DOCUMENT. Planul ministrului Sănătății de combatere a valului 5 Covid, ”să evităm un lockdown”
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, şi şeful Centrului Naţional pentru Supravegherea şi Controlul Bolilor, medicul Adriana Pistol, au prezentat, miercuri, planul de măsuri pentru gestionarea valului 5 al pandemiei de COVID-19 în România.
Planul ministrului Sănătății a fost prezentat într-o conferinţă de presă care a fost transmisă LIVE pe PRO TV NEWS, iar documentul poate fi consultat AICI.
De asemenea, estimările privind posibila evoluție a cazurilor de Omicron în România, prezentate de medicul Adriana Pistol, pot fi consultate AICI.
Rafila a anunțat că, printre măsurile avute în vedere de autorități se numără aducerea în țară a medicaţiei care poate fi administrată în sistem ambulatoriu pentru pacienţii cu COVID, mărirea capacităţii de testare, precum și elaborarea unui ghid de recomandări pentru monitorizarea ambulatorie.
El a mai anunţat extinderea capacităţii de testare şi a asistenţei medicale ambulatorii, amintind de OUG care face posibilă extinderea testării la cabinetele de medicină de familie.
”Accesul la testare este esenţial pentru a depista infecţia. Se testează oricine are simptomalogia sau care are contact cu o persoană infectată”, a afirmat Rafila.
Nu în ultimul rând, ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, s-a arătat nemulțumit de faptul că nu s-a adoptat Legea certificatului electronic Covid.
”Este o măsură pe care am fi vrut să o luăm, chiar dacă temporar, în România, în aşa fel încât să gestionăm cât mai bine acest val 5. Rămâne de văzut dacă în perioada următoare va exista o decizie politică, care să ducă la adoptarea unui astfel de document”, a spus ministrul.
El a precizat că autorităţile doresc să evite trei lucruri, şi anume un lockdown care va afecta serios viaţa economică a ţării, închiderea şcolilor, pentru că întotdeauna a militat pentru şcolile deschise, în condiţii de siguranţă pentru elevi şi profesori şi ceea ce preocupă cel mai mult, un număr cât mai mic de decese.
”Reducerea de decese este esenţială şi trebuie să avem la dispoziţie toate instrumentele pentru ca acest lucru să fie realizat şi în ţara noastră”, a mai spus Rafila.
Ministrul a subliniat faptul că insistă foarte mult pentru vaccinarea populației.
”Trebuie să găsim o soluţie pentru revitalizarea acestei campanii de vaccinare, inclusiv prin implicarea directă a profesioniştilor din sănătate”, a spus Rafila, precizând că trebuie transmise informaţii către populaţie, care să fie ”credibile şi accesibile”.
Când se consideră că am intrat în valul 5 al pandemiei
Ministrul a fost întrebat dacă putem spune că a început valul 5 în România, având în vedere creşterea numărului de cazuri de COVID.
Rafila a afirmat că atunci când în România rata de reproducere a infecţiei se va apropia de 1, atunci probabil că se va putea discuta despre începutul valului 5 al pandemiei
“Faţă de cifrele de ieri avem o stabilizare a numărului de cazuri care este mai crescut ca în urmă cu şapte zile. Trebuie să comparăm aceeaşi zi din săptămână, e ceva mai crescut. E posibil să înregistrăm o creştere în perioada următoare, trebuie să vedem dacă e vorba d stabilizare la acest nivel sau deja începe creşterea. Din fericire, numărul de decese rămâne scăzut, dar ştim că între numărul de decese, cazurile internate la ATI şi numărul de cazuri înregistrat zilnic este totdeauna un decalaj de câteva săptămâni. Rămâne să vedem lucrul ăsta. Ieri, rata de reproducere a infecţiei pentru România era ieri de 0,91, era subunitară. Când rata de reproducere se va apropia de 1 probabil că putem discuta de începutul valului 5”, a precizat Alexandru Rafila.
Sinteza declarațiilor:
Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila:
- Știți bine că ne-am aflat în cursul celui de-al patrulea val în situația în care sistemul medical a fost depășit.
- Am avut cea mai mare mortalitate din UE, practic 3% din pacienții infectați în România au decedat, un procent foarte mare.
- Nu avem la îndemână decât măsurile de sănătate publică, care se referă la distanțare, utilizarea măștii. Insistăm foarte mult pe vaccinare, trebuie să găsim o metodă să revitalizăm această campanie
- Din păcate o măsură care să încetinească transmiterea respectiv utilizarea acelui certificat covid noi l-am elaborat, dar nu a fost adoptat. Este o măsură pe care am fi vrut să o luăm, chiar și temporar.
- Rămâne de văzut dacă în perioada următoare va exista o decizie politică care să ducă la adoptarea unui astfel de document, încât să evităm trei lucruri majore. În primul rând vrem să evităm un lockdown, care ar afecta economia, închiderea școlilor, am militat pentru deschiderea școlilor, și ceea ce ne preocupă cel mai mult, să avem un numâr cât mai mic de decese.
Adriana Pistol, director CNSCBT
- Exista câteva vulnerabilități: aproximativ 60% din populația peste 65 de ani și cu boli cronice nu este vaccinată și numai 25% dintre persoane care au fost vaccinate cu doză completă au efectuat și doza booster.
- De asemenea, deși a fost introdus PLF, prin necompletarea acestuia de către călătorii care au sosit în țară într-o proporție foarte mare face dificilă ancheta epidemiologică. Nu în ultimul rând nerespectarea măsurilor de carantină, ca și întârzierea adoptării certificatului COVID-19, înseamnă că în concluzie avem o populație receptivă numeroasă, care se poate îmbolnăvi oricând.
- Avem un risc foarte mare de răspândire a Omicron.
Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila:
- Am avut întâlniri cu producaătorii de medicamente inovative, să avem cât mai repede medicația care se poate administra în sistem ambulatoriu și care deja există în unele țări.
- Și noi am avut discuții foarte serioase în ceea ce privește achiziții acestor medicamente.
- Am înființat o structură de administrare la nivelul Ministerului Sămătății în ceea ce privește resursele medicale pentru pacienții infectați.
- Dau un exemplu de bună practică în Bacău. Spitalele colaborează pentru a asigura accesul la servicii medicale ș i pentru pacienții covid și pentru cei fără covid.
- Vom pune la dispoziție lista centrelor de testare, atât pe site-ul ministerului Sănătății cât și pe site-ul fiecărei direcții de sănătate publică.
- Extinderea capacității de testare. A fost aprobată o OUG care face exitnderea rapidă a testării la cabinetele medicilor de familie. Accesul la testare este esențial. Persoanele pozitive vor avea acces în ambulatoriu la nivel județean.
- Am crescut bugetul pentru 2022 alocat secțiilor ATI cu 65 % față de 2021.
Omicron în România
Specialiştii estimează că valul cinci, care se pare că a început deja în România, va fi generat, în special, de varianta Omicron a coronavirus, potrivit News.ro.
Până acum au fost confirmate oficial 38 de cazuri de infectare cu Omicron în România. 25 au fost confirmate până în 26 decembrie, luni fiind anunţate alte 13 cazuri.
Potrivit datelor transmise până acum de autorităţi, unele dintre cazurile raportate nu au istoric de călătorie în zone în care Omicron a devenit varianta dominantă, ceea ce susţine variante transmiterii comunitare în România.
Medicul Octavian Jurma estimează că varianta Omicron va deveni dominantă în România până la finalul săptămânii, context în care petrecerile de Revelion cu număr mare de persoane şi deschiderea şcolilor rămân cei mai importanţi factori de risc.
”Debutul valului 5 este deja sesizabil pe indicatorii secundari, însă va fi evident pe curba oficială abia de săptămâna viitoare”, a transmis medicul.
Un medic de familie din Sibiu estimează, la rândul său, că ”va fi haos”.
”Gata, a venit, în câteva săptămâni nici nu o să ştim cum ne cheamă. Va fi haos. Pregătiţi nu suntem. Măsuri nu suntem în stare să luăm”, a scris, marţi seară, pe Facebook, medicul de familie Egri Eduard din Sibiu.
Grupul de Comunicare Strategică a anunţat, marţi, peste 1.100 de cazuri noi de COVID-19, dublu faţă de ziua precedentă.
Tot marţi, Guvernul a aprobat o Ordonanţă de Urgenţă care permite medicilor de familie care au contract cu Casa de Asigurări de Sănătate să facă teste rapide antigen din proba nazo-faringiană pentru depistarea infecţiei cu SARS-CoV-2. Aceştia sunt obligaţi, ca până la ora 24.00 a zilei în care au făcut testul, să raporteze rezultatul în aplicaţia Corona Forms.
Sursa: News.ro, Pro TV
Etichete: coronavirus, pandemie, alexandru rafila, insp, omicron, adriana pistol,
Dată publicare:
29-12-2021 08:04