O dronă cu aspect militar, găsită de un localnic din Bistriţa-Năsăud. Cazul este cercetat de Parchet

×
Publicitate

O dronă cu aspect militar, dar nu de dimensiuni mari, a fost găsită de un localnic pe un câmp din județul Bistrița-Năsăud.

Omul a sunat la 112 și le-a spus polițiștilor că aparatul de zbor are însemne rusești. Cazul a fost preluat imediat de procurorii de la Parchetul de pe langă Curtea de Apel Cluj. Potrivit primelor date, aparatul de zbor suspect nu avea încărcătură de arme și ar semăna izbitor cu dronele folosite de ruși pentru spionaj.

Un tânăr este cel care a găsit drona pe un câmp din localitatea Tărpiu, la 13 kilometri de Bistrița.

Era la arat când a făcut descoperirea, așa că inițial nu a dat importanță aparatului de zbor.

Tânăr: ”Era cu o aripă ruptă și una ridicată. Mi-am continuat lucrul și seara am venit să văd despre ce e vorba.”

Tânărul a luat drona cu el acasă ca să o arate familiei. Acolo, tatăl acestuia a observat litere chirilice pe fuselaj.

Tatăl băiatului: ”Am văzut un model de dronă rusească. Cum a ajuns aici nu știu, nu ne putem da seama. Avea vreo trei metri lățime, vreo doi lungime, a fost de destul de mare. Prima dată ne-am uitat așa,  să vedem ce e,  și apoi am anunțat poliția, că totuși e ceva mai periculos.”

Reporter: ”Scria ceva pe ea?”

Tânăr: ”Da, avea ceva număr de înmatriculare, avea ceva inscripții în rusă.”

Reporter: ”Ce a spus poliția că ar fi?”

Tânăr: ”Nu au dat prea multe detalii, dronă militară. Aripile aveau cam trei metri, iar la elice avea cam 1,70.”

Cum familia tânărului era convinsă că aparatul suspect ar proveni din zona de conflict, au sosit de urgență acolo mai multe echipaje de intervenție, polițiști și militari.

Paul Rodilă, purt. de cuvânt IPJ Bistrița-Năsăud: ”În cauză, dosarul penal întocmit va fi declinat către unitatea de parchet competentă, respectiv Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj.”

Aparatul de zbor seamănă izbitor cu dronele militare de tip Orlan-11 - aparat fără pilot,  dezvoltat de Centrul Tehnologic Special din Sankt Petersburg pentru a efectua misiuni de recunoaștere în cadrul unor operațiuni speciale. Deși informațiile nu au fost confirmate oficial, procurorii au transmis că este în curs o anchetă pentru a stabili traseul aparatului de zbor și proveniența. Ancheta este deocamdată in rem și vizează infracțiuni din Codul Aerian.

Potrivit unor surse din anchetă, drona nu era dotată cu armament.


 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO | Maria Iordănescu așteaptă următorul EURO ca să susțină România! Cu ce se ocupă fata lui Anghel Iordănescu
FOTO | Maria Iordănescu așteaptă următorul EURO ca să susțină România! Cu ce se ocupă fata lui Anghel Iordănescu
Citește și...
62181272
Un poliţist s-a împuşcat în cap, în Parcul Copou din Iaşi. Procurorii au ca principală ipoteză sinuciderea

Caz șocant în Iași: un polițist abia angajat în sistem, a fost descoperit luni dimineață, mort, împușcat în cap, în parcul Copou din centrul oraşului.

62247891
Un centru umanitar din Constanța a fost transformat într-un supermarket pentru refugiații ucraineni. Produsele sunt gratuite

Refugiații ucraineni care au ajuns la Constanța își pot alege haine, încălțăminte, alimente, scutece și produse de igienă dintr-un centru umanitar amenajat special pentru ei, ca un supermarket.

62246715
LIVE UPDATE | Război în Ucraina, ziua 19. Peste 4000 de ucraineni au fost evacuați luni

Război în Ucraina, ziua 19. Au continuat luptele și bombardamentele în orașele satelit din jurul capitalei Ucrainei.

Recomandări
Gettyimages nicusor dan cotroceni
Schimbare de strategie la Cotroceni. Nicușor Dan a făcut planul într-o ședință restrânsă. Când ar putea dizolva Parlamentul

Pentru prima dată de la începutul crizei politice, președintele ia în calcul declanșarea alegerilor anticipate, dacă Luca Niculescu nu trece de Parlament, ne-au transmis surse apropiate de Nicușor Dan.

Kimberly guilfoyle trump imago
De ce a demisionat Kimberly Guilfoyle, ambasadoarea SUA în Grecia. Gestul care l-a făcut pe Trump să-i întoarcă spatele

La cererea expresă a administrației Trump, ambasadoarea SUA din Grecia, Kimberly Guilfoyle, a demisionat. Ea a fost protagonista unor scandaluri de amploare în UE, în care a fost implicată și România.

Vlcsnap 2026 10 13 19h41m33s898
De ce nu și-au dat seama de pericol cei trei români morți în Portugalia. „Decesul survine la câteva minute”

Doi frați români și unchiul lor au murit în Portugalia, într-un accident de muncă, în ciuda unei încercări dramatice de salvare. Cel mai tânăr dintre ei, în vârstă de 21 de ani, lucra la izolarea unui rezervor de apă, când i s-a făcut rău.