Anunțul ferm al lui Klaus Iohannis, după ce Rusia i-a dat în urmărire pe românii care luptă în războiul din Ucraina

62432941
Profimedia

România nu va trimite combatanţi în Ucraina, a declarat preşedintele Klaus Iohannis, marţi, în cadrul unei conferinţe de presă, alături de omologul său din Muntenegru, Jakov Milatovic.

"România nu va trimite combatanţi în Ucraina. Noi sprijinim Ucraina în foarte multe feluri şi vom continua", a subliniat şeful statului.

"O posibilă trimitere de combatanţi în Ucraina nu poate fi luată în considerare sub mandat NATO, fiindcă Ucraina nu este aliat NATO", a punctat Iohannis.

El a precizat că, "dacă există înţelegeri bilaterale între un stat şi Ucraina pe orice temă", acestea pot fi onorate.

"Am spus-o de multe ori şi îmi face plăcere s-o repet: România este alături de Ucraina şi de ucraineni şi vom continua sprijinul nostru atât timp cât va fi nevoie", a concluzionat Iohannis, potrivit Agerpres.

Ucraina a mulțumit României pentru sprijinul acordat

Deși autoritățile române nu doresc să discute despre ajutorul dat Ucrainei considerând informațiile sensibile, iată că ucrainenii au dezvăluit, într-un video surpriză, cum i-a ajutat România din punct de vedere militar.

15 pachete de sprijin ar fi fost trimise în țara vecină de la începutul războiului se arată în filmul produs de instituția care se ocupă cu combaterea dezinformării în Ucraina. Nu este clar de ce Ucraina a ținut să ne mulțumească acum și într-o manieră neagreată de partea română.

Rusia i-a dat în urmărire pe românii care luptă în războiul din Ucraina 

Pe 7 martie, Rusia a anunțat că i-a dat în urmărire pe românii care luptă în războiul din Ucraina, parte a celor peste 700 de cetățeni străini aflați pe front de partea Kievului. Potrivit Moscovei, cei mai mulți mercenari sunt din Polonia, SUA, Canada și Georgia.

Comitetul de Investigații al Rusiei a anunțat introducerea pe lista de urmăriți a peste 700 de străini care luptă în Ucraina, potrivit agenției TASS. Printre aceștia se află și un număr nespecificat de români.

Direcția principală de informații (GUR) a Ministerului ucrainean al Apărării a anunțat că mercenari din peste 50 de țări, inclusiv Statele Unite și Marea Britanie, servesc în așa-numita legiune internațională, susține agenția de stat citată.

„Legiunea a unit voluntari din peste 50 de țări. În rândurile unității GUR sunt luptători cu experiență, veterani ai forțelor de operațiuni speciale și alte unități militare din Statele Unite, Marea Britanie, Australia, Danemarca, alte țări în Europa, Asia, Africa și America de Sud”, se arată într-o postare GUR de pe canalul său de Telegram. Numărul de membri ai unității nu a fost dezvăluit, constată TASS.

Ca răspuns, Serviciul de presă al Comitetului de Investigații al Rusiei a declarat că a trecut pe lista de urmăriți peste 700 de străini care luptă în Ucraina, printre care cetățeni din Țările de Jos, Noua Zeelandă, Norvegia, Polonia și România.

Articol recomandat de sport.ro
FRF așteaptă decizia lui Hagi, dar i-a ales deja înlocuitorul!
FRF așteaptă decizia lui Hagi, dar i-a ales deja înlocuitorul!
Citește și...
62387082
120 de elevi şi un profesor, evacuaţi după ce un incendiu a izbucnit la un corp de iluminat dintr-o clasă, în Timișoara

Şase clase ale Liceului „William Shakespeare” din Timişoara, în total 120 de elevi şi profesori, au fost evacuate, marţi, de pompieri, după ce un incendiu a izbucnit la un corp de iluminat într-o sală de clasă.    

62432936
Accident înfiorător pe „Drumul Morții”. Un șofer, în vârstă de 48 de ani, a murit. Era captiv între fiarele mașinii

Un TIR scăpat de sub control pe un carosabil umed și a spulberat o autoutilitară. S-a întâmplat în județul Buzău, pe Drumul European 85.

62432931
Un șofer a scăpat ca prin minune după ce s-a tamponat puternic de un TIR, apoi a ricoșat din peretele unei case

Șoferul unei camionete, care transporta pâine în județul Bistrița-Năsăud, s-a tamponat puternic de un TIR, apoi a ricoșat din peretele unei case de pe marginea drumului.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 05 18h35m40s760
„Iubirea nu omoară”. Noua campanie Știrile ProTV despre femicid: 30 de românce au fost ucise în 2026 de persoane apropiate

România poartă povara unor statistici cutremurătoare: sute de femei au fost ucise de partenerii lor în ultimii ani. 

Nicusor dan afp 000 c8lp7ke
Preşedintele Nicuşor Dan face declaraţii la ora 21:00. Este aşteptat să anunţe numele premierului desemnat

Președintele României, Nicușor Dan, va suștine astăzi la ora 21:00 declarații de presă la Palatul Cotroceni, la finalul consultărilor cu partidele și formațiunile politice parlamentare. 

Vlcsnap 2026 10 05 19h13m02s498
Portretul profesorului din România. Ce spun cifrele despre cei care educă aproape 3 milioane de copii

De Ziua Mondiala a Profesorului, fiecare dintre noi are un nume în minte. Al unui dascăl care ne-a încurajat, îndrumat, sau poate că a descoperit un talent neștiut.