Procurorii au ridicat probe din zeci de locuri, inclusiv de la consiliile județene Bistrița-Năsăud și Sălaj, cu șefi de la PSD și PNL

La sediul DNA Cluj, care coordonează ancheta, au fost duși la audieri mai mulți funcționari. Printre ei, și președintele Consiliului Județean Sălaj, liberalul Dinu Iancu Sălăjanu.

Mult mai înainte, procurorii au descins acasă la acesta, dar și la sediul instituției.

Audiați au fost și Florin Moldovan, administratorul public al județului Bistrița-Năsăud, un director executiv și inginera șefă a Consiliului Județean.

Citește și
Încă o industrie amenințată de inteligența artificială. „Vor exista niște supervedete cu adevărat remarcabile”

Potrivit unor surse, anchetatorii au luat decizia să-l rețină pe Florin Moldovan, dar și pe directorul Direcției de Investiții, Ciprian Ceclan.

Audiat a fost și Gelu Văclaș, șoferul președintelui CJ Bistrița-Năsăud.

Alexandru Râșniță, avocatul lui Gelu Vaclas: „Acuzațiile sunt de delapidare şi abuz în serviciu cu un prejudiciu nesemnificativ sau neidentificat până în prezent, motiv pentru care s-a şi luat măsura controlului judiciar. S-ar fi alimentat autovehicule personale sau că s-ar fi schimbat nişte cauciucuri pentru anumite persoane”

Corespondent PROTV: „E aproape miezul nopții, iar aici la DNA Cluj continua să ajungă maşini pline cu dosare. Dintre cei vizaţi de anchetă, ultimul care a fost adus aici la audieri în urmă cu puţin timp este Traian Larionesi, patronul uneia dintre firmele implicate în dosar, din Bistriţa Năsăud.”

Mihai Suian, avocatul lui Traian Larionesi: „Urmează să se decidă asupra persoanelor suspecte în cauză, deocamdată nu avem inculpaţi”

Percheziții au fost inclusiv acasă și în biroul șefului Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Radu Moldovan. Politicianul nu este pus sub învinuire și nu a fost dus la audieri.

Radu Moldovan, președinte CJ Bistrița Năsăud: „Mi-au comunicat un dosar penal, mandate de percheziție, au făcut perchezițiile de rigoare, au luat documente, laptopul din birou și restul, detalii numai ei vă pot da”.

După percheziții, Radu Moldovan - aflat acum la al patrulea mandat de președinte al Consiliului Județean Bistrița-Năsăud - a mers la spital, pentru evaluări cardiologice. 

Procurorii anticorupție au bănuieli privind săvârșirea, în ultimii patru ani, a mai multor infracțiuni de corupție și spălare a banilor, legate de achiziția unor lucrări publice.

Pe lângă Consiliile Județene Bistrița-Năsăud și Sălaj, anchetatorii au descins la alte 67 de adrese - locuințe, sedii ale unor companii, puncte de lucru, dar o anchetă are loc și în Franța.

De ce Traian Larionesi e cunoscut ca „Fierăstrăul codrilor”

O companie vizată de percheziții este din localitatea Anies - județul Bistrița-Năsăud. Potrivit termene.ro, firma aparține omului de afaceri Traian Larionesi.

Supranumit „Fierăstrăul codrilor”, Traian Larionesi a devenit cunoscut în 2018 după ce jurnaliștii de la Inspectorul PRO au arătat că un utilaj al firmei lui mărunțea copacii tăiați ilegal din Munții Rodnei și îi transforma în rumeguș.

Larionesi a fost și ţinta unui scandal după ce s-a fotografiat cu animale sălbatice omorâte într-o vânătoare de lux din Africa.

Între timp, reacțiile din politică nu au întârziat. PSD Bistrița-Năsăud și-a exprimat susținerea față de Radu Moldovan și a transmis că „în urma situației apărute, acesta a decis să își dea demisia din funcția de președinte al organizației” și că a hotărât „că funcția de președinte interimar să fie preluată de domnul Bogdan Gruia Ivan.”

Bogdan Ivan, ministrul Energiei: „ Plecăm de la prezumpția de nevinovăţie în cazul fiecărui om. E un om de care sunt apropiat, e mentorul meu şi e un om în care cred. Sunt convins că a făcut foarte multe lucruri bune.”

Radu Marinescu, ministrul Justiției: „Faptul că există o investigaţie, faptul că se formulează chiar și o acuzație nu este niciodată sinonim cu un verdict.”

Preşedintele PNL, Ilie Bolojan, nu a comentat perchezițiile care l-au vizat pe președintele Consiliului Județean Sălaj, liberalul Dinu Iancu Sălăjanu.