Echipajele de urgență nu i-au mai putut salva. Anchetatorii trebuie să descopere cauza accidentului, pentru că în zonă, vântul nu bătea cu putere, iar pilotul era experimentat. 

Atenţie, urmează imagini şi detalii care vă pot afecta emoţional.

Zborul celor doi s-a frânt pe câmpurile de la marginea localităţii Olosig din Bihor.

Tânăra de 20 de ani şi pilotul - de 53 - au decolat de pe un deal, din apropierea unui teren de fotbal. S-au înălţat până la 100 de metri cu o viteză de aproape 60 de km pe oră. Conform meteorologilor, vântul sufla cu maximum 29 de km pe oră. Nu se știe de ce, la doar câteva minute de la decolare, motoparapanta s-a prăbușit într-o zonă de câmpie după 300 de metri de zbor. 

Citește și
Accident rutier grav cu două autoturisme pe Valea Oltului, pe DN 7. O mașină s-a răsturnat, o persoană a fost resuscitată

Doi localnici, care au văzut momentele terifiante, au fugit spre locul prăbuşirii.

Szabo Szabolcs, prietenul martorilor: „O tăiat cu cuțitul, ca să poată să scoată din scaunul aia, sau cum îi zice. O vrut să ajute, dar n-o putut să ajute cu nimica”.

Echipaje de salvare au pornit imediat spre locul tragediei, dar pentru victime nu s-a putut face nimic.

Camelia Roșca, purtător de cuvânt ISU Crișana: „Atât pilotul, cât și pasagera se aflau în afara parapantei, în stop cardio-respirator, astfel că salvatorii au procedat la efectuarea manevrelor de resuscitare”.

Anchetatorii au revenit la locul prăbușirii, pentru noi cercetări. Felul în care cei doi s-au prăbuşit şi timpul scurt de zbor rămân deocamdată un mister. Apropiaţii pilotului spun că unii martori indică probleme tehnice.

Tânăra de 20 de ani mai zburase de cel puţin 20 de ori, cu acelaşi pilot.

Vecina tinerei: "Era dorința ei cea mai mare să zboare cu parapanta."

Accidentul este anchetat de Parchetul Curţii de Apel Oradea.

Valentin Ștefan, prim procuror adjunct PCA Bihor: „Sunt infracțiuni prevăzute în Codul Aerian, pe de o parte și ucidere din culpă, pe de altă parte”.

Pilotul avea o experienţă de 10 ani şi sute de ore de zbor la activ. Luna trecută își sărbătorise ziua de naștere și își dorea zboruri fără turbulențe.