Autostrăzile din România, un pericol pentru animalele sălbatice. Soluțiile ecologiștilor

×
Publicitate

Deşi avem puţini kilometri, autostrăzile noastre sunt un pericol pentru animalele sălbatice. Aşa că unele ajung pe carosabil, unde, dincolo de sfârşitul lor cumplit, pot provoca accidente grave.

Ecologiştii au depus la ministerul Mediului, dar şi al Transporturilor, un ghid cu speciile de animale care au fost observate pe traseul autostrăzilor existente, dar şi al celor aflate în faza de proiect.

Deşi este abia în faza de proiect, pe traseul autostrăzii Târgu Mureş - Iaşi au fost observate cinci mii de animale din diferite specii.

Astfel numai pe raza judeţului Mureş ar fi nevoie de cel puţin trei ecoducte.

Iulia Vizi, reprezentant ONG: "Sunt puncte critice pe zona de câmpie acolo unde autostrada reprezintă o barieră în calea oamenilor şi animalelor sălbatice. Se pot implementa, nu există costuri suplimentare mai mari de 10 la sută din totalul costului autostrăzii."

Autostrada ar tranzita o bună parte din Munţii Carpaţi unde trăiesc urşi, lupi, cerbi dar şi raşi şi pisici sălbatice. Animalele au fost observate cu ajutorul camerelor capcană montate în pădure.

Soos Tibor, responsabil proiect: "Noi ştim de un plan tehnic. Am propus mai multe structui ecoducte, tuneluri în zona unde ar favoriza permeabilitatea sau am cerut schimbarea podeţelor."

Trecerile peste autostrăzi trebuie relizate în aşa fel încât habitatul sălbăticiunilor să nu fie intererupt. Să fie amplasate la 5 km distanţă, să aibă o lăţime de cel puţin 100 de metri, iar gardurile să fie unele speciale, astfel că animalele să nu le poate sări.

Proiectul ecoductelor, numit Transgreen are o valoare de 2.5 milioane de euro şi este realizat în parteneriat cu alte ţări din Europa.

 

Articol recomandat de sport.ro
Stadionul de 140.000.000 de euro este aproape gata! Imagini spectaculoase
Stadionul de 140.000.000 de euro este aproape gata! Imagini spectaculoase
Citește și...
62086111
Concurs de înot pentru 200 de copii. Cu ce impresie a rămas o sportivă din Republica Moldova
În jur de 200 de copii participă zilele acestea la un concurs de înot ce se desfăşoară într-un oraş din Bistriţa Năsăud.
62086099
Incendiu puternic la o sală de sport din Timișoara. De la ce a izbucnit focul
Un incendiu puternic a izbucnit într-o sală de sport din Timişoara, iar 32 de persoane au fost evacuate de urgenţă.
62086119
Relicva Sfântului Papă Ioan Paul al II-lea, purtată duminică în procesiune în Capitală
Relicva Sfântului Papă Ioan Paul al II-lea va fi purtată, duminică, în procesiune pe străzile Capitalei, la aceasta urmând să participe mii de credincioşi.