Facturile la energie electrică vor veni cu întârziere. Anunțul făcut de furnizori

×
Publicitate

Facturile la energie electrică vor sosi cu întârziere în perioada următoare. Mai mulți furnizori și-au anunțat deja clienții că își adaptează sistemele informatice, după ce plafonul pentru consum a fost modificat.

 

Totoată, parlamentarii urmează să voteze și alte schimbări, așa că nu este exclus ca într-o lună să primiți două facturi. Dacă nu le puteți achita, puteți cere amânarea sau plata în rate. 

„Facturile aferente consumului de energie începând cu 1 septembrie ar putea fi emise cu întârziere”, precizează compania Enel într-un mesaj transmis clienților. Compania estimează că facturile vor începe să vină de la mijlocul lunii octombrie. 

Și Electrica Furnizare anunță posibile întâzieri, atât pentru facturile în format fizic, cât și pentru cele electronice. 

Companiile trebuie să își adapteze sistemele informatice pentru că de la 1 septembrie, ordonanța care plafonează prețurile la energie a fost modificată. A fost introdus un nou prag, de 255 de kwh. Cei care îl depășesc plătesc diferența până la 300 de kwh la prețul din contract.

Laurențiu Urluescu, Asociația Furnizorilor de Energie din România: „Sunt sigur că majoritatea furnizorilor vor întârzia facturile. Acum depinde de fiecare furnizor, cât de repede se mișcă să facă upgrade la sistemul informatic. Vorbim de 10 milioane de clienți, nu e așa de simplu. Noi avem o situație delicată în amonte, respectiv decontarea întârziată de către stat și atunci interesul nostru e să încasăm cât mai rapid”. 

Plata facturilor poate afi achitată și în rate

Reprezenții furnizorilor estimează că facturile vor întârzia câteva săptămâni. În unele situații, întârzierile sunt deja mari, cum este cea a companiei Hidroelectrica. Sunt peste 200.000 de clienți noi, atrași în ultimul an de prețurile mici. Pe grupul de Facebook al clienților Hidroelectrica, unii spun că sunt întâzieri și de câteva luni. 

Viorel Sava, administrator al grupului Clienți Hidroelectrica: „Sunt clienți care au primit, dar într-adevăr 90-95% dintre clienți nu au primit facturi, iar întârzierile sunt undeva la 2-3 luni, 4 luni, 5 luni. Facturile pot fi plătite în 45 de zile”.

Oricare ar fi furnizorul, dacă se adună sume mari de plată și nu puteți achita facturile, puteți cere plata în rate. 

Dana Dărăban, Federația Asociațiilor Companiilor de Utilități din Energie: „Nu mă aștept ca valori foarte mari să vină într-un timp foarte scurt, dar este adevărat că e posibil să vină două facturi într-un timp foarte scurt. Dacă nu se poate achita în termenul prevăzut pe factură, îi îndemn să se întrepte către furnizor și să încerce o variantă de eșalonare la plată sau de decalare a termenului”.

Zoltan Nagy, ANRE: „Dacă se lungește perioada și nici după o lună întârziere nu au rezolvat furnizorii facturile, problemele cu facturarea, ar fi cazut să demarăm și noi niște acțiuni de control să vedem care sunt problemele și dificultățile”.  

De luna viitoare ar putea apărea alte întârzieri de facturare, după ce în Senat au fost aprobate noi modificări legislative: facturarea să se facă în funcție de consumul lunar actual, nu media din anul anterior, de pildă, și au fost introduse noi categorii de beneficiari ai prețurilor plafonate, cum sunt familiile cu trei copii la școală. Pentru a intra în vigoare, modificările trebuie votate și de deputați. 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO S-a aflat secretul! Ce exerciții face Andreea Astafei ca să se mențină în formă
FOTO S-a aflat secretul! Ce exerciții face Andreea Astafei ca să se mențină în formă
Citește și...
62293985
Conferința de la Praga pentru o soluție comună europeană în criza energiei. Mai multe state s-au ridicat împotriva Germaniei

Peste 40 de lideri din Europa au stat la aceeași masă, la Praga, pentru a găsi o soluție la stăvilirea scumpirilor, în plină criză energetică.

62293973
Temutul interlop Marian Bejan, ridicat de mascați chiar din arestul la domiciliu. Este cercetat pentru o tentativă de crimă

Un temut interlop român, care coordona rețele infracționale și în străinătate, a fost ridicat de procurorii și de polițiștii de la combaterea crimei organizate.

62294014
„e-Estonia, model pentru viitor”. Cum a devenit micul stat baltic un paradis pentru afaceri

Cu servicii digitale simple și transparente, Estonia a câștigat încrederea cetățenilor. Acolo, oricine poate verifica averea oricui, printr-un click.

Recomandări
Drona constanta 050626
Drona explodată în Portul Constanța ar putea fi primul atac al Rusiei împotriva unui stat NATO. N-am știut să ne apărăm

„Cu drona în coastă”, partea a II-a. O dronă militară încărcată cu explozibil a intrat noaptea, nedetectată, în Portul Constanța și a ajuns la doar câțiva metri de un petrolier. Patru luni mai târziu, autoritățile încă nu au explicat cum a fost posibil. 

Vlcsnap 2026 09 27 16h52m59s871
DNA arată traseul șpăgii de 450.000 euro din România către expertul sloven. Însemna 2% dintr-un proiect energetic în Harghita

Expertul sloven acuzat de DNA că ar fi pretins o jumătate de milion de euro mită de la firma care construiește în România unul dintre cele mai mari sisteme de baterii de stocare a energiei electrice a fost arestat preventiv. 

Imago0303264777h
Premierul desemnat Siegfried Mureșan dezvăluie motivul pentru care nu l-a mai pus pe Cătălin Predoiu ministru

Premierul desemnat Siegfried Mureşan a explicat într-un interviu pentru Cotidianul de ce Cătălin Predoiu, ministru în Cabinetul Bolojan, nu se regăseşte în Guvernul său şi cum a fost aleasă Andrea Chiş pentru portofoliul Justiţiei.