ANPC: Produsul „Oţet din Vin SEINEANA”, comercializat de un lanț de supermarketuri, este o soluţie din acid acetic şi apă

62293253
ANPC

ANPC anunţă, miercuri seară, că analiza de laborator confirmă că unul dintre oţeturile comercializate pe piaţă, „Oţet din Vin SEINEANA” este pe bază de acid acetic. ANPC a oprit de la comercializare produsul de la Lidl, scrie News.ro.

Măsura opririi temporare de la comercializare a produsului „Oţet din Vin SEINEANA”, LOT 1/ 17.05.2022, comercializat de lanţul de magazine Lidl, dispusă în urmă cu trei luni în urma unui control efectuat de comisarii pentru protecţia consumatorilor, a fost transformată în cea de oprire definitivă de la comercializare şi retragerea acestuia din circuitul consumului uman, după ce analiza de laborator a confirmat că produsul era de fapt o soluţie obţinută din acid acetic şi apă.

Potrivit unui comunicat al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), remis miercuri seara AGERPRES, măsura este valabilă pentru toate magazinele Lidl de pe teritoriul ţării.

În urma unor verificări desfăşurate de ANPC cu aproximativ 3 luni în urmă în lanţul de magazine Lidl, acţiuni de control care vizau modul în care este respectată legislaţia în domeniu, în respectivele unităţi, au fost prelevate probe din produsul " Oţet din Vin SEINEANA", LOT 1/ 17.05.2022, în vederea determinării de către un laborator acreditat a prezenţei acidului acetic în produs. Lotul prelevat a fost oprit temporar de la comercializare până la finalizarea documentului de control, ca urmare a elaborării rapoartelor de încercare. În urma analizării probelor depuse la laborator, s-a constatat că produsul prezentat şi vândut consumatorilor ca provenind din vin nu are nicio legătură cu acesta, fiind de fapt o soluţie obţinută din acid acetic şi apă”,se spune în comunicat.

Ca atare, măsura opririi temporare de la comercializare, mai devreme menţionată, a fost transformată de comisarii ANPC în cea de oprire definitivă de la comercializare şi retragerea din circuitul consumului uman a produsului "Oţet din Vin SEINEANA", LOT 1/ 17.05.2022, valabilă pentru toate magazinele lanţului Lidl, de pe teritoriul ţării.

Am convingerea că, până la urmă, toţi marii operatori economici înţeleg că suntem în aceeaşi tabără. Vrem consumatorii mulţumiţi, la adăpost de orice pericol şi încrezători în produsele şi serviciile puse pe piaţă. Iată o dovadă în plus că trebuie să strângem rândurile şi să verificăm umăr la umăr toate produsele aflate pe raft. Falşii producători şi cei ce se dovedeşte a avea intenţii rele trebuie eliminaţi de pe piaţă, împreună cu produsele sau serviciile lor. Toţi furnizorii trebuie auditati şi suntem la dispoziţia celor ce ne solicită sprijinul în acest sens”, a declarat preşedintele ANPC, Horia Constantinescu.

Articol recomandat de sport.ro
Șoferul român de dubă care a omorât o atletă în Marea Britanie va fi deportat
Șoferul român de dubă care a omorât o atletă în Marea Britanie va fi deportat
Citește și...
"e-Estonia, model pentru viitor". Cum au ajuns elevii estonieni cei mai buni din lume. "Educația e a doua noastră religie"

Educația este foarte importantă pentru estonieni și asta se vede an de an, când elevii din această țară ies mereu pe primele locuri la testele PISA, cele care măsoară nivelul de pregătire și de înțelegere a cunoștințelor.

Traian Băsescu acuză foști lideri europeni că s-au pus „în slujba lui Putin”. A stârnit aplauze în Parlamentul European

Traian Băsescu a acuzat în discursul său de miercuri din Parlamentul European o serie de foști înalți demnitari europeni, spunând că s-au pus în slujba lui Putin. Timpul alocat discursului a expirat, iar președintele de ședință i-a tăiat microfonul.

Comercianții se pregătesc deja de Black Friday. Clienții nu mai sunt însă atât de largi la pungă

Comercianţii au început pregătirile pentru ''Black Friday''. Specialiştii avertizează, însă, că românii sunt mult mai atenţi cu banii lor. Aşadar, cumpărăturile din impuls vor fi mai rare, anul acesta, de ''Vinerea Neagră''.

Recomandări
Incidente la protestul fermierilor din Piața Victoriei: violențe, gaze lacrimogene, amenzi și persoane transportate la spital

Violențe la protestul din Piața Victoriei al crescătorilor de animale. Unele persoane au devenit agresive atunci când jandarmii au încercat să le împiedice să blocheze circulația rutieră. Circulația în Pasajul Victoriei este blocată.

Guvernul menține acciza la motorină redusă cu 25% până la sfârșitul lunii. Care ar fi ieftinirea, pe litru la pompă

Guvernul menține acciza la motorină redusă cu 25% până la sfârșitul lunii cu scopul declarat de a limita efectele scumpirilor dictate cotațiile petrolului de pe piața internațională. Chiar și așa, prețul carburanților din România este așteptat să crească.

PSD merge la Cotroceni cu Sorin Grindeanu premier. Daniel Zamfir: „Guvern minoritar PSD sau un guvern în jurul PSD”

Senatorul PSD Daniel Zamfir a declarat, marţi, că PSD va merge la Cotroceni cu propunerea Grindeanu prim-ministru, sau un guvern minoritar PSD, sau un guvern în jurul PSD. Despre varianta unui premier independent, senatorul a precizat că s-a cam răsuflat.