Autoritățile au emis un mesaj RO-Alert pentru populația din nordul județului, iar un elicopter IAR-330 Puma al Forțelor Aeriene Române a fost ridicat pentru monitorizarea situației aeriene.
Potrivit MApN, nu au fost înregistrate pătrunderi neautorizate în spațiul aerian al României și nici impacturi pe teritoriul național.
”Un elicopter IAR 330 Puma al Forțelor Aeriene Române a decolat la ora 03:57, pentru monitorizarea situației aeriene, ca urmare a evoluţiei unor ţinte aeriene, la 31 km est de Sulina. Centrul Național Militar de Comandă (nucleu) a notificat Inspectoratul General pentru Situații de Urgență privind instituirea măsurilor de alertare a populației din nordul județului Tulcea, un mesaj RO-Alert fiind transmis la ora 03:47. Alerta aeriana a încetat la ora 04:23.Nu au fost raportate pătrunderi neautorizate sau cazuri de impact cu solul al vreunui vehicul aerian”, a transmis Armata Română.