iar seara si noaptea, mai ales in nord-est. Se pot depasi izolat 20 l/mp si poate sa apara grindina.

Vantul se va inteti in est si in sud-est, iar maximele se vor incadra intre 24 si 32 de grade Celsius.

VEZI AICI CUM VA FI VREMEA IN ORASUL TAU

In Dobrogea si in Baragan, vom zari soarele pentru scurte momente. Dupa amiaza si seara, pe arii restranse, vor veni averse neimportante cantitativ, iar vantul se va inteti temporar. La amiaza, termometrele vor indica 29-30 de grade Celsius.

Mai sus, in Moldova sudica si in nordul Munteniei, se anunta innorari temporare, iar aversele vor veni pe arii restrinse. In zonele mai inalte se pot strange cantitati mai importante de apa, vantul va avea intensificari, iar maximele termice ajung pana la 30 de grade Celsius. In jumatatea nordica a Moldovei, instabilitatea creste la apropierea serii, cand vor fi averse, insotite de fulgere si porniri ale vantului. E posibil sa cada grindina, mai ales in zonele de munte si se pot strange peste 20 de litri de apa pe metrul patrat.
Temperaturile raman la fel de ridicate ca si marti.

In nordul Transilvaniei si in Maramures, vor fi averse in mai multe reprize, dar pe suprafete mici, iar vintul se va inteti pe timpul ploilor. Nu sunt anuntate cantitati importante de apa, iar maximele termice ajung pana la 32 de grade Celsius. Si in vestul tarii, vor cadea averse insa pe suprafete restranse. Vor fi si momente cu soare pe timpul zilei, iar maximele ajung pana la 32 de grade Celsius.

In tinuturile centrale, se anunta multi nori si averse in mai multe reprize. Vor fi si fulgere si porniri ale vantului si e posibil sa cada grindina, mai ales in zonele de munte. Cantitatile de apa pot depasi 20 l/mp. Instabilitatea va afecta si sud-vestul tarii. Va ploua, vor fi descarcari electrice, iar vantul se va inteti pe timpul ploilor. Se pot depasi izolat 20 l/mp si nu este exclus sa cada grindina. In sudul tarii vor fi innorari, dar si momente cu soare, iar aversele vor veni pe arii restranse. In regimul termic nu prea
apar schimbari fata de marti. Maximele vor fi de pana la 30 de grade.

In Bucuresti, miercuri vor fi conditii de ploi de scurta durata si descarcari electrice. La amiaza, asteptam 29-30 de grade Celsius. Sunt anuntate averse si la noapte, iar temperaturile ajung la 18 grade.

La munte se anunta instabilitate, iar pe arii extinse se vor semnala ploi zgomotoase însotite de fenomene electrice. Cantitatile de apa, izolat, vor depasi 20 l/mp si vor fi conditii de grindina. Vantul va fi mai nervos pe crestele inalte, dar si in restul masivelor, pe timpul ploilor.

In zona litoralului gasim vreme buna in ansamblu, insa dupa-amiaza si noaptea, vor fi conditii de averse si fulgere. Vantul se va inteti temporar. Pe plaja vor fi temperaturi
cuprinse intre 27 si 30 de grade, iar apa marii va avea intre
22 si 24 de grade Celsius.

PROGNOZA METEO PE URMATOARELE 3 ZILE

JOI -  Vremea va fi in continuare in general instabila, cu innorari temporar accentuate. Indeosebi in a doua parte a zilei si la inceputul noptii vor fi averse, descarcari electrice si intensificari de scurta durata ale vantului in zonele de deal si la munte, local in sudul, estul si centrul tarii si izolat in rest. Cantitatile de apa vor fi izolat insemnate si vor fi conditii de grindina. Temperaturile maxime se vor incadra intre 22 si 31 de grade, iar cele minime intre 12 si 22 de grade. Presiunea atmosferica va fi relativ stationara.

VINERI - Vremea se va mentine in general instabila. Cerul va avea innorari temporar accentuate si, mai ales dupa-amiaza si seara, vor cadea averse, insotite de descarcari electrice, pe arii extinse in zonele de deal si de munte, precum si in partea de nord-est a teritoriului, local in regiunile sudice si centrale si pe arii mai restranse in rest. Izolat, cantitatile de apa vor fi insemnate si vor fi conditii de grindina. Vantul va avea unele intensificari in Moldova, Dobrogea, estul Munteniei si pe crestele montane, dar pentru scurta durata si in celelalte regiuni, in timpul averselor. Temperaturile maxime vor fi cuprinse intre 24 si 32 de grade, iar cele minime intre 12 si 23 de grade.

SAMBATA - Vremea va ramane in general instabila in cea mai mare parte a tarii. In jumatatea de sud si in zona de munte, mai ales in cursul zilei si la inceputul noptii, vor fi innorari temporar accentuate si pe arii relativ extinse vor cadea averse, insotite de descarcari electrice. In restul teritoriului cerul va fi variabil, iar astfel de fenomene se vor semnala local, cu precadere in Transilvania, Crisana si sudul Moldovei. Izolat cantitatile de apa vor fi insemnate si vor fi conditii de grindina. Vantul va avea intensificari in estul si sud-estul tarii, dar trecator si in celelalte regiuni in timpul averselor. Temperaturile maxime vor fi cuprinse intre 25 si 32 de grade, iar cele minime intre 13 si 23 de grade, usor mai scazute in depresiuni.

Articol recomandat de sport.ro
OUT de la FCSB! Starul lui Gigi Becali și-a făcut bagajele: „Scapă de presiunea patronului”
OUT de la FCSB! Starul lui Gigi Becali și-a făcut bagajele: „Scapă de presiunea patronului”
Citește și...
Norii s-au rupt deasupra orasului Targoviste, iar vijelia a semanat spaima. Acoperisul unui bloc, smuls si aruncat pe masini

O vijelie iscata parca din senin, ce a durat mai putin de doua ore, a semanat spaima, marti seara, in Targoviste. Cerul s-a intunecat deodata, a plouat torential de parca s-au rupt norii, iar vantul a batut cu putere.
 

Romanii vor avea parte de vreme instabila in zilele urmatoare. Care vor fi temperaturile la mare si la munte

In zilele urmatoare vremea ramane instabila in tara noastra si se pot strange cantitati mai importante de apa si vor fi conditii de grindina.

Un mit vechi de cand lumea a fost demontat. Studiul care arata ca vremea n-are nicio legatura cu durerile de spate

Un studiu realizat pe 1.000 de pacienti, la Universitatea din Sydney, nu a gasit nicio legatura intre temperatura de afara, ploaie, presiunea atmosferica, umiditate si durerile de spate.

Recomandări
DW: ”Războiul Rusiei ajunge în România”. Germanii remarcă lentoarea autorităților de la București

Războiul Rusiei a ajuns în România și Republica Moldova, constată nemții de la Deutsche Welle, într-un articol care evidențiază și reacțiile lente ale Bucureștiului față de repetatele agresiuni moscovite. DW consideră incursiunile ruse drept deliberate.

Criza carburanților se adâncește: motorina atinge recorduri în SUA, iar în Germania trece de 2 euro pe litru

În Orientul Mijlociu, tensiunile rămân ridicate. Arabia Saudită a anunțat aseară că o conductă petrolieră importantă a fost lovită cu drone lansate din Irak.

Vreme instabilă în România până duminică seara. ANM anunță ploi torențiale și vânt puternic. HARTĂ

Meteorologii au emis o informare de intensificări ale vântului, instabilitate atmosferică şi cantităţi însemnate de apă, ce vizează iniţial jumătatea de est a ţării, apoi fenomenele meteo se extind în sud-est şi local în centru şi sud, până duminică.