Autoritățile române vor să limiteze exportul de lemn, pentru a sprijini industria mobilei din țară

×
Publicitate

Exportul de lemn, sub toate formele, ar putea fi limitat în perioada următoare, susțin autoritățile. Decizia ar putea fi luată pentru a sprijini industria mobilei din România.

 

Pe fondul crizei de energie la nivel european, prețul lemnului a crescut enorm în ultima perioadă, iar mare parte din arborii României sunt exportați. Volume mari de lemn, foarte puțin prelucrat, ajung în țări din afara Uniunii și se întorc la noi, sub formă de parchet sau mobilă. În acest timp, mobila românească este tot mai scumpă, pentru că materia primă este mai puțină. 

Mai multe imagini au fost surprinse la o fabrică din județul Iași. Doar partial decojiți, buștenii au fost pregătiți să fie trimiși în țări din Orientul Îndepărtat: India, Vietnam, China sau Pakistan. În termeni tehnici, poartă numele de lemn ecarisat, ceea ce le permite producătorilor să-l vândă în orice stat din lume. Potrivit legii, este interzis exportul de lemn brut în țările non-UE. 

Paul Dima, expert: „Exportatorii de lemn au găsit această soluției astfel încât el nu este un lemn rotund, a fost procesat mecanic, minimal este adevărat. Este de foarte bună calitate și este păcat să îl trimitem către alte țări și noi să importăm mobila de acolo”.

Lemnul ecarisat, spun specialiștii, este singurul lemn neprelucrat care pleacă din România. În rest, exportăm volume mari de cherestea sau panouri de lemn. Din cauza costurilor foarte mari cu energia, pentru unii producători este mai profitabil să trimită bușteanul la export sub diverse forme, în loc să îl prelucreze în țară. Străinii oferă prețuri și cu 20 la sută mai mari față de fabricile românești de mobilă. 

Viorel Crețu, producător de mobilă: „Au cheltuieli mai mici exportând bușteanul ecarisat, în afara spațiului comunitar decât să îl mai proceseze și atunci noi trebuie să oferim prețuri mult mai mari pentru material primă”.

Aurica Sereney, Asociația Mobilei: „Este foarte importat pentru industria mobilei ca acest lemn să nu se exporte și să ajungă să fie prelucrat și valorificat de 17-20 de ori mai bine prin produsele de mobile”.

Datele INS, în privința exportului de lemn

Un metru cub din această categorie se vinde cu 500 de euro, însă un metru cub de mobilă poate să coste între 3 și 4.000 de euro. 

Potrivit datelor de la INS, cele mai mari cantități de lemn brut, cojit curățat de ramuri sau ecarisat au fost trimise la export în anii 2019 și 2020, peste 104 milioane de kilograme, respectiv 111 milioane de kilograme. Lucrurile au stagnat în anul 2021, când exporturile acestui tip de lemn au scăzut simțitor, puțin peste 28 de milioane de kilograme, arata datele INS. 

Anul acesta, cantitatea a crescut din nou. În primele 6 luni, România a exportat peste 35 de milioane de kilograme în valoare totala de 11 milioane de euro. Cele mai mari cantități ajung în China și Turcia, însă volume impresionante ajung și la vecinii Bulgaria. De aici, lemnul brut , spun producatorii de mobilă pleacă în diferite țări din Orient. 

Pe de altă parte, sectorul se confruntă și cu o criză de materie primă. 

Andra Melcoiu, administator de fabrică: „Scumpirilor aferente energiei electrice și a gazelor naturale acest lucru a îndreptat populația spre alte resurse alternative prima opțiune fiind lemnul de foc și peleții acest lucru a dezechilibrat un pic balanța”. 

Asociațiile de profil au cerut autorităților de mediu să interzică exporturile de lemn brut, sub toate formele : fasonat, lemn de foc sau ecarisat în spațiul extra-comunitar. În paralel, Ministerul Mediului și Ministerul Economiei pregătesc o schemă de ajutor.

Tanczos Barna, ministrul Mediului: „Sunt eficiente până la un anumit nivel și măsurile de interdicție de export, ele pot fi applicate pe perioade applicate, dar nu pe termen nelimitat, pe câteva luni, se pot interzice toate tipurile de export, nu doar tipul de lemn rotund”. 

Industria mobilei contribuie enorm la bugetul statului. Anul trecut, exporturile au trecut de un milliard de euro, de trei ori mai mult decât am importat.

Articol recomandat de sport.ro
OUT de la FCSB! Starul lui Gigi Becali și-a făcut bagajele: „Scapă de presiunea patronului”
OUT de la FCSB! Starul lui Gigi Becali și-a făcut bagajele: „Scapă de presiunea patronului”
Citește și...
Facturile la energie electrică vor veni cu întârziere. Anunțul făcut de furnizori

Facturile la energie electrică vor sosi cu întârziere în perioada următoare. Mai mulți furnizori și-au anunțat deja clienții că își adaptează sistemele informatice, după ce plafonul pentru consum a fost modificat.

Conferința de la Praga pentru o soluție comună europeană în criza energiei. Mai multe state s-au ridicat împotriva Germaniei

Peste 40 de lideri din Europa au stat la aceeași masă, la Praga, pentru a găsi o soluție la stăvilirea scumpirilor, în plină criză energetică.

Temutul interlop Marian Bejan, ridicat de mascați chiar din arestul la domiciliu. Este cercetat pentru o tentativă de crimă

Un temut interlop român, care coordona rețele infracționale și în străinătate, a fost ridicat de procurorii și de polițiștii de la combaterea crimei organizate.

Recomandări
Filmul unei tragedii. Cum a ajuns un general al Armatei Române să-și pună capăt zilelor, după o carieră de succes

După o carieră de succes în Armata Română, un general în rezervă a fost găsit vineri dimineață împușcat în locuința sa de vacanță din Prahova. 

La 129 de zile de când a dat jos Guvernul Bolojan, liderul PSD Sorin Grindeanu promite că se va întoarce la guvernare

La 129 de zile de când a dat jos Guvernul Bolojan, liderul PSD, Sorin Grindeanu le-a promis, la Neptun, tinerilor din partid, că se va întoarce la guvernare în câteva săptămâni, deși tot el recunoaște că nu are, deocamdată, voturile necesare.

„Statul degeaba”: Comună cu 227 de locuitori și 9 angajați la primărie. Încasează 185.000 de lei și cheltuie 2,2 milioane

Avem 120 de oraşe cu mai puţin de 10 mii de locuitori şi aproape 900 de comune care nu au nici măcar două mii de cetăţeni.